Timpul, necruţător, ne aleargă necontenit între marile sărbători ale creştinătăţii, şi doar ce au trecut Craciunul şi Anul Nou… şi gândul ne poartă încet-încet spre Paşti şi, iarăşi, de la Paşti pân’ la Crăciun – timpu-aleargă de nebun şi tot aşa, trece anul şi, cu el, trece şi viaţa. Odată cu ea, şi repetabilele alegeri din patru în patru ani, pe care, după un exerciţiu democratic pe care l-am repetat de vreo şase ori, sunt tot mai convins că îl facem degeaba. De-a droanga ori de-a fecea, cum ar spune un om simplu.
Să mă explic. Faptul că nu mai ştiu cu cine să votez e lesne de înţeles văzând, timp de 26 de ani, că oricum am votat, am votat rău pentru cei mulţi, pentru românii care au tot sperat la o viaţă mai bună, la un trai decent cât de cât. Nu s-a putut. Oricum am votat, până la urmă s-a dovedit că voturile noastre nu au nici o importanţă, ele slujind de fiecare dată claselor politice şi elitelor acestora puse pe căpătuială. Indiferent de culoarea politică, indiferent de aşa-zisele doctrine, că a fost vorba de „stânga”, de „dreapta” ori de „centru”, hoţia şi-a dat mâna peste toată România. Interesele unor clici au devenit transpartinice, demonstrând încă o dată că banul nu are miros, culoare politică şi, mai ales, scrupule… Neoameni fără bun-simţ, fără demnitate, fără nimic sfânt au prădat şi jefuit ţara. Ne-au vândut, de cele mai multe ori, pentru un blid de linte. Atât doar că miliardele prădate ale ţării, agonisite de chiar acei votaţi de noi să aibă grija şi rostul poporului şi ţării, nu sunt doar simple hoţii, sunt bani cu gust de sudoare şi cu miros de sânge…
Acum, când unii se joacă de-a judecăţile şi-i arestează pe hoţii naţiei ca, mai apoi, mâine, alţii să îi pună în libertate, fără să-i întrebe de purcoiul de milioane şi fără să se atingă de banii lor înţelegem, în sfârşit, cum decurg lucrurile… Banii nu trebuie înapoiaţi ţării, nu trebuie daţi acelora de la care au fost furaţi, ci ei trebuie împărţiţi mai departe între alţi şi alţi hoţi… Fiind cu pâinea şi cuţitul în mână, şi-au dat legi în umbra cărora să poată prăda în voie ţara, iar acum o tot dau cu prezumţia de nevinovăţie… Nu sunt legi după care să poată fi condamnaţi… Bine că au fost legi după care să poată fura… Halal dreptate! Doar în grădinile lor de bugetari „cinstiţi” au putut creşte sute de milioane de euro, miliarde, de care nu-i întreabă nimeni astăzi, iar la bietul român în bătătură nu a mai crescut de un sfert de secol încoace decât foamea şi boala, sărăcia şi disperarea…
De fiecare dată ne-am dus la vot pentru mai binele nostru şi de fiecare dată a fost spre binele lor. Nu mai are rost să ne amăgim. Şi de această dată va fi la fel. Ultima gogoaşă am înghiţit-o cu Iohannis, neamţul, care va fi altfel… Şi este. Tace ca peştele. Când a fost vorba de judecătoarea Stanciu, a tăcut chitic. Acum, întorcând legea, vrea să-şi ia casa înapoi… Tot înapoi a dat şi Legea pădurilor şi a reclamelor de medicamente şi, încet, dar sigur, acum are Guvernul lui… doar spre binele lui… Spuneam că banii furaţi de „lupii în straie de parlamentari” au miros de sudoare şi gust de sânge, pentru că aici nu e vorba de o simplă hoţie… În timp ce Băsescu tăia salarii şi pensii, după propria chelie, în ţară se murea de frig şi foame, bătrânii nu aveau bani pentru medicamente, mii de elevi abandonau şcoala, iar profesorii şi medicii trăiau în mizerie… În acelaşi timp, doamna Udrea, ca să înţelegeţi grozăvia, se etala cu poşete de sute de mii de euro… Un nimeni din Pleşcoi îşi fâţâia curul prin Parlamentul şi Guvernul României având pe mână miliarde de euro… Şi noi privim acum vodevilul cu aşa-zisa judecată a monstrului.
Sărman popor român.
Problema cu votul e însă mai veche la noi. Încă de pe vremea lui Caragiale, când cetăţeanul turmentat nu prea ştia cu cine să voteze. Dar ăla era beat. Noi de 26 de ani votăm parcă mânaţi de aceeaşi euforie. Ca să nu mai amintesc de alţi 50 de ani în care am votat „în unanimitate”! Şi am tot fost la vot, când „pentru schimbare” când „pentru mai bine”, când „pentru răul cel mai mic”… Pe dracu! Am fost şi vom merge la vot degeaba. Degeaba.
Vorbind despre Timişoara, şi aici stau lucrurile la fel ca peste tot. Adică rău. Nu rău, foarte rău. Crunt. Ultima oară l-am votat ca primar pe domnul Nicolae Robu. Aleasă dezamăgire. Acum PSD vrea să-i opună, ca şi contracandidat, unul din doi doctori… După 16 ani de amorţeală ciuhandistă şi după patru ani de revoluţie a Robului, Timişoara chiar are nevoie de un doctor… Poate, chiar, vorba bancului, de amândoi deodată!
Petru Vasile TOMOIAGĂ
