O timișoreancă va reprezenta România la Miss World. Bianca Fânu este studentă în anul V la  Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității „Victor Babeș” din Timișoara. Săptămâna trecută jurații de la Miss World România au declarat-o cea mai frumoasă româncă.   Așa se face că tânăra de 25 de ani ne va reprezenta la Londra, unde se va desfășura etapa internațională a concursului.
Bianca a fost foarte încântată de premiul primit, mai ales că încă din copilărie și-a dorit să participe la acest concurs: „De când eram mică, am visat să fiu pe scena Miss World, motiv pentru care încă nu îmi vine să cred că visul meu e pe cale să devină realitate. Onoarea de a câştiga titlul Miss World România 2014 şi şansa de a reprezenta România în cadrul celei mai importante şi prestigioase competiţii de frumuseţe din lume vor face categoric ca această experienţă să fie de neuitat pentru mine, de departe cea mai frumoasă experienţă din viața mea. Voi face tot ce îmi stă în putere să promovez în faţa întregului mapamond turismul, cultura şi tradiţiile României”, a declarat Bianca.
Miss World 2014 se va desfășura în perioada 19 noiembrie-15 decembrie, la Londra.
Alexandra Dorina BUȘTEAN