
Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au reținut ieri un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În fapt, în aceeași zi, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în jurul 16:56, un bărbat, în timp ce se afla într-un autobuz care circula pe ruta Calea Torontalului - Gara de Nord - Calea Șagului din municipiu, ar fi sustras din buzunarul unei minore, în vârstă de 14 ani, portofelul în care avea o sumă de bani și un card bancar.
Ajunși la fața locului, polițiștii au depistat în stația de autobuz din proximitatea Cimitirului Calea Șagului un bărbat, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

