În urmă cu douăzeci și nouă de ani, în după-amiaza zilei de 15 decembrie 1989, un grup de credincioși creștini s-au adunat în fața Bisericii Reformate din Timișoara, unde se afla și Casa Parohială, aici pastorul Tőkés László fiind arestat la domiciliu. Creștinii de confesiune Reformată au venit pentru a se solidariza cu pastorul Tőkés, care cu o săptămână înainte, la slujba de duminică, le-a mărturisit enoriașilor că va fi transferat de la Timișoara într-o parohie din Ardeal, regimul totalitar din România acelor vremuri privindu-l ca pe un adversar, pastorul fiind supus urmăririi securității (poliția politică) ca urmare a criticilor aduse regimului existent atunci în România.
Pentru pozițiile luate de pastor față de măsurile regimului comunist instaurat prin forță în România după cel de-al doilea război mondial și perpetuat în acele vremuri de clanul ceaușeștilor, Tőkés László a devenit cunoscut ca disident față de regimul comunist din R.S.R.
Una din acțiunile potrivnice regimului, acțiune ce a venit din partea pastorului Tőkés, s-a referit la planul guvernului de atunci al R.S.R.-ului de „sistematizare și modernizare a satelor”. Împotriva acestei decizii a executivului R.S.R.-ist, pastorul Tőkés László, împreună cu pastorul comunității reformate din Sebiș (județul Arad), János Molnár, a întocmit un apel de protest.
În vara anului 1989, Tőkés László avea să susțină un interviu pentru Televiziunea Maghiară, în interviu, pastorul aducând critici regimului de atunci din România, regim care încălca drepturile omului și cetățeanului, iar autoritățile bisericești reformate, în acord cu cele ale puterii totalitare, s-au simțit amenințate, prin urmare, au luat măsuri împotriva pastorului Tőkés. Astfel, Episcopul de Oradea, Papp László a decis destituirea lui Tőkés de la Parohia Reformată din Timișoara și mutarea sa în satul Mineu (județul Sălaj). Tőkés László nu a acceptat hotărârea, Episcopul de Oradea deschizând o acțiune judiciară la Judecătoria Timișoara pentru evacuarea pastorului timișorean din locuința în care domicilia - locuință proprietate a parohiei Bisericii Reformate. În octombrie 1989, Judecătoria Timișoara a emis o sentință prin care Tőkés László era obligat să evacueze locuința. Recursul lui Tőkés a fost respins de Tribunalul Timiș, în luna noiembrie 1989. Potrivit somației executorului judecătoresc, din 6 decembrie 1989, Tőkés László avea termen până la 15 decembrie 1989 să evacueze de bună voie locuința.
Astfel, prezența grupului de enoriași (după-amiaza zilei de 15 decembrie 1989), în fața Bisericii Reformate din Timișoara (strada Timotei Cipariu) a vizat sensibilizarea factorilor de decizie pentru a nu-l transfera pe pastor din Timișoara, credincioșii fiind solidari cu pastorul lor.
Odată cu acest moment, începutul sfârșitului regimului totalitar din România acelor vremuri, a fost dat. Micul grup al enoriașilor de confesiune reformată a reușit să adune tot mai mulți cetățeni ai Timișoarei, care în acord cu spiritul multicultural, multietnic și ecumenic al istoriei acestor locuri, al Banatului și al Timișoarei, s-au solidarizat cu pastorul supus șicanelor regimului și s-au ridicat, protestând pașnic, în zilele care au urmat, împotriva orânduirii perpetuate în România de la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale.
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 15 decembrie 2018, momentul declanșator al revoltei împotriva totalitarismului din România a fost aniversat chiar în fața Bisericii Reformate din Timișoara (strada Timotei Cipariu). Au fost depuse coroane de flori pe fațada sfântului lăcaș de confesiune reformată, în amintirea acelui moment, omagiindu-se solidaritatea timișorenilor.
Pentru că, sub conducerea comunității reformate a pastorului Szabolcska Mihály a început strângerea de fonduri pentru ridicarea lăcașului și apoi construirea clădirii Bisericii Reformate din Timișoara, la placa comemorativă a pastorului Szabolcska în semn de omagiu pentru activitatea depusă de pastorul calvin pentru Biserică și credincioșii acesteia, au fost depuse jerbe de flori. Poetul și pastorul calvin Szabolcska Mihály s-a născut în localitatea maghiară Tiszakürt, în anul 1861 și a trecut la cele veșnice în orașul Timișoara, anul 1930.
La momentul aniversar ce a avut loc sâmbătă, 15 decembrie 2018, la Biserica Reformată din Timișoara (strada Timotei Cipariu) a participat și pastorul creștin de confesiune reformată Tőkés László, disidentul care a declanșat momentul de început al sfârșitului dictaturii ceaușiste.
Asociaţia Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie (A.L.T.A.R. 1989) a marcat sâmbătă, 15 decembrie 2018, împlinirea celor douăzeci și nouă de ani de la momentul declanșării sfârșitului totalitarismului din România, organizând „Marșul Libertății” pe traseul Piața Maria - Piața Victoriei, cu steaguri tricolore, punctul final al marșului fiind treptele Catedralei Mitropolitane din Timișoara, acolo unde revoluționarii A.L.T.A.R. au aprins candele în memoria Eroilor căzuți pentru Libertate acum 29 de ani, Eroii Martiri din zilele lui decembrie 1989, fiind astfel comemorați de A.L.T.A.R. 1989.
Cornel Seracin
Foto: Constantin Duma