Cartierul Cetate din Timișoara arată apocaliptic. Parcă, păstrând totuși proporțiile, aici ar fi căzut o bombă atomică. Lucrările interminabile dau zonei centrale a orașului un aspect sinistru. Peste tot sunt șanțuri, moloz, praf...
Timișoreanul care a trecut prin centru poate fi lesne recunoscut după cantitatea de praf pe care o are adunată pe încălțări. Și, cum se anunță ploi, în curând îl vom putea recunoaște după stratul de noroi...
Autoritățile par neputincioase în fața acestei situații și, mai grav, riscă să piardă finanțările europene dacă lucrările nu vor fi încheiate la timp. Nenorocirea este că firma care a câștigat licitația privind reabilitarea centrului istoric nu se simte prea bine, patronul ei a fost căutat pe tot mapamondul și se așteaptă să fie extrădat pentru dare de seamă în privința unor matrapazlâcuri.
Bașca faptul că, spre exemplu, șantierele sunt aproape pustii, oamenii – probabil apăsați și ei de situația firmei care i-a angajat – găsind de cuviință să-și vadă de viața lor, neglijând sarcinile de serviciu.
Drept e că o simplă parcurgere a imensului șantier din centrul Timișoarei îți lasă un sentiment de lehamite, atât ca privitor, cât și din punctul de vedere al celor care ar trebui să muncească. Nimeni nu are nici un spor. De fapt, muncitorii – veniți din alte zone ale țării – nu credem că sunt foarte sensibili la faptul că, de vreo doi ani, umblăm prin centru cu praful sau noroiul, după caz, până la glezne.
Primarul Nicolae Robu ridică din umeri în fața acestei situații și declară că speră... Speră ca lucrările să se încheie în termenele stabilite. Speră ca Timișoara să revină – cel puțin parțial, pentru că știm că nu va putea arăta ca înainte – la ceea ce a fost. După ce ne-o facem cu mâna primarului și ciuntim Piața Libertății, ne-am putea trezi că în Piața Unirii, de exemplu, vom circula printre mormanele de pietre cubice și de acum înainte.
În ultima vreme s-au dezbătut mai multe subiecte, toate în strânsă legătură cu orașul care vrea să devină Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Zonei centrale i s-a adăugat și aspectul Casei Mühle, un edificiu simbol am putea spune, fără teama de a greși. Ajunsă pe mâna cui nu trebuie, clădirea de pe Bulevardul Mihai Viteazu, aflată în vecinătatea unor palate cu turnulețe, mai are puțin și dispare...
Aceasta este Timișoara de astăzi. Un oraș aflat în suferință, cacre tânjește la aspectul de altădată. E, de fapt, reflectarea a ceea ce se întâmplă în societatea românească. Firme ale căror patroni sunt cercetați pentru corupție câștigă licitații, se încasează sume, iar apoi lucrările trenează cu anii, edificii de patrimoniu ajunse pe mâna țiganilor și lăsate apoi să se prăbușească, muncitori care aleg să meargă să-și cosească fânul pe plaiurile natale, în loc să-și facă treaba pentru care au fost angajați...
Halal să ne fie!
Anton BORBELY
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz
