Polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au reținut doi bărbați, în vârstă de 28 și 33 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 3:45, polițiștii din cadrul Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că pe bulevardul Regele Ferdinand I, din municipiul Timișoara, are loc un conflict între mai multe persoane.
Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că, în urma unui conflict spontan, trei bărbați, în timp ce se aflau în fața unui restaurant situat pe bulevardul Regele Ferdinand I, au fost agresați fizic de alti doi bărbați, în vârstă de 28 și 33 de ani, pe care nu îi cunoșteau.
Cei doi agresori au fost conduși la sediul secției de poliție pentru audieri, iar ulterior, în urma probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.