Tata Puiu, generalul, zis „Cașchetă”, pupătorul de icoane, conduce naționala de fotbal a României pe noi culmi ale... umorului. Pe principiul „prost să fii, noroc să ai”, tricolorii se zbat în mediocritate, însă păstrează șanse mari să ajungă la Campionatul European de anul viitor.
Ultimele două jocuri ale „Naționalei”, cu Ungaria, din deplasare, și cu Grecia, acasă, puteau lesne să te adoarmă imediat după intonarea imnurilor de stat. Așa generație slabă n-a avut România de când se joacă fotbal pe plaiurile mioritice. Cu fotbaliști ce evoluează la echipe anonime din Turcia sau sunt în loturile unor la fel de „celebre” formații de prin Orientul Mijlociu n-ai ce pretenții să emiți. Însă, cu nasul pe sus cum suntem, ne dăm mari și tari cu un clasament mincinos al echipelor naționale, care ne plasează pe locul 7 (!!!???) într-o ierarhie mondială. Pe teren, în schimb, pământ de flori...
Parcă prevăzând dezastrul –joc la fel precum rezultatele, adică zero –, tata Puiu a început, deja după meciul cu Ungaria (dacă ar fi să găsim o scuză pentru remiza de la Budapesta, am putea merge pe ideea că a fost un egal în deplasare), să ne spună nouă cât de valoroasă, cea mai valoroasă chiar, este echipa Greciei, aflată pe ultimul loc al grupei de calificare la european, bașca înfrântă de două ori de (vă dați seama cât de) puternica reprezentativă a Insulelor Feroe... Echipă pe care, dintr-un gol norocos, abia am învins-o, în meciul tur, la Ploiești...
Grele zile pentru suporterul echipei naționale a României, dacă nu cumva vor veni vremuri și mai... tulburi.
Să depinzi, pentru calificare, de două rezultate, cele din meciurile viitoare, cu Finlanda și cu Insulele Feroe, într-o grupă ce trebuia câștigată la pas, asta numai nouă ni se poate întâmpla.
Vizionam, deunăzi, o declarație, luată din context, a lui Gheorghe Hagi, făcută prin 1998, an în care România a consemnat ultima prezență la un Campionat Mondial, cel din Franța. Spunea atunci Hagi că, în trei ani de la acel moment, de fotbalul românesc se va alege praful... Ei, n-a durat chiar trei ani, între timp am mai „bifat” un european, în 2000, însă de atunci și până acum cei care au condus fotbalul nostru, la toate nivelurile, și-au desăvârșit „opera”, aceea de distrugere a sportului-rege autohton (că tot aminteam de Hagi).
Ce-ar mai fi de adăugat înaintea celor două meciuri cruciale care ne așteaptă pentru calificarea la Euro? Că (fără să ne dăm aere de mari tacticieni) nu prea ai cum să câștigi un meci jucând așa cum ai făcut-o cu ultima clastă din grupă (Grecia) începând partida cu cinci mijlocași, dintre care doi cu rolul de a distruge eventualele atacturi ale oaspeților, și doar un atacant, aruncat în avanposturi pentru a se zbate ca peștele pe uscat. Că au fost niscaiva situații de gol cu grecii, apoi asta nu poate fi pusă pe seama tacticii antrenorului (care se „consulta” cu „secunzii” săi imprimați pe iconițe), ci pur și simplu pe seama întâmplării.
Dar, așa cum spuneam, din întâmplări ca acestea se poate obține calificarea la Euro 2016, din Franța. Cât despre ce vom face acolo, teamă mi-e că nu ne vor scăpa de rușine toate icoanele din lume...
Anton BORBELY
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz
