Timişoara îşi rescrie, în aceste zile, istoria. Din Piaţa Libertăţii, din Piaţa Sfântu Gheorghe, din Piaţa Ţarcului, din Piaţa Unirii, de sub străzile Mercy, Eugeniu de Savoya, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga răsar noi şi noi mărturii ale unui trecut în unele cazuri uitat, în altele necunoscut la dimensiunea sa reală. Aflăm lucruri noi din vechime şi avem ocazia să vedem şi să atingem părţi de istorie de acum un secol, două, cinci sau chiar mai mult.
Este adevărat, atunci când a fost conceput proiectul de reabilitare a spaţiilor publice din zona Cetate, se ştia că vom avea parte de numeroase descoperiri arheologice. Nimeni, însă, nu credem că s-a gândit la amploarea acestora. Şi nimeni nu avea cum să aibă un plan complet şi bine structurat privind conservarea şi punerea în valoare a oraşelor de sub oraşul nostru.
Ni se prezintă, în aceste zile, tot felul de variante vizavi de ceea ce s-a descoperit şi cum urmează a fi puse în valoare. Există proiecte foarte frumoase, care prevăd încadrarea unor vestigii istorice în spaţiile publice din centru. Însă un lucru nu ni se spune: cum, unde şi de cine sunt luate deciziile vizavi de ceea ce trebuie şi, mai ales, cum trebuie salvat, păstrat şi valorificat.
Acesta este motivul pentru care apreciem semnalul de alarmă tras de Liga Bănăţeană, privind ideea de expunere în mod deschis a ruinelor din zona centrală. Este adevărat, ideea unei expuneri vii a acestor vestigii istorice este foarte frumoasă; ar fi minunat să ne putem plimba printre zidurile vechii băi turceşti, să le putem atinge, sau să ne îndreptăm paşii pe un vechi drum turcesc. Însă avem garanţia că o astfel de variantă nu ar duce într-un timp foarte scurt la distrugerea definitivă a ceea ce în momentul de faţă ne bucurăm că am descoperit?
Am avut ocazia să discutăm cu doi dintre arheologii care se ocupă de descoperirile din centrul Timişoarei. Şi ei spun că există, în ziua de astăzi, modalităţi şi soluţii cu care pot fi impregnate vechile ziduri astfel încât acestea să se păstreze pentru totdeauna. Dar, totuşi,
trebuie văzut şi unde aceste soluţii într-adevăr funcţionează. Pentru că avem convingerea că zidurile austriece vor rezista intemperiilor, însă nu putem spune acelaşi lucru şi despre zidurile turceşti.
De aceea, înainte de luarea oricărei decizii definitive, autorităţile locale au obligaţia de a face o consultare publică la care să ia parte şi arhitecţi, şi arheologi, şi istorici, poate chiar şi biologi şi chimişti, şi în urma căreia să se stabilească fără dubiu ce şi cum trebuie conservat. Pentru că dacă luăm în calcul doar varianta expunerii în aer liber, nu ne este frică de faptul că vestigiile ar fi distruse de Keto, Ycre şi alţi măzgălitori de ziduri, cât ne este frică de ploi şi de zăpezi. Iar dacă acum se va lua o decizie greşită, nici măcar nu mai contează faptul că nu vom putea să tragem pe nimeni la răspundere peste câţiva ani, ci doar că am distrus iremediabil o parte din istoria noastră.
George FLAVIAN
P.S. 1 – Sunt unul dintre cei care apreciază cum va fi pusă în valoare ecluza din Piaţa 700, mai ales că acest lucru se face în totalitate pe speze private.
P.S. 2 – Regret enorm pierderea definitivă a ceea ce a fost cea mai veche locuinţă cunoscută din Timişoara.
P.S. 3 – Dacă decizia finală va fi expunerea ruinelor în mod deschis, sper să existe o monitorizare în timp a comportamentului acestora, astfel încât, dacă va fi cazul, să se poată interveni înainte de a fi prea târziu.
