Spitalul Județean Clinic nr. 1 de Urgență Timișoara a aniversat 40 de ani de la inaugurare. A fost un moment de adevărată sărbătoare pentru cei care, de patru decenii încoace, își pun toată priceperea în salvarea vieților oamenilor din acest colț de țară.
Patru decenii de activitate a însemnat, pentru unitatea spitalicească timișoreană, o perioadă de căutări, de regăsiri, de premiere medicale, un timp care a făcut ca, astăzi, ea să fie emblema sistemului sanitar bănățean.
Momentele aniversare de la Timișoara au fost onorate de foarte mulți medici care, de-a lungul carierei lor, au lucrat sau chiar s-au confundat cu Spitalul Județean. Pentru aceștia au fost pregătite plachete care să marcheze evenimentul, dar și diplome – dovezi de recunoaștere ale meritelor pe care fiecare le-a avut în dezvoltarea instituției, dar și pentru aplecarea față de nevoile pacienților…

Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la înfiinţare, Spitalul Județean Clinic nr. 1 de Urgență Timișoara a primit un nume. Cel care va da de acum încolo identitate și prestanță instituţiei este academicianul Pius Brânzeu, omul care a contribuit decisiv la construcţia celui mai mare spital din Banat.
„Consiliul Medical al unităţii sanitare a luat decizia ca spitalul să poarte numele prof. Brânzeu, o figură legendară a medicinei româneşti, om care a format pe plan medical, cultural şi didactic multe generaţii, pe majoritatea medicilor care ne aflăm aici şi lumea  trebuie să ştie ce a însemnat prof. Brânzeu pentru medicina timişoreană, timişeană şi românească”, a spus managerul spitalului, dr. Marius Craina.
Festivitatea aniversară a început cu o slujbă religioasă, urmată de dezvelirea unei plăcuţe comemorative, precum şi a unui tablou ce îl înfăţişează pe Pius Brânzeu. Dezvelirea a fost făcută de actualul manager, medicul Marius Craina, şi de fostul manager, medicul Florin Bîrsăşteanu. Alături de cei doi s-a aflat și nepotul profesorului Pius Brânzeu.
Cum a luat naştere Spitalul Judeţean din Timişoara şi care a fost contribuţia lui Pius Brânzeu, al cărui nume îl poartă astăzi spitalul, a explicat profesorul Gheorghe Băcanu: „Am participat la perioada când s-a hotărât construirea acestui spital, când s-a inaugurat, am activat în calitate de conducător al clinicii de diabet, din decembrie 1973. În 1969, conducerea de atunci a ţării, făcând planul cincinal pe 1971-1975, a hotărât ca la Timişoara să ia fiinţă un spital. Pentru aprobarea acestui spital, un sprijin cu totul deosebit l-a avut domnul academician Pius Brânezu, care era rectorul Institutului de Medicină din Timişoara. A fost susţinut de primul secretar de atunci, Mihai Telescu. Au fost multe discuţii – unde să se amplaseze spitalul, prima opţiune era să se amplaseze pe Bulevardul Vasile Pârvan. S-a hotărât să fie în acest loc, s-au luat măsuri ca o serie de utilităţi să fie aduse cât mai aproape de spital, întrucât se construia în curând cartierul pe care îl cunoaşteţi. În noiembrie 1973 am participat cu o comisie la recepţia spitalului. Înfiinţarea spitalului, repartiţia secţiilor pe spital a fost făcută în iulie 1973 de o comisie condusă de academicianul Pius Brânzeu”, a spus cel care a înfiinţat Centrul şi Clinica de diabet din Timişoara.
Apoi, sutele de participanți la sărbătoarea de la Spitalul Județean Timișoara au participat, timp de câteva ore, în amfiteatrul mare, la o ședință festivă, în timpul căreia medici care au activat încă de la început în spital au depănt amintiri şi au fost răsplătiţi în mod simbolic, pentru activitatea lor, cu diplome şi plachete. Profesorul Gheorghe Băcanu şi-a adus aminte cum îi disciplina pe studenţii săi pentru ca aceștia să îi respecte pe pacienţi. „Cu toţi pacienții se vorbea la persoana a doua plural, se bătea la uşă. O tânără colegă mi-a spus – ştiţi, am fost studenta dumneavoastră! Şi ce-aţi învăţat? Să bat la uşă. E bine şi-atât!”, a rememorat cu zâmbetul pe buze ilustrul medic.
Cu privire la activitatea instituţiei sanitare, fostul director al Spitalului, medicul Florin Bîrşăşteanu a spus: ,,Spitalul Judeţean Timişoara înregistrează 42.000 de pacienţi în medie pe an. În ambulator, între 120.000 -245.000 de pacienţi trec anual pe aici. De când s-a înfiinţat Unitatea de Primiri Urgenţe avem un aflux de pacienţi care vin să-şi rezolve probleme acute – peste 72.000 de prezentări anuale în Unitatea de Primire a Urgenţelor. Din cei 2.700 de angajaţi avem şi 700-800 de rezidenţi anual, care vin în spitalul nostru. O parte dintre rezidenţi rămân aici sau pleacă pe piaţa muncii, din păcate mai mult afară. Avem peste 300 de medici, peste 800 de asistenţi, peste 100 de muncitori care fac activităţi curente în spital”, a explicat Bîrsăşteanu.
Momentul aniversar s-a încheiat seara la Opera Naţională Română Timişoara, unde au fost invitaţi peste şase sute de cadre medicale, angajaţi ai spitalului şi oameni care au marcat istoria unităţii sanitare.
Alexandra Dorina BUŞTEAN