Pentru mine, august este, dincolo de lâncezeala verii, o lună tristă. Nu dintotdeaua, doar de trei ani. Pentru că, în urmă cu trei ani, în această lună, Timişoara a pierdut două dintre cele mai importante personalităţi ale sale din perioada post-decembristă: jurnaliştii Bogdan Herzog şi Oscar Berger. Două personaje care, prin existenţa lor, au adus un plus de farmec acestui oraş, adăugând numeroase file la marea carte cu frumoasa poveste a Timişoarei.
Atunci, în urmă cu trei ani, ziariştii timişoreni au solicitat primarului Nicolae Robu să iniţieze un proiect de hotărâre de consiliu local prin care celor doi să le fie acordat, post-mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei. S-au strâns şi, dacă bine ţin minte, peste 150 de semnături (poate că 150 nu este un număr mare raportat la populaţia Timişoarei, dar raportat la breaslă este enorm). Propunerea a fost depusă la primărie, a ajuns într-un sertar şi... a murit acolo. Îngropată parcă mai adânc decât cei doi prieteni pe care i-am pierdut.
Timpul a trecut şi, cumva, nu mai simt nici măcar nevoia de a mă revolta în faţa acestei îngropăciuni. Până la urmă, primarul o fi avut motive întemeiate să nu dea curs cererii ziariştilor Timişoarei. Până una-alta, în 2013 era prea proaspătă amintirea campaniei electorale din 2012, când Oscar Berger nu îl susţinuse pe Nicolae Robu să câştige Primăria. Fiul lui Bogdan Herzog era, în Consiliul Local, una dintre cele mai puternice voci ale opoziţiei împotriva primarului. Iar ziariştii, la modul general, se ştie, în Timişoara sunt nişte nemernici care caută cu orice preţ doar să-l atace pe primar. Aşa că, în loc să avem cetăţeni de onoare, chiar şi post-mortem, doi oameni care au creat o parte din ceea ce reprezintă Timişoara astăzi, ne-am pricopsit cu diverşi alţii, lipsiţi de calitatea morală de a avea acest titlu – amintesc aici doar cazul unui profesor care, în decembrie 1989, era membru al Comitetului Central al PCR, deşi nu este singurul nedemn de un titlu atât de onorant.
Mă gândesc că, oricum, nici Bogdan Herzog, nici Oscar Berger nu şi-ar fi dorit să primească acest titlu. Şi că tot ce au făcut ei nu a fost făcut pentru diplome şi distincţii. Şi că acum, după trei ani, poate stau împreună la un pahar de vin şi privesc în jos cu tristeţe spre modernizarea Timişoarei în forţă. Modernizare la braţ cu care, încetul cu încetul, moare şi spiritul acestui oraş.
Flavius BONCEA
