Helmut C. Weinschrott s-a născut în 29 iulie 1949 în localitatea Cistacova din Ucraina, aceasta pentru că părinții săi au fost deportați acolo după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Între anii 1956-1963 a urmat cursurile școlii generale din comuna Bacova, județul Timiș.
Timp de cinci ani, între 1963-1968 a urmat cursurile Liceului Teoretic din Buziaș, după care și-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate din Caracal.
Din 1969 și până în 1991 a fost angajat la Fabrica de Detergenți din Timișoara. A urmat, fără să le finalizeze, cursurile Facultății de economie agrară.
A mai fost administrator, contabil și șef secție la AEICIP Bacova (secția COMTIM), șef de fermă la IAS Buziaș, secția vinificație.
În anul 1990 a început construcția primului cămin de bătrâni al Uniunii „Adam Müller Guttenbrunn” și a condus lucrările în mod onorific, până la deschiderea căminului, în luna septembrie a anului 1991.
A fost conducător al căminului de bătrâni din Bacova, iar din 1994 deține funcția de director al Instituțiilor Sociale ale Uniunii „Adam Müller Guttenbrunn Stiftung”.
După motto-ul din titlu, pe care singur și l-a conceput, s-a ghidat domnul Helmut Weinschrott mai bine de un sfert de veac de când lucrează în serviciile de asistență socială.
Rezultatele au fost notabile. Realizările din cei 25 de ani de muncă în acest domeniu au fost dintre cele mai bune, iar Instituțiile Sociale ale Uniunii „Adam Müller Guttenbrunn Stiftung” au devenit un reper în strategia asistenței sociale. Despre un sfert de secol de împliniri stăm de vorbă cu domnul Helmut C. Weinschrott directorul acestei instituții.
- Dacă ar fi să ne reîntoarcem în urmă cu 25 de ani, cum a început totul?
- Pasul de încercare l-am făcut cu căminul de la Bacova. Acela a fost un proiect de început, un proiect pilot, în care ne-am axat pe două direcții principale. Pe de o parte ne încercam forțele, să vedem în ce măsură suntem în stare să ducem la bun sfârșit o astfel de inițiativă, iar pe de altă parte, pentru a vedea acceptanța populației la căminele de bătrâni. Numele de cămin de bătrâni abia atunci a apărut, până atunci se numea azil de bătrâni sau casă pentru săraci, ceea ce era destul de respingător. În timp, am reușit să schimbăm atât imaginea, cât și mentalitatea despre aceste așezăminte.
Astfel, în luna septembrie 1991 s-a inaugurat Căminul de bătrâni de la Bacova. După acesta a urmat construcția căminului din Sântana în iunie 1992, și în mai 1992 am demarat lucrările la căminul din Timișoara. Aici a fost vorba despre o investiție foarte mare, iar inaugurarea avea să aibă loc abia în anul 1994.
- Într-un sfert de veac de muncă în asistența socială au fost și victorii, și înfrângeri... Cum vedeți astăzi totul dacă priviți în urmă?
- În peste 25 de ani de muncă în activitatea socială, lăsând la o parte problemele majore și faptul că această îndeletnicire necesită o muncă intensivă, pot spune că, uneori, 24 din 24 de ore, când te uiți înapoi și vezi ce ai realizat și cum ai reușit să evoluezi tu, dar, în același timp, să ajuți și la evoluția acestor servicii, pot spune că am avut o satisfacție deosebită. Au fost 25 de ani de muncă nu dintre cei mai ușori, dar ani cu rezultate vizibile. În toate formele de îngrijire, staționar, îngrijire la domiciliu, „mâncare pe roți”, în medie, am avut zilnic în toți anii peste 450 de persoane de care ne-am îngrijit un an întreg fără întrerupere.
În același timp, am ajutat și la relațiile interumane și am asigurat toate serviiciile din contractul pe care l-am încheiat.
- Care a fost motivația pentru care ați optat pentru îngrijirea bătrânilor?
- Toate informațiile statistice publicate după 1990 evidențiază crudul adevăr al îmbătrânirii permanente a populației țării, al creșterii într-o măsură mai mare a inflației față de pensii și salarii, iar economia de piață așa cum este implementată în țară a contribuit la mărirea numărului de persoane ce se află sub pragul de subzistență. Uniunea „Adam Müller Guttenbrunn” s-a confruntat de la început cu aceste probleme, în sensul că tot mai multe persoane de vârsta a treia, mai precis limita minimă a asistaților este vârsta de pensie, au apelat pentru un sprijin de asistență socială. Uniunea „Adam Müller Guttenbrunn” Timișoara organizează și sprijină activitatea de asistență socială pentru etnicii germani din Banat, așa cum sunt stipulate aceste lucruri în statutul său.
- Ați avut o deviză după care v-ați ghidat?
- În timp, mi-am creat singur un motto și am încercat să-l pun în viață: ,,Într-o lume, un cămin și în cămin – o lume!”. Acest motto s-a dovedit a fi viabil și prin faptul că sunt foarte mulți oameni în căminul nostru care nici nu mai au nevoie de exterior, pentru că la noi este totul conceput astfel încât să găsească aici tot ceea ce doresc: centru cultural – biblioteca cu manifestații culturale, programe artistice, biserica proprie, cluburile, televizoare, acces la calculator, parc, sală de sport, muzeu, absolut totul. În altă ordine de idei, toate camerele de locuit sunt orientate spre stradă, deci beneficiarii sunt conectați la viața orașului zi de zi, de dimineața până seara. Doar camerele gospodărești sunt orientate spre interiorul căminului.
- Vizați o extindere a centrului?
- Personal, cred că în viitorul apropiat nu există posibilitatea de a se crea noi locuri în căminul nostru. Pensiile și celelalte venituri din partea statului nu ar acoperi cheltuielile. În celelalte țări există, pe lângă asigurările sociale și asigurările de sănătate, o asigurare de îngrijire care la noi nu a fost introdusă. Suntem finanțați în continuare de Ministerul de Interne German. Asociației Șvabilor Bănățeni, prin Ministerul de Interne, îi revine ponderea cea mai mare a subvențiilor.
- Aveți în continuare cereri?
- Cereri sunt foarte multe. Majoritatea persoanelor nu mai au pe nimeni. Sunt foarte mulți care din motive de emigrare au rămas aici, pentru că nu au la cine să se ducă. În majoritatea cazurilor unde au emigrat copiii s-a produs o ruptură. Puține sunt familiile care se mai ocupă de părinți, au grijă de ei, îi finanțează sau îi vizitează. Sunt alții care nici nu mai știu adresa copiilor. Dintre cei care au emigrat cu copii lor la o vârstă mai înaintată, majoritatea regretă, pentru că deși au reușit să se adapteze din punct de vedere material, nu s-au putut adapta spiritual.
- În zona de vest a țării ați deschis mai multe centre rezidențiale pentru bătrâni. Unul dintre cel mai vechi este, după cum ați spus, cel din Bacova.
- Așa este, în prezent există cinci asemenea centre. Despre căminul de bătrâni din Bacova amintesc că acesta funcționează pe principiul unui centru rezidențial. Așezământul funcționează din luna septembrie a anului 1991. Serviciile sociale oferite aici sunt: găzduirea în sistem staţionar, îngrijirea, asistenţa, recuperarea şi reinserţia persoanelor vârstnice; găzduirea pe perioda determinată a persoanelor vârstnice fără adăpost; servicii de îngrijire socio-medicale; serviciul așa-numit de „mâncare pe roţi”. În această unitate sunt asistate persoane cu venituri mici cărora li se asigură o masă caldă compusă din două feluri, timp de șapte zile pe săptămână, iar pentru cei în imposibilitate de a se deplasa, mâncarea este trasportată la domiciliu. Pentru asistaţii căminului de bătrâni Bacova care au pensii sau alte venituri se percepe o taxă ce reprezintă 80% din aceste venituri, 20% rămânându-le lor. La persoanele care nu au venituri, cheltuielile s-au putut acoperi până în prezent din diverse donaţii. În acest moment, la Bacova sunt 17 persoane asistate. Căminul este dotat cu o bibliotecă și un club cu televizor, antenă satelit, aparat video, combină muzicală. În cadrul acestuia se mai desfăşoară jocuri distractive adecvate bătrânilor. Asistații de aici au condiţii de comunicare cu exteriorul prin intermediul telefonului, beneficiază de vizite nelimitate și permanente, de plimbările nelimitate în comună, au acces neîngrădit în localitate și la biserica satului. Revenind la serviciul „mâncare pe roți”, amintesc că acordăm zilnic, la domiciliu, o mâncare caldă pentru aproape 40 de persoane în vârstă şi nevoiașe, precum şi la 36 de copii şcolari cu o situație deosebit de grea. Transportul se efectuează cu mașina unităţii în fiecare zi a săptămânii. Parteneri ai așezământului sunt Forumul
Democrat al Germanilor din Banat și Guvernul Germaniei, prin „Organizația de Asistență a Șvabilor Bănățeni” Schwabach din Germania. La Bacova avem 11 persoane care se ocupă de bunul mers al activității.
- Ați deschis o unitate și la Biled, localitate în care a trăit o numeroasă populație de etnie germană, care, din păcate, acum s-a cam împuținat...
- Stațiunea socială de la Biled, specializată pe îngrijire la domiciliu și servicii de acordare a hranei funcționează din luna noiembrie a anului 1994 și se adresează doar locuitorilor din comună, indiferent de etnie. Concret, aici se oferă îngrijire în sistem ambulatoriu, asistenţă, recuperare şi reinserţia persoanelor vârstnice; găzduirea pentru perioade determinate a persoanelor
vârstnice fără adăpost; servicii de îngrijire socio-medicale și serviciul de „mâncare pe roţi”. În această unitate sunt asistate persoane cu venituri mici, cărora li se asigură o masă caldă compusă din două feluri, timp de șapte zile pe săptămână, iar pentru cei în imposibilitate de a se deplasa, mâncarea este trasportată la domiciliu. Asistăm 20 de persoane rezidente în Biled. Aici se derulează activități specifice staţiunilor sociale, asigurându-se masă, îngrijire la domiciliu, spălatul lenjeriei și rufelor, cumpărături zilnice.
Partneri ai așezământului sunt Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, Guvernul Germaniei prin „Organizația de Asistență a Șvabilor Bănățeni” Schwabach din Germania. La Biled lucrează trei persoane cu contract, precum și un
voluntar.
- Ajutați și persoane vârstnice din Sânnicolau Mare.
- La stațiunea socială din Sânnicolau Mare avem 20 de asistați, domiciliați în oraș. Furnizăm aceeași gamă de servicii, adică îngrijirea în sistem ambulatoriu, asistenţa, recuperarea şi reinserţia bătrânilor, găzduim pe perioadă determinată vârstnici fără adăpost, oferim servicii de îngrijire socio-medicală și, de asemenea, serviciul „mâncare pe roți”. Așezământul are aceiași parteneri ca și stațiunea socială de la Biled și funcționează din luna noiembrie a anului 1994.
- Aminteam de faptul că vă aplecați nu doar asupra bătrânilor din Timiș, ci și din Arad.
- Căminul de bătrâni de la Sântana funcționează din luna iunie a anului 1992 și este, după cum vedeți, o locație cu vechi stadii. În prezent, aici sunt îngrijite 40 de persoane vârstnice. Acestea sunt găzduite în sistem staţionar, asigurându-li-se îngrijirea, asistenţa, recuperarea şi reinserţia. De asemenea, pentru perioade determinate, putem găzdui persoane vârstnice care nu au un adăpost. Pe lângă serviciile de îngrijire socio-medicale, funcționează și aici sistemul de „mâncare pe roți”. Căminul este deservit de 16 persoane, care asigură funcționarea acestuia, precum și îngrijirea locatarilor.
- Am lăsat la urmă căminul de bătrâni din Timișoara, pentru că este cel mai mare dintre cele pe care le-ați prezentat până acum.
- Căminul de bătrâni din Timișoara funcționează din luna aprilie a anului 1994, iar acum găzduiește 80 de persoane vârstnice. Bătrânii beneficiază de găzduire în sistem staţionar, îngrijire, asistenţă, recuperare şi reinserţie. Pe perioade de timp determinate, aici pot fi găzduite și persoane vârstnice care nu au adăpost. Nu lipsesc serviciile de îngrijire socio-medicale și „mâncarea pe roți”. La acest din urmă capitol, amintesc că zilnic, timp de șapte zile pe săptămână, o sută de persoane nevoiașe din Timișoara beneficiază de o masă caldă. Condițiile de preparare și servire a mesei sunt foarte bune, avem o bucătărie modernă, personal calificat și o sală de mese spațioasă, în care pot lua masa toți asistații căminului. La căminul de bătrâni din Timișoara avem 40 de persoane angajate cu contract și patru voluntari care ne ajută. În
demersul nostru, avem ca parteneri Primăria Municipiului Timişoara și Guvernul Germaniei prin „Organizaţia de asistenţă a Șvabilor Bănăţeni” Schwabach.
Cristina Angelica MORCAN și Petru Vasile TOMOIAGĂ
