Pentru aducere aminte, în săptămâna ce a trecut, la 19 noiembrie, s-au împlinit 144 de ani de la nașterea lui Sever Bocu - un om fără de care, peste câteva zile, la Centenar, probabil nici nu am fi avut ce sărbători.
Am mai spus povestea, dar acum parcă e mai important decât oricând să revenim asupra ei.
La aniversarea Deceniului, în 1928, tot așa ca și acuma: guvernul nu pregătise absolut nimic.
Drept pentru care noul guvern, condus de Iuliu Maniu, l-a însărcinat pe Sever Bocu cu organizarea Serbărilor Unirii, data aleasă pentru acestea fiind ziua de 10 Mai 1929. Și au fost, într-adevăr, niște serbări grandioase.
Cumva, ar fi frumos să avem parte de ceva asemănător - de Serbările Centenarului, anul viitor, pe 10 Mai, de adevărata Zi Națională a României. Din păcate, astăzi nu mai avem nici un Sever Bocu. Dar mai avem Familie Regală. Și dacă am face recurs la vorbele lui Sever Bocu („Pe noi, în special, ne conduc trei mari idei de bază ale existenței noastre: Dinastia, Patria și Neamul!”) - poate nu ar fi chiar totul pierdut.
Până atunci, vă prezentăm cum au fost organizate Serbările Unirii cu ocazia deceniului – textul aparținându-i lui Sever Bocu și fiind publicat pe post de „Cuvânt înainte” la lucrarea „Serbările Unirii”, volum alcătuit de Comitetul Organizator al Serbărilor Unirii, sub îngrijirea dlui Ion Montani, publicist, Ion Georgescu, sub-director general în Ministerul Cultelor și Emanuel Popescu, vice-consul în Ministerul Afacerilor Străine, și tipărit în iulie 1929 în atelierele imprimeriei „Cultura Națională”.
Flavius BONCEA
„Am primit în luna ianuarie însărcinarea de a organiza Serbările Unirii.
Cronologic, aceste serbări trebiau să aibă loc la 1 Decembrie 1928. Guvernul abia instalat, însă, n-a găsit nici o urmă de pregătire în vederea aniversării la data aceasta.
A fost nevoit astfel să ordone pentru 1 Decembrie o sărbătorire simplă și să ia măsuri ca grandioasele serbări, pe cari le cerea conștiința națională, să aibă loc la o dată mai târzie.
Această dată a fost fixată pentru 10 mai 1929.
Am început lucrările de organizare în luna ianuarie.
Cetitorul va afla în cuprinsul acestei cărți material informative destul de bogat, care să lămurească ceea ce au fost Serbările Unirii: poate prima luare la cunoștință lămurită a Națiunii întregite de sine însăși, de miracolul Unității sale.
Eu voi fi aici numai rezumativ.
Prima schiță de program am prezentat-o la 19 ianuarie Consiliului de Miniștri. Consiliul de Miniștri a acceptat-o.
Supusă de prim-ministrul dl Iuliu Maniu Înaltei Regențe și aprobată de Înalta Regență, am trecut la execuțiune.
Mi-am asigurat în acest scop concursul unui Comitet de Acțiune, compus din oameni de seamă ai vieții noastre publice. Am solicitat, îndeosebi, concursul dlui professor Iorga, rectorul Universității din București, care mi l-a dat.
Îi exprim aici mulțumirile mele. Am completat acest comitet cu rectorii celorlalte universități și ai instituțiilor de înalte studii, precum și cu diferiți alți fruntași, civili și militari. Cu acest comitet am început discuțiunea programului. Mai bine de o lună a durat această discuțiune, munca de coordonare a ideilor. Această muncă nu era ușoară. Programul mi se înfățișa ca o operă arhitectonică ce se ridica pe cea mai mișcătoare, mai șubredă dintre temelii: pe cea a sufletelor.
Optsprezece milioane de români erau interesați de aceste serbări, într-o dispoziție bună sau rea, dreaptă sau strâmbă, sinceră sau ipocrită. E drept, enorma majoritate a națiunii gândea la fel, dar problema era de a zidi pe totalitatea națiunii, fie numai pe 24 de ore.
Această problemă, evident, de echilibru, de fin echilibru, a fost atinsă. Națiunea s-a prezentat la Alba Iulia – pentru întâia oară în acești 10 ani – întreagă, unită, solidară.
Nu e locul să trag toate concluziile ce se pot trage din acest fapt. Mă mărginesc să constat că, în evoluția noastră politică, acest 10 mai marchează prin extraordinara lui strălucire o mare dată. România apăru, în lumina acestei zile, nu numai sieși, ci lumii întregi, ca statul cel mai consolidat dintre statele ce s-au ridicat pe ruinele vechii Europe. Împrejurul ei – dictaturi, frământări, nesiguranță. Aici, prima verificare a operei din Versailles, a filozofiei păcii din 1918: o țară anexată definitiv Libertății.
- „Nicăieri în orientul Europei nu e posibilă o asemenea aglomerare de mase, fără pericol” – spunea un diplomat, bun cunoscător al stărilor din Europa.
Într-adevăr, însuflețirea ordonată a unei mase de aproximativ 500.000 de oameni era un fenomen de toată măreția.
Un colț al Europei visat de pacifism. Entuziasmul delirant din Alba Iulia i-a încântat pe prietenii noștri și i-a descurajat pe adversari. Frământările interne, împinse între limitele lor firești, nu pot profita niciunei intrigi externe.
În ordinea internă, pe de altă parte, serbările sunt prilejul fericit de verificare a tuturor legăturilor morale dintre elementele constitutive ale statului. Tron și popor, îndeosebi, se regăsesc contopite într-o armonie neumbrită de urma nici a celui mai mic nor, pe drumul larg, constituțional și legal, de nădejdi deplin justificate într-un viitor mai bun. A fost emoționantă dragostea poporului nostru pentru Dinastie.
Când în Alba Iulia programul oficial a fost terminat, poporul rupse zăgazurile cordoanelor și năvăli spre tribuna regală.
Mă aflam în fața tribunei regale. A fost un moment de teamă de neorânduială. Masa de oameni se opri însă brusc la o distanță respectuoasă de Familia Regală nevoind decât a o privi de aproape și de a o aclama cu frenezie. Doar câțiva s-au proșternut în genunchi pentru a atinge și săruta mâinile și hainele Reginei Maria și Regelui copil. Scena a fost de un efect mai sugestiv ca... „Moriamur pro Rege nostro”.
Poporul nostru privește pe Regina Maria printr-o prismă de mystagogism: „Ea a făcut România Mare, pentru scopul acesta a venit Ea în lume”. Și ni se spune că a doua zi au venit mulți, bătrâni și tineri, să vadă, să pipăie locul unde au stat Regina Maria și Regele copil... Așa s-au mișcat sentimentele pe un plan al lor intern.
Sunt dator să amintesc aici și de un rol al doamnelor din Societate, cari au contribuit foarte mult la atmosfera de concordie ce s-a creat. Doamnele din societate au răspuns aproape toate la apelul meu și s-au achitat cu entuziasm de însărcinările ce au primit. Grație acestei colaborări cu organele oficiale, a putut, cred eu, Capitala noastră să îmbrace acea haină de sărbătoare, în care a strălucit. Nimeni n-are să uite capitala, în nimbul ei de lumină și glorie. S-a vorbit de cheltuieli. Ele au fost neînsemnate față de efectele extraordinare ce s-au obținut. Eu nu pot să mă ocup aici de meritele diferiților factori cari au contribuit la măreția acelor serbări, nu pot să las totuși fără o amintire recunoscătoare factorii neoficiali, cum a fost și cel al doamnelor. Desigur, edili și doamne, și în afară de dânșii mii de alți colaboratori, mai mari sau mai mărunți, au contribuit la reușita acelor zile. Toți împreună ne-au dat viziunea capitalei noastre de mâine, a Capitalei atât de mult criticată și totuși atât de mult iubită, a capitalei de multe inegalități, totuși de maximum de gust, latin, sinteză de românism și eclectism în același timp, fin și rafinat, filtrat prin alese însușiri de rasă.
Un capitol important – cel mai important în strălucirea Serbărilor Unirii – revine Armatei. Ministerul Armatei mi-a dat cel mai larg și neprețuit concurs. Cele două mari defilări, la București și Alba Iulia, au fost revelațiuni strălucite ale forței noastre de Stat, pentru toți străinii, pentru toate misiunile militare cari le-au asistat, apreciindu-le în termenii cei mai elogioși. Într-o atmosferă a Ardealului, îndeosebi, defilarea a avut o adâncă și specifică semnificație.
După defilarea poporului însuflețit, armata venea cu sensul ei propriu: - „La urma urmelor, iată și ultimul nostru argument!”...
În ritmul apăsat al defilării, acel... „Etiam contra omnes!” înscris pe medalia Regelui Ferdinand I lua semnificația unui liniștit, dar conștient, avertisment. Ecou, la atâtea inutile grandilocvențe, sfidări din vecini”.
Sever BOCU
Foto color: Sever Bocu - Marile personalități ale Marii Uniri, văzute de Ștefan Popa POPA’S.
Foto alb-negru, de la stânga la dreapta: (1) Familia Regală și Înalta Regență primind defilarea, (2) Grup etnografic din Banat (jurul Lugojului), (3) Grup etnografic din Banat (com. Chisătău).
