Scandalul în cazul finanțării ilegale a echipei de fotbal Poli, patronată de Marian Iancu – dovedit apoi ca fiind groparul fotbalului timișorean – capătă proporții din ce în ce mai mari. Oameni din vechea administrație a județului și orașului sunt vizați de anchetă, suma considerată drept prejudiciu fiind de 7 milioane de euro. Bani publici!
Să revenim puțin, însă, la „perioada Iancu”. Echipa pe care acesta o păstorea a fost luat în brațe de întreaga suflare timișoreană, de la suporteri, până la conducerea județului și orașului. În acea euforie, autoritățile locale au decis să sprijine mișcarea fotbalistică și gruparea alb-violetă. Modul în care a fost finanțată echipa, iată, se dovedește acum ilegal.
Rând pe rând, mai-marii de atunci sunt chemați la DNA, pentru declarații privind modul în care s-au alocat fonduri publice către un club privat, bașca unul care era restant la dările către stat. Toate au trecut, de club s-a ales praful, Marian Iancu e „poprit” la mititica, numai banii dați de autoritățile timișene ia-i de unde nu-s.
Dincolo de războiul politic, de cel al declarațiilor belicoase și de luările de poziție pro sau contra, rămâne doar faptul că cineva trebuie să plătească pentru paguba produsă bugetelor local și județean. Este treaba justiției să stabilească vinovații și, pe cale de consecință, pe cei care trebuie să plătească ilegalitatea de atunci – așa cum arată și documentele Curții de Conturi.
În acest mod, îi oferim și primarului Nicolae Robu răspunsul la întrebarea privind persoana sau persoanele care trebuie să plătească. Să plătească vinovații, cei care vor fi dovediți de justiție că au girat sprijinul financiar către Poli de atunci, iar aceștia să se descurce mai apoi cu Marian Iancu, beneficiar, prin echipa sa, al banilor.
Și pentru că subiectul are legătură cu fotbalul, nu în ultimul rând, un „cartonaș galben” celor care – din postura de aleși locali sau factori de decizie – până mai ieri se afișau în tribunele stadionului, iar acum se fac că uită perioada în care la Poli era „lapte și miere” (a se citi, bani publici) și că au contribuit și ei, prin votul lor, atunci când s-a hotărât finanțarea echipei.
Anton BORBELY
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz