De fiecare dată când îmi vine în gând filmul cu Grecia, mintea începe să descoase la situație pornind de la vorbele unui grec de rând, căruia i se băgase microfonul sub nas zilele trecute. Omul nu dădea pe dinafară de bucurie pentru rezultatul votului, dar recunoștea că a votat NU dintr-o rațiune foarte simplă: în felul acesta nu se va putea da vina pe ei, nu se va putea spune că ei au vrut să fie supuși unor politici nimicitoare. Iată o mostră de inteligență sănătoasă, într-o lume tot mai infamă!
Încerc apoi să trec de desișul de prejudecăți și de informații gata mestecate, livrate în valuri de „main-stream”- ul informațional. De abia atunci poți înțelege despre ce e vorba cu adevărat în povestea asta!
Începi să dai peste voci grele și verticale ale economicului occidental, care răstoarnă teoriile vehiculate în această perioadă cu atâta stăruință. Puțini, dar se găsesc și pe la noi specialiști care vorbesc curajos despre asta. Un Ilie Șerbănescu afirmă, de exemplu, că datoriile grecilor au fost induse din afara țării, că în zilele noastre piaţa este a creditorilor şi nu a debitorilor, că grecii nu s-au împrumutat, ci au fost împrumutaţi. Adevărata parte „frumoasă” vine când ți se spune și cum ar fi funcționat totul. Din ajutorul de 240 de miliarde de euro, bani pe care i-au dat contribuabilii europeni, 200 de miliarde au plecat la Atena, au stat vreo trei zile într-un cont, după care s-au întors în Occident. Însă nu înapoi în buzunarul contribuabililor, ci în fief-urile băncilor! Adică... un program organizat de transfer al banilor de la contribuabili către bănci?!
Mergi mai departe și îți amintești de cinica „centură de siguranță” pusă românilor de finanțele de afară acum câțiva ani. Vreo douăzeci de miliarde, parcă, au venit în România fără să putem să ne atingem de ele?! Te adâncești apoi în filmul ultimilor ani de pe la noi și te întrebi dacă e corect că am primit din satâr calendare de aducere a prețurilor la nivel european pentru curent, gaz și toate alea, fără să sufle cineva vreo vorbă și despre timpii în care ne vor crește veniturile... Așa, ca să fim egali în toate cu ceilalți europeni! Tot ca un mucalit, te gândești la toate „privatizările” care te-au lăsat în anii ăștia fără industrii întregi, capacități de producție, bănci, resurse... Și te-au umplut de super-magazine care îți vând preponderent marfa altora.
De abia de aici încolo îți dai seama că filmul grecesc nu este neapărat despre „lenea” lor. Ci mai degrabă despre revolta unora care au crezut că pot fi egali cu ceilalți europeni în toate cele și au luat țeapă, cum se zice pe la noi. Adaugi faptul că, după referendumul grecesc, cele mai dure reacții vin din Germania. Asta, pentru că revolta grecilor lovește crunt într-o UE croită după dezideratele germanilor... Ca o paranteză, a se vedea și reacțiile mult mai ponderate ale altor mari cancelarii europene, care au înțeles demult jocul nemților. Adică o dezvoltare proprie fără precedent, prin sufocarea celorlalte state europene. Și prin intermediul exporturilor livrate de prospera industrie germană, susținută, dacă se poate, de resursele energetice rusești, la preț preferențial... Dacă mai adaugi și nițică istorie a relațiilor noastre cu nemții, chiar te ia cu fiori – în al doilea război mondial, noi ne achitam cu vârf și îndesat de statutul de aliați ai lor și primeam în schimb efectele unui diktat de la Viena și ale unui pact Ribbentrop-Molotov. Cu urmări pe care nemții nu se ostenesc, în ceea ce ne privește, să le înlăture nici astăzi. Ba dimpotrivă...
De aici începe, de fapt, povestea. Cum se va încheia, habar nu am. Sunt sigur, însă, că ar trebui să căscăm bine ochii. Or fi știind romanii ce ziceau pe vremea lor, să ai grijă la greci și când îți fac daruri... Sama, însă! Alții nu fac daruri niciodată!
Cosmin ȚÎNTĂ
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz
