În cele ce urmează, aducem în atenția cititorilor una din personalitățile de marcă ale Banatului, Zsigmond Ormós, politician, funcționar public, scriitor, colecționar și istoric de artă, fondator al Muzeului de Artă din Timișoara pentru care a donat, prin testament, colecțiile personale de artă.
Publicăm acest articol, pentru că anul acesta se împlinesc 150 de ani, când, la iniţiativa lui Zsigmond Ormós (1813-1894), se puneau bazele „Societăţii de Istorie și Arheologie din Ungaria de Sud”, la Timișoara (Délmagyarországi
Történelmi és Régészeti Társulat), care prin statut și-a propus organizarea unui Muzeu în care să fie adunate și păstrate obiecte arheologico-istorice provenite din donaţii și achiziţii.
Ne întemeiem cele publicate aici, având în vedere câteva articole mai vechi din revistele de specialitate din Timișoara, dar și pe câteva articole publicate în mediul online. Câteva din sursele de inspirație le publicăm la finalul materialului.

Zsigmond Ormós, anii petrecuți în Banat

Zsigmond Ormós, fiul lui József Ormós și Anna Török din Cădișeni (Kadicsfalvi), județul Harghita, s-a născut la 23 februarie 1813 în localitatea Pecica (Magyarpécsk), județul Arad. Primele studii le-a efectuat la Timișoara, apoi la Szeged, ulterior urmând studii de drept la Oradea. După ce a obținut diploma de jurist, Zsigmond Ormós a intrat în slujba comitatului Timiș, iar la 22 aprilie 1834, împreună cu prietenul său Sebő Vukovics, a fost ales stagiar, perioada de stagiatură petrecând-o la Bratislava.
Revenind la Timișoara, Zsigmond Ormós a fost ales notar de onoare, iar din 1838 a început să câștige din această profesie, devenind notar plătit. În 1841 a fost numit „judecător servitor” la Recaș, iar din 1846 a ocupat funcția de „judecător slujitor” la Buziaș. În anul numirii sale ca judecător la Recaș, Zsigmond Ormós a publicat, la Timișoara, romanul său „Răzbunarea sângeroasă”, roman pe care l-a scris în stilul poveștilor romantice ale lui Victor Hugo. În perioada schimbărilor revoluționare, a participat activ la reorganizarea și liberalizarea vieții comitatului Timiș.
În anul 1848, la momentul izbucnirii revoluției, Zsigmond Ormós era parte din sistemul juridic al comitatului Timiș. În perioada revoluției de la 1848/1849, numeroase necazuri aveau să-l copleșească pe Ormós. Apărând cauza națională, în detrimentul celei imperiale, după înfrângerea revoluției de la 1848, autoritățile austriece l-au arestat pe Zsigmond Ormós, reținându-l în cazemata a 14-a a castelului de cărămidă de tip Vauban din Timișoara (Bastionul de astăzi). În decembrie 1849, un Tribunal Militar avea să-l condamne la patru ani de închisoare, în primele zile de arest, Zsigmond Ormós scriind o piesă în cinci acte despre viața dusă sub bolțile închisorii Bastionului.
După nouă luni de închisoare i se acordă, pe neașteptate, amnistie, fiind eliberat la 16 iulie 1850. Pentru că a fost ținut sub o strictă supraveghere la Timișoara, după amnistie, Zsigmond Ormós, la începutul anului 1852 s-a retras la moșia moștenită de la unchiul său, András Ormós, la Buziaș.
În această perioadă, Zsigmond Ormós a trăit în singurătate și a devenit din ce în ce mai preocupat pentru studiul artelor plastice. O adevărată armată de spioni s-au abătut asupra sa, la Buziaș, nelăsându-l în pace, prin urmare, în anul 1857, Zsigmond Ormós s-a văzut pus în situația de a pleca din Banat, fiind nevoit să-și vândă averea.

Peregrin în căutarea artei

A început studiile de istoria artei la Viena, apoi în Italia. Pe perioada cât a locuit la Viena, a reușit să viziteze Praga, Graz, Trieste, Innsbruck, Heidelberg, Leipzig, Berlin, Hamburg, Hanovra, Düsseldorf, Köln, Frankfurt, Stuttgart, Dresda și München. Din Austria, a plecat în Italia și a petrecut timp la Venezia, Florența și Milano, Padova, Vicenza, Baboon, Turin, Parma, Bologna, Siena, Perugia, Herculanaeum, Pompei, Puzzoli, Capri, Tivoli și, bineînțeles, Roma.
La Veneția, l-a cunoscut pe pictorul Elek Szamossy (1824-1888), care l-a vizitat ulterior la Timișoara și Buziaș și i-a pictat portretul. Prietenia lui Zsigmond Ormós cu Elek Szamossy a însemnat un punct de cotitură major pentru Ormós, și i-a deschis, cu adevărat, o nouă eră în viață. Din momentul prieteniei cu Elek Szamossy, Zsigmond Ormós și-a dat seama de limitele vieții materiale, conștientizând că numai arta era permanentă, veșnică. Szamossy avea să-l influențeze spre capodoperele artei Renașterii italiene, îndrumându-l pe calea colecționarilor de artă.
În peregrinările sale după plecarea de la Buziaș, Zsigmond Ormós a trecut și pe la Budapesta, în galeriile de artă de aici stabilind primul contact cu pictura, aceasta influențându-l în debutul său ca istoric de artă.
În anul 1859, Zsigmond Ormós avea să publice prima sa lucrare din domeniul istoriografiei de artă, „Contribuții la istoria artei”, un volum în care descrie în amănunt Galeria Belvedere din Viena, insistând asupra operelor semnificative din școala italiană, spaniolă, franceză etc.
După un studiu amănunțit al unei galerii de artă, Zsigmond Ormós, în anul 1864, avea să publice, la Budapesta, „Descrierea galeriei de artă a prințului Esterházy”.
Timp de un an de zile, cât a rămas la Viena, Zsigmond Ormós avea să-și noteze zilnic obiectivele vizitate, aceste note fiind însoțite de impresii personale și de comentarii de ordin general sau personal, toate acestea ajutându-l în formarea sa ca istoriograf de artă.
Prima etapă a călătoriilor sale (1857/1858) o va consemna în „Amintiri de călătorie”, jurnalul fiind considerat deosebit de important pentru istoriografia de artă. Acest jurnal va însuma descrieri de monumente, muzee, observații critice de ordin muzeografic etc.

Revenirea în Banat, la Timișoara, și activitatea în planul muzeografiei

Odată cu relaxarea absolutismului austriac, Zsigmond Ormós a revenit în viața publică și a fost ales funcționar șef al comitatului Timiș. În anul 1861 a fost ales membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe, iar după realizarea dualismului austro-ungar, Ormós a fost ales vice-cancelar al comitatului Timiș și s-a menținut în această funcție până în anul 1871, după care a devenit șef al comitatului (prefect).
La 1 mai 1872, s-a lansat, în susținerea lui Zsigmond Ormós și cu sprijinul financiar al acestuia, primul ziar în limba maghiară din regiune, „Temesi Lapok”. Zsigmond Ormós a asigurat acestui nou ziar abonamentele, în urma apelului său răspunzând pozitiv 468 de persoane care s-au abonat la această nouă publicație. Gyula Kakujay a fost numit de către Ormós redactor-șef al ziarului, în timp, acest ziar schimbându-și denumirea, „Dél-Magyarországi Lapo”, apoi „Dél-Magyarországi Közlöny”. În paginile acestui ziar se regăseau tratate istorice, recenzii și studii ale lui, Zsigmond Ormós, Frigyes Pesty și Jenő Szentkláray, iar în primele apariții ale publicației, Gergely Csiky a fost criticul de teatru.
Din inițiativa lui Zsigmond Ormós, la 25 septembrie 1872, a fost înființată Societatea Istorică și Arheologică a Ungariei de Sud, la Timișoara, care avea să reunească istorici, cercetători, experți, colecționari din Banat. După ce a fost ales președinte al acestei asociații, din inițiativa lui a fost publicat un jurnal special despre istorie și arheologie.
În anul 1879, Zsigmond Ormós avea să înființeze „Societatea muzeală”, unul din marile merite ale sale fiind această realizare de mare importanță pentru viața culturală din Banat. Odată cu înființarea acestei societăți muzeale, Zsigmond Ormós a elaborat și un statut de funcționare, aducându-și o importantă contribuție în domeniul muzeografiei timișorene. Din recomandările lui Ormós referitoare la această societate muzeală, enumerăm câteva: „... scopul societății este acela de a uni în cadrul expozițiilor muzeale... și de a oferi marii mase toate colecțiile sau obiectele individuale din domeniul științei, artei, artei decorative... aflate în colecțiile particulare sau în proprietatea unor societăți... . Scopul Societății este să trezească în public pasiunea, să cultive gustul și să răspândească cunoștințele culturale folositoare”.
Cea mai semnificativă și de durată realizare a lui Zsigmond Ormós, a fost fără îndoială crearea Muzeului de Artă din Timișoara. El nu numai că a donat colecția sa bogată de picturi, gravuri, monede, porțelan, cărți, hărți și manuscrise instituției culturale pe care a creat-o, dar a furnizat și o casă potrivită. Piese mai valoroase și mai interesante din colecția Muzeului de Istorie și Arheologie din Ungaria de Sud au fost amplasate într-una dintre încăperile Palatului Episcopal Romano-Catolic până în 1876, după care colecția a fost mutată în două săli ale Casei Wellauer din imediata vecinătate a clădirii Palatului Administrativ.
Vechea clădire a casei Wellauer a fost demolată și a fost proiectat de către profesorul școlii industriale, Jacob Klein, un palat înalt neo-renascentist german, ce a fost ridicat în anul 1886.
Azi, Casa Ormós este situată în strada Episcop Augustin Pacha și servește drept sediu Bibliotecii Academiei Române - Filiala Timișoara.
Ceremonia de deschidere a clădirii muzeului a avut loc în data de 2 august 1891, dar izvoarele vremii consemnează faptul că Zsigmond Ormós nu a fost prezent la acest moment. Din cauza bolii, pentru a se trata, a fost transferat la Institutul Schwartzer din Budapesta, Zsigmond Ormós decedând aici la 17 noiembrie 1894. La 21 noiembrie 1894, Zsigmond Ormós a fost înmormântat în cimitirul romano-catolic din Timișoara.

Ecoul activității sale peste veacuri

De-a lungul strălucitei sale cariere de aproape şase decenii, încheiată prin retragerea din viaţa publică în 1889, Zsigmond Ormós a primit numeroase onoruri în semn de recunoaştere a meritelor sale. În mai 1872, în timpul vizitei împăratului Franz Josef la Timişoara, era decorat cu Crucea Mică a „Ordinului Sf. Ştefan”, iar în martie 1883 avea să i se confere Crucea Mijlocie a „Ordinului Leopold” pentru cei 50 de ani de activitate publică, iar în 1885 era ales senator pe viaţă.
Vasta sa activitate desfășurată pe tărâmul culturii, al artei în special, îl situează pe Zsigmond Ormós în rândul personalităților de seamă din Banat, de activitatea lui legându-se primii pași în Banat, la Timișoara, pe calea muzeografiei. Preocupările sale pentru Muzeu au mers până la stabilirea unui regulament de ordine internă pentru funcționarea acestuia, regulamentul cuprinzând recomandări utile referitoare la expunerea obiectelor de artă, la conservarea acestor obiecte de patrimoniu.
Datorită strădaniilor lui Zsigmond Ormós, la Timișoara a fost deschisă prima expoziție temporară, el facilitând itinerarea unei expoziții de artă de la Szeged, la Timișoara, în anul 1874. Aceasta a fost prima expoziție temporară de artă adusă în Banat, prin aceasta, Zsigmond Ormós intenționând să facă cunoscut publicului timișorean creația plastică a unor artiști maghiari din acele vremuri.
Activitatea sa pe tărâmul artei a fost răsplătită odată cu deschiderea muzeului de la Timișoara, strădaniile sale, entuziasmul său neobosit au constituit zestrea spirituală, iar donațiile sale dintre anii 1888-1895, au format zestrea materială lăsată la temelia Muzeului Banatului din Timișoara.
În primăvara anului 2014, în Parcul Central din Timişoara, la inițiativa Asociației Femeilor Maghiare, s-a dezvelit bustul marelui om de cultură bănățean Zsigmond Ormós, comunitatea păstrând astfel memoria faptelor sale. La ceremonie au fost prezente oficialitățile orașului Timișoara și județului Timiș.

Material îngrijit de Cornel Seracin

Bibliografie:
„Contribuții muzeografice - Zsigmond Ormós”, autor Stela Radu;
„Medalia aniversării lui Ormós Zsigmond la 70 de ani”, autor Nicoleta Toma-Demian, în revista „Analele Banatului”;
https://muvelodes.net/enciklopedia/muveszettortenet-irasunk-egyik-uttoroje-120-eve-hunyt-el-ormos-zsigmond-a-muzeumalapito