Asociația „Timișoara Capitală Culturală Europeană” (ATCCE) susţine desfăşurarea Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, care se aniversează în data de 3 decembrie. În orașul de pe Bega, aceasta va fi sărbătorită cu o zi înainte – începând cu ora 14 – sub sloganul: „Celebrăm abilităţile, celebrăm accesibilitatea“. Timișorenii sunt așteptați la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT).
Evenimentul este organizat de către ATCCE, împreună cu Asociația pentru Integrarea Persoanelor cu Dizabilități (AIPD), Asociația „Ceva de Spus”, Asociaţia persoanelor cu deficienţe de auz „Ascultă Viaţa” şi Asociația Handicapaților Locomotori Timiș. Iniţiativa de colaborare este rezultatul direct al dezbaterii „Accesul și participarea persoanelor cu dizabilități la viața culturală din Timișoara”, desfăşurate la începutul lunii noiembrie. Orașul de pe Bega candidează pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Membrii ATCCE și nu numai consideră că implicarea persoanelor cu dizabilități este necesară pentru câștigarea competiției.
Programul artistic va fi susținut de către membrii Asociaţiei „Ascultă Viața” și ai Asociației Handicapaților Locomotori Timiș. Nu va lipsi nici basistului Andrei Strătilă, alături de trupa „The Note Band”. Vor fi înmânate diplome de recunoaștere către instituții și persoane care au contribuit, pe parcursul acestui an, la accesibilizarea spațiului cultural sau care au promovat în comunitate mesajele persoanelor cu dizabilități.
Alexandru Virgil STOICA