Polițiștii Secției Regionale de Transporturi Timișoara au reținut un bărbat în vârstă de 28 de ani, bănuit de furt calificat, ulterior magistrații dispunând măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În fapt, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, bărbatul a pătruns într-un compartiment al trenului care circula pe ruta Timișoara-Arad și profitând de faptul că cele două persoane care se aflau în compartiment dormeau, le-a sustras cele două telefoane mobile, care se aflau pe măsuță, nesupraveghate, cauzând un prejudiciu de 7.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Secției Regionale de Transporturi Timișoara, bărbatul a fost identificat și depistat în Timișoara și a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Duminică, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului și recuperării prejudiciului în totalitate.

