O știți pe aia cu pomii și pădurea, în mod sigur... Îmi pare importantă în punerea unui diagnostic cât mai corect, atunci când vine vorba de corupția din România. Da, uneori nu vedem pădurea de pomi. Alteori, printr-o mutație la fel de nefericită, nu vedem pomii de pădure. Foarte rar e sănătos pusă problema, când se vorbește despre corupția de la noi, încât să se vadă amândouă, la unison. Deși e suficient să pui întrebări extrem de simple, ca să reușești o abordare cinstită a problemei. Felicitări celor care o fac!
M-am trezit acum vreo cinci-șase ani într-o adevărată dezbatere cu un apropiat de-al meu. Pe cât de banal punctul de pornire, pe atât de înflăcărată polemica și mai ales concluziile. Avusese de-a face cu nu știu ce situație de rahat într-un supermarket german din oraș și, revoltat, concluzionase ca românii au stricat până și buna-mersoare a celebrului brand nemțesc. M-am aprins și eu. Spunându-i că situațiile de genul căreia îi căzuse vicitimă se repetă de ani de zile – știam din emisiunile pe care le moderam că OPC-ul avea frecvent plângeri legate de marfa expirată și alte gogomănii consumate sub pomul lăudat. Și că, dacă dezideratul patronatului ar fi fost să-și facă treaba „ca-n Germa”, ar fi luat de mult timp măsuri. Însă ei nu au venit aici pentru a ne ridica pe noi la standarde nemțești. Ci pentru a-și vinde marfa și a face cât mai mulți bani. Așa că dincolo de „prea-vinovatul” angajat român, s-ar putea să existe un mult mai vinovat și perfid patronat care, în goana după bani, îl și „premiază” dacă are „rezultate” bune, indiferent de mijloace. Că „așa-i în tenis”...
Unul dintre cei pe care îi felicit pentru întrebările simple și punerea problemei (în proaspăta „chestiune Oprescu”) este Cătălin Tolontan. Chiar dacă situația pare din alt film. Omul se întreabă când vorbim și despre marii corupători, amintind de afacerea Național Arena din București, un obiectiv extrem de costisitor. Pe scurt, ne-am ales cu un stadion-copie al unuia din Germa, la același preț, deși copia... nu e chiar perfectă. Stadionul din Frankfurt e unul câta mai mic, iar în preț intraseră o gară, plus niste pasaje rutiere și feroviare. Să mai adăugăm că muncitorii au acolo salarii de câteva ori mai mari, la fel sunt și costurile de orice altă natură atunci când ridici o construcție de asemenea dimensiuni... E din același film, oameni buni. E același raționament, din păcate, identificabil într-o sumedenie de situații cu care am avut de-a face în ultimii noștri 25 de ani. De ce nu am pune întrebări și constata lucruri și când vine vorba de privatizări dubioase, licitații câștigate aproape exclusiv de firme străine, de companii de afară neluate la rost de DNA? De ce nu ne-am întreba cu voce tare, să se audă clar, ce anume și în ce condiții s-a negociat în vremurile pre-aderării la NATO și UE, de am rămas simpli cârpaci și cumpărători ai altora? Poate fiindcă e „inoportun” să depășim marota conform căreia suntem vinovați exclusivi ai situației în care am ajuns?!
Hai să căscăm bine ochii, oameni buni. Hai să vedem și pădurea, și pomii, deopotrivă. Și corupții și CORUPĂTORII. Și vina noastra, dar și a ALTORA. Ăsta e adevăratul prim pas în rezolvarea problemei cu care ne confruntăm. Eu nu mai cred de foarte mult timp că suntem exclusiv victimele propriei prostii și hoții. Ele au fost declanșate, asmuțite și întreținute de altceva. Altcineva le-a trezit, forțat și „pus în valoare”, în interes propriu și cu necurată intenție. Nu numai că într-un caz de corupție trebuie pedepsiți deopotrivă coruptul și corupătorul, dar ar fi păcat să rămânem adânc frustrați de noi înșine și sclavi ai impresiei că suntem singurii vinovați. Mai ales că, pornind de la această ipoteză, nu am rezolva niciodată cu adevărat problema cu care ne confruntăm. Să nu rămânem, oameni buni, niște adormiți în pădurea frumoasă...
Cosmin ȚÎNTĂ
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz
