Tiberiu Aurel Ceia s-a născut la Timișoara, în urmă cu 74 de ani.
Între anii 1947-1960 a urmat Școala Generală, Gimnaziul și Liceul la Liceul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara.
Între anii 1960-1962 a urmat Școala Tehnică Financiară Timișoara.
Între anii 1962-1967 a fost student al Facultății de Filologie din Cadrul Universității de Vest Timișoara.
Între anii 1967-1972 a fost profesor, trecând pe la Școala Generală Șandra, Școala Generală Jimbolia, Liceul Jimbolia, școlile generală nr. 16 și nr. 13 din Timișoara.
Între anii 1972-1978 a fost director adjunct la Școala Specială Timișoara.
Între anii 1978-1991 a fost solist vocal al ansamblurilor „Doina Oltului” – Slatina, „Rapsodia Română” – București, „Hațegana” – Hunedoara, Filarmonica „Gheorghe Dima” – Brașov.
Între anii 1991-1994 a deținut funcția de director al Ansamblului „Banatul” Timișoara.
Între 1995 și 1997 a fost redactor-șef al TVR Timișoara.
În anul 1997 a fost directorul postului regional TVR Timișoara.
Este realizator de emisiuni la TVR Timișoara.
Între anii 1967-2012 a avut o colaborare susținută cu Casa de Discuri „Electrecord”, între 1958-2012 a avut numeroase înregistrări la Radio Timișoara și Radio București, iar între 1957 și 2012 activitatea sa artistică s-a reflectat pe scene din Timișoara, România și străinătate (Europa, America de Nord, America Centrală, Asia și Australia).
Tiberiu Ceia a primit, de-a lungul anilor, Medalia Meritul Cultural clasa I (1968), Diploma de Excelență a Ministerului Culturii (2000), Diploma de Excelență TVR 50 (2006).
Când rostești numele de Tiberiu Ceia simți cum noțiunile de Banat, muzică populară și folclor se învârtejesc într-un joc amețitor și se pierd departe, într-o contopire aproape deplină.
Sinonim cu cântecul popular din Banat, Tiberiu Ceia a devenit etalonul cântecului autentic și un strict garant al versului de bună calitate. Cu o voce melodioasă de excepție, izvorâtă din meandrele Timișului, din gânguritul păsărilor și din șoaptele vântului de pustă, bănățeanul fălos este îndrăgit de mai bine de o jumătate de secol de întreaga suflare a locului din care s-a ridicat, dar și de românii de dincolo de granițele Banatului, ca drept și legitim reprezentant, nu doar al unei regiuni bogate și frumoase, ci și al unui nesecat izvor de folclor fără seamăn.
Tiberiu Ceia, însă, a colindat și lumea, cântându-le românilor de pretutindeni, cărora le-a aprins roua ochilor și dorul de casă.
Pot spune, fără să greșesc, că atunci când spui Tiberiu Ceia, spui Banat.
Prima întâlnire cu scena a avut-o pe când nu împlinise încă vârsta de cinci ani și a cântat, într-un spectacol de la Grădina Capitol din Timișoara,
romanţa „Cruce albă de mesteacăn”, învăţată de la tatăl său.
A iubit cântecul încă din primii ani ai vieții, ca nimeni altul.
Tot pentru cântec a renunțat și la cariera de dascăl și, ca o binecuvântare și recunoștință, cântecul l-a urmărit tot restul vieții.
Se poate spune că melodiile și cântecele din Banat au fost viață pentru Tiberiu Ceia, care, la rândul său, le-a făcut nemuritoare.
Prin cântecul său a dat noi și neașteptate valențe folclorului vechi bănățean. Solist sau culegător de folclor, creator de versuri pentru propriile cântece
sau realizator de emisiuni TV, sunt ipostaze în care omul Tiberiu Ceia și-a dedicat întreaga viață celor din jurul său, fiind iubit deopotrivă de cei tineri
și cei mai vârstnici, de pături sociale diferite, cântecul lui devenind un liant care, de fiecare dată, a adus mai aproape oamenii de folclor și, mai ales, de Banat. Și cântecul lui Tiberiu Ceia are forța pe care o are pentru că are rădăcini în Banat și Ardeal, pentru că nu vine de aiurea, vine de la părinții lui și de la bunicii lui.
- Timișorean get-beget. Sunteți un mesager neîntrecut al folclorului bănățean și românesc. Ce înseamnă Timișul și Timișoara pentru Tiberiu Ceia?
- Banatul, în general, este locul meu de baștină, mai ales că după tată am rădăcini în Caraș. Timișoara este inima acestui ținut care m-a dăruit țării și contemporanilor mei.
- Dar România?
- Este țara în care m-am născut și locul în care sunt acasă.
- Ce loc ocupă cântecul popular în viața de fiecare zi a dumneavoastră? Se confundă cu ea?
- Când am venit pe lume am făcut legământ cu cantecul, pentru că la mama și plânsul de durere, și cel de bucurie era un cântec.
- Când și cu ce prilej a avut loc primul contact cu scena?
- Pe la 5 ani, în grădina Capitol, cântând „Cruce albă de mesteacăn”, învățat de la tata.
- Vorbiți-mi despre debutul oficial al solistului Tiberiu Ceia.
- La TVR, „Dialog la distanță”, seara zilei de 21 mai 1967.
- De ce ați renunțat la mecenatul catedrei pentru cântecul popular românesc?
- Sincer? După 12 ani în învățământ salariul era de 1.200 de lei lunar. La cântec, pe atunci, în anii ’70, luam acești bani pe seară...
- Renunțarea la catedră a fost o răscruce în viață?
- Sigur că da. Viața mi s-a schimbat și emoțional, dar și calitativ.
- Ați mai avut iubitori de muzică în familie?
- Toți bunicii de parte bărbătească și ambii părinți. Mama venea din Bihor...
- Cum ați simțit că este primit cântecul popular bănățean pe scenele din țară?
- Am fost convins că, urcat de mine pe scenă, are alt mesaj pentru public.
- Dar în străinătate?
- Același lucru în comunitățile de români și cu cântecele de linie, doinele și baladele și printre străini...
- Cum ați trecut prin cenzura comunistă?
- Abordând cu seriozitate cântecul românesc, nu partea lui comercială.
- Cine v-a susținut în momentele mai dificile?
- Mama și soția mea.
- Vorbiți-mi despre cei mai buni prieteni.
- Ioana Radu și Ion Dolănescu... Apreciau cântecele mele, erau sinceri în orice împrejurare, mă încurajau, nu ezitau să-mi spună adevărul, lucru benefic pentru evoluția mea.
- Enumerați câțiva soliști din Banat pe care i-ați îndrăgit.
- Mariana Drăghicescu, Ana Pacatiuș, Rodica Dima.
- Și câțiva din repertoriul național.
- Ioana Radu, Ion Luican, Maria Lătărețu, Sofia Vicoveanca.
- Cum v-ați stăpânit emoțiile în momentele cele mai dificile?
- Cu greu, dar am reușit de fiecare dată. Acum, la 74 de ani, am devenit mai sensibil, mai emotiv...
- Care credeți că a fost cel mai mare succes al dumneavoastră?
- Scena și, mai ales, publicul, care m-a susținut și iubit mereu.
- Cum ați face, în câteva cuvinte, bilanțul unei vieți de artist?
- Totuși, a fost frumos!
- Cum ați ajuns să scrieți versurile la unele din melodiile dumneavoastră?
- La o anume stare, exteriorizarea se făcea instantaneu.
- Ce vă doriți în continuare?
- Să păstrez spiritul vivace, așa cum l-am primit de la părinți și strămoși.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
