„Sunt un patriot local și orașul Timișoara înseamnă mult pentru mine”
Cargo continuă să fie una dintre cele mai iubite formații rock din România, cu o existență de peste trei decenii și un parcurs presărat cu nenumărate evenimente. Trupa a fost fondată de Adrian Bărar, cu care am reușit să realizăm un scurt, dar cuprinzător dialog. Am surprins detalii, aspecte și idei cu privire la parcursul profesional, la ceea ce însemna și înseamnă un anumit stil de exprimare prin muzică în România.
Începuturile marcate de încercări, de limitările impuse de regimul comunist, au fost depășite prin pasiunea pentru muzică și într-un final înfrânte de evenimentele din ’89.
De-a lungul acestui traseu, Timișoara a jucat un rol important. Există multe motive pentru care Adi Bărar a ales să rămână aici, în orașul de care spune că se simte foarte legat.
Cu privire la „viața” actuală a trupei, rândurile de mai jos cuprind proiecte viitoare, dedicate în primul rând publicului, despre care Adi afirmă cu convingere: „este și meritul lor pentru realizările noastre”.
- În primul rând aș vrea să vă întreb când ați descoperit atracția și pasiunea pentru muzică?
- La nouă ani am început să iau ore de chitară, la sugestia părinților mei. Tatăl meu a insistat mai mult, mi-a cumpărat o chitară rece, un profesor care se ocupa de copii m-a luat sub aripa lui și uite așa, încet, încet am început să fac chitară.
- Ați urmat și cursurile unei instituții școlare în domeniul muzical?
- Am vrut să dau la Conservator, la chitară, dar pe vremea aia nu exista secție de chitară și m-am mulțumit cu studiul individual. Vorba vine că m-am mulțumit, mi-aș fi dorit să aprofundez chitara, dar astea au fost vremurile respective și atunci sigur că am recurs la ceea ce se putea face.
- Cum s-au desfășurat lucrurile de aici, până la formarea trupei Cargo?
- Bineînțeles, a trecut ceva vreme până s-a conturat ceva cu formația Cargo, pe care am înființat-o prin ’85. A fost o perioadă cu multe zbateri și din punct de vedere politic, pentru că era perioada regimului comunist și pentru că trebuia să-ți alegi un drum. Știai că vrei să spui ceva, știai că ai vrea să cânți și alte lucruri legate de tinerețe. Până când s-au conturat cât de cât primele forme ale formației a durat ceva timp.
- Majoritatea formațiilor și a artiștilor s-au lovit de nenumărate impedimente înainte de ’89. În ce fel putea exista muzica rock în acea perioadă?
- Exista și nu exista. Adică dacă voiai totuși să cânți era foarte greu. Unii dintre cei care vor citi interviul cred că nu vor înțelege prea mult referitor la aceste lucruri. Sună într-un fel ciudat pentru cei care s-au născut după ’89, sau i-a prins Revoluția copii fiind. E greu de crezut că au fost atât de multe dificultăți, de la texte, la imagine, la părul mai lung, atitudine. Absolut totul trebuia să fie controlat, cenzurat. Era foarte greu, aproape de imposibil să ai o expresie așa cum există acum, sau cum exista la acel moment altundeva în lume.
- Mă gândesc că toate textele erau supuse cenzurii înainte de apariția melodiilor.
- Am încercat la un moment dat să înregistrăm în București, în radio, în televiziune, dar era foarte greu. Schimbau textele aproape în întregime. Nu schimbau doar niște cuvinte, ci toate erau reinterpretate. Aproape că nu mai avea sens textul. Cuvinte nevinovate erau pur și simplu înlăturate.
- În ce mod a influențat poziționarea geografică a Timișoarei muzica pe care ați realizat-o?
- Timișoara era un oraș destul de privilegiat din punct de vedere al granițelor, fiind foarte aproape fosta Iugoslavie și Ungaria. Muzica apărea prin intermediul piloților care circulau pe rutele externe. Chiar și muzica mai comercială, care era difuzată în discoteci, apărea tot prin aeroportul din Timișoara, pe benzi. Erau oameni care se ocupau de lucrul acesta, o copiau și o distribuiau. Din punct de vedere muzical am avut informație mai mare decât în altă parte a țării.
Sigur, urmăream și posturile de televiziune maghiare și sârbești. Ei fiind dincolo de „Cortina de fier”, chiar dacă nu erau Occidentul pur, erau mai liberi și atunci puteai vedea un altfel de comportament. Oamenii erau mai relaxați, artiștii se îmbrăcau diferit, exista un reper pentru noi care ne ocupam de muzică.
- Știu că ați subliniat în nenumărate rânduri iubirea pentru Timișoara. Dar ce ne puteți spune despre publicul de aici? S-a schimbat de-a lungul timpului?
- Am subliniat acest lucru nu neapărat legat de muzică. Pur și simplu sunt un patriot local și orașul Timișoara înseamnă mult pentru mine. Și din punct de vedere cultural, dar mă simt legat mult de orașul acesta unde am învățat să mă comport, datorită părinților, bunicilor, anturajului. Este un oraș multicultural, și acum mai sunt aici maghiari, sârbi, nemți și alte minorități, care au contribuit foarte mult la educație, cultură, arhitectură și la modul de a vedea lucrurile. Și atunci clar că pentru mine, născut și crescut în Timișoara, este cel mai frumos oraș din țară. Și nu numai strict legat de partea sentimentală, dar am impresia că e un oraș cu o deschidere culturală deosebită.
În ceea ce privește publicul din Timișoara, pe vremuri era dornic de manifestări culturale, de a absorbi multă cultură. Acum a devenit un public foarte exigent. Sigur, după ’89 orașul a fost invadat pur și simplu de tot felul de oameni din toată țara. Foarte mulți au venit cumva ca în Vest. Nu sunt câini cu colaci în coadă pe aici, dar așa s-a dus vestea. Și atunci oameni de tot soiul au denaturat poate puțin aplombul acesta mare spre artă și cultură. Poate este vorba și de o orientare diferită, nu știu exact, dar, după cum am mai spus, acum este un public mult mai exigent. Asta nu înseamnă că nu mai vin la concerte. Sunt în multe situații concerte care nu le spun mare lucru din titlu și atunci nu vin. Pe scurt vorbind, Timișoara este o piatră de hotar pentru formațiile de aici, sau pentru formațiile din țară care vin aici. Dacă ai trecut testul Timișoarei, poți să fii sigur că poți merge în altă parte să comunici cu publicul.
- Iar publicul din România, în general...
- E foarte greu de descris. Eu consider că suntem o formație iubită, există și un logo pe care l-au inventat fanii și pe care îl purtăm cu mândrie, „Cea mai iubită formație rock din România”. Deci pentru mine e foarte greu să spun „acolo e public mai bun”. Cam peste tot lumea agreează ceea ce transmitem noi, se regăsește în cântecele noastre și atunci cred că nu sunt persoana cea mai potrivită să pot face un cumul din diferitele locuri ale țării și să spun cum se comportă publicul.
- Componența formației s-a modificat de multe ori de-a lungul existenței sale, la fel și publicul, însă Cargo continuă să-i farmece pe ascultători. Care e rețeta succesului?
- Nu e nicio rețetă, nu e un secret anume pe care o să-l dezvălui eu acum și toată lumea va citi cele spuse de mine. Punem mai puțină sare pentru că nu e foarte sănătoasă și mai punem piper. Nu există. Este vorba despre felul în care transmiți unele lucruri și cred că la orice nivel poți să comunici cu omul eficient. E ca și într-un slogan. Poți să inventezi cuvinte care să umple discursul, sau să folosești niște cuvinte foarte sofisticate sau complicate și atunci o parte din auditoriu l-ai pierdut sută la sută.
Dacă vorbești pe un limbaj de cartier, sigur că vei avea un auditoriu de factura respectivă.
E dificil să spui „așa trebuie făcut, sau așa trebuie să te adresezi publicului”. Până la urmă depinde de ceea ce îți dorești, cui vrei să te adresezi, dar asta e teoretic. Practic lucrurile stau mai simplu. Dacă ai ceva de spus și pe cineva interesează ceea ce spui tu comunicarea e gata făcută.
Legat de modificările componenței Cargo, în cazul a foarte multe formații se întâmplă acest lucru. Mai ales că în perioada în care s-a construit Cargo era o vreme neprielnică pentru libertatea de exprimare și nu era comod să faci muzică în acest fel. Și orice formație la începuturi are probleme financiare, de existență, de comunicare ș.a.m.d.. Au fost unii membrii care au plecat în străinătate, care au încercat să-și caute un loc mai bun, mai „călduț”. Sunt unii care din păcate ne-au părăsit de tot, au murit, unii care au ales pe parcurs un alt drum. Sunt multe elemente care au concurat la schimbarea componenței.
- În cele trei decenii de existență, au existat momente de cumpănă, care au destabilizat formația? V-ați gândit vreodată să renunțați?
- Da. Au fost perioade în care am vrut să renunț. Și din motive financiare, a piedicilor care s-au arătat din toate punctele de vedere, schimbări de componență, etc. Nu poți să fii un om atât de echilibrat, eventual dacă ai fi de altă meserie. Un artist întotdeauna are mai multe visuri, e puțin aerian, cum zic unii. Eu am încercat cât s-a putut să fiu „pământean”, dar dacă îți apar tot timpul descumpăniri sau dezechilibre, chiar și în viața de zi cu zi, nu ai cum să fii mereu atât de bine echilibrat încât să duci lucrurile mai departe.
- Un concert sau un eveniment memorabil, cu totul special?
- Fiecare concert are ceva deosebit și e diferit de altele, chiar dacă în mare majoritate melodiile se repetă. Dar și ele pot să aibă alte forme, în funcție de ziua și locul respectiv. Fiecare loc are o anume vibrație, o stare. Fanii care își plătesc biletul, își cumpără muzica, rezonează cu tine și te susțin. O formație fără public e o formație moartă. Nu este numai meritul nostru, este și meritul lor pentru realizările noastre.
Acum sunt concertele pe care le facem în cluburi, care au ceva aparte, ai publicul și fanii aproape de tine. Emoția se comunică mai repede, este un cadru mai intim, ești unul lângă altul.
Concertele din sălile de spectacole și din fostele case de cultură, sunt destinate publicului care nu mai încape într-un club și atunci se găsește un mod de comunicare. Și aceste concerte sunt frumoase. Iar concertele mari, organizate pe stadion sau într-o piață publică, unde publicul este mai pestriț, cer piese mai puțin sofisticate. Melodiile mai complexe, mai contemplative nu-și au locul acolo, sau cel puțin nu le scoatem în evidență. Cântăm piesele puțin mai facile ca mesaj, nu neapărat ca instrumentație. Și aceste concerte sunt nemaipomenite pentru noi, pentru că te uiți înspre public și vezi o mare de oameni care vin să te vadă, vin să comunice cu tine, să te susțină. Poate că unii vin la concerte pentru distracție, dar unii vin efectiv pentru tine, să te susțină. Ne aduc o mare satisfacție, nouă, de pe scenă și cred că e valabil și invers. Noi mereu am spus-o, și nu doar am spus-o, ci ne și considerăm așa, suntem suficient de pământeni, oameni obișnuiți. Eu merg și-mi cumpăr ceea ce am nevoie din piață, nu am menajeră, am aceleași cheltuieli de întreținere ca majoritatea oamenilor. Chiar dacă sunt cetățean de onoare sau am unele distincții, de care sunt mândru de altfel, nu am facilități mai deosebite pentru asta. Mă confrunt probabil cu aceleași greutăți ale vieții cu care se confruntă un fan de-al nostru.
- Venind vorba despre distincții, știu că anul acesta v-a fost înmânată una din partea președintelui României. Cum ați primit vestea?
- Da, e o distincție deosebită, de care suntem mândri, poate cea mai mare pe care am primit-o. Nu știu să spun foarte multe despre acest lucru, dar știu că ne-am bucurat, chiar dacă unii au considerat că nu am meritat-o. Sunt oameni care văd altfel lucrurile, dar dacă nu ești suficient de informat despre un lucru și te pui să comentezi, cred că nu e cea mai fericită situație. Au fost foarte mulți oameni care s-au bucurat împreună cu noi și au considerat că am meritat acest lucru.
- Voci rele vor exista întotdeauna…
- Da și câteodată e chiar bine să fie așa, pentru că se creează un anumit echilibru. În orice situație dacă răul și binele sunt în echilibru, e bine.
- În ce proiecte este implicată formația acum și ce pregătiți publicului pentru următoarea perioadă?
- În ultima perioadă am avut foarte multe concerte, de abia reușeam să ajungem pe acasă, o zi, maxim două la săptămână. Am pregătit un vinil, pe care îl vom lansa undeva prin a doua jumătate a lunii ianuarie. Atunci în general e mai puțin de lucru, sunt mai puține concerte. Este un vinil live pe care l-am înregistrat într-unul din concertele noastre, la o calitate cât se poate de bună. Acesta va fi următorul pas pe care o să-l facem și în paralel o să lucrăm și la niște piese, dintre care o să alegem un cântec. Avem mai multe pregătite, dar o să alegem una pe care o să o lansăm pe piață. Asta puțin mai încolo, pentru că nu vrem să se suprapună lansările. Una peste alta, s-ar putea să nu ne ajute foarte mult, mai ales că în anii aceștia care au trecut și care probabil urmează să vină, se vând greu materialele formațiilor. Mă refer la discuri, cântece, single-uri ș.a.m.d., ceea ce pentru noi nu e o mare bucurie, pentru că noi doar din asta trăim. Se descarcă foarte mult de pe internet. Și atunci chiar dacă unu, cinci, zece, sau sute cumpără materialul, la un moment dat îl pune, de mândrie sau de bucurie, pe internet și alții îl descarcă. Și atunci vânzarea materialelor nu are volum. Nu mă refer la Cargo, ci la absolut toată mișcarea muzicală. Poate nu intenționat o facem, dar numărul efectiv al cumpărătorilor s-a micșorat considerabil. Cumpără doar chiar cei care conștientizează lucrul acesta, că o mare parte din banii de pe materiale ajung la artiști. Sunt unii care sunt colecționari și atunci sigur că ei doresc să aibă materialele, ca amintire.
- Indiferent de reglementările prin lege, cred că acest lucru este oarecum o problemă la nivel mondial.
- Un lucru este cert. Cei care produc muzică în afara țării, fac parte dintr-o industrie mai serioasă. Industria muzicală de la noi nu este atât de puternică precum pare. Noi tot vorbim de un showbiz care, cu părere de rău, este mai mult vorbă decât faptă. Pe de altă parte, cântând în engleză sau în limbi de circulație mondială, formațiile se adresează unui public mult mai larg. Și atunci, sigur că și numărul celor care cumpără materialele respective este mai mare.
- Alte planuri de viitor?
- Vom face cu siguranță și alte lucruri, dar nu știu ce aș putea să dezvălui. Unele probabil o să fie surprize, după cum am mai făcut în diferite concerte. O să vrem să facem câteva concerte cu lansarea de vinil, în orașele mai mari. Fiecare din concertele respective o să fie de sine stătătoare, cu elemente spectaculoase, ca de fiecare dată în ultimii ani, atât ca parte muzicală, cât și ca scenotehnică și altele.
În încheiere, aș vrea să nu uităm un lucru important. Doresc să le transmit tuturor Sărbători fericite și La mulți ani!
Ioana NICOLESCU
