
Nici nu a început bine anul, că s-a și comis primul furt pe 2023. Ieri, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 20 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
În fapt, în dimineața zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 5, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în stația de autobuz de pe strada Cluj din municipiul Timișoara se află un bărbat ce transportă un televizor în brațe.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat care avea asupra lui un televizor.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul ar fi sustras televizorul de pe terasa unei săli de jocuri de noroc, situată pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiu.
Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

