A trecut o săptămână de la buna vestire că Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană 2021 și, sper, euforia s-a mai domolit. Vin și îmi torn cenușă în cap și mărturisesc că sceptic am fost în această privință și poate, tocmai din acest motiv, bucuria mi-a fost mai mare. Am trăit-o în liniște și contemplare cu multe vise și gânduri de viitor, așa cum se trăiesc marile bucurii și nu în larma asurzitoare a surlelor, trâmbițelor și îmbrățișărilor de paradă.
Timișoara merită cu prisosință acest titlu. Timișoara avea nevoie de acest titlu. Timișoarei i-a venit acestă numire tocmai când avea mai multă nevoie de ea. Și dacă nu sunt eu prea des de acord cu domnul primar Nicolae Robu, într-o privință m-am găsit pe aceeași lungime de undă: „Greul de-abia acum începe!”. Responsabilitatea de viitor se află tocmai în miezul bucuriei. Iar cine privește înainte, adică în cinci ani de viitor, nu poate să nu vadă câte mai sunt de făcut, de câtă responsabilitate este nevoie și, mai ales, de ce volum de muncă. Și, în special pentru că nimic nu se poate face fără fonduri, fără cheltuială, adică fără bani.
Echipa care a dus la bun sfârșit această luptă este de toată lauda și cinste ei. Dar de aici și până a-i face pe toți la grămadă (ca la rugby) cetățeni de onoare ai orașului cale lungă este. Știu, entuziasmul este mare, și mai sunt și datorii de achitat, poate și polițe de plătit. Dar s-o luăm pe îndelete: această bravă echipă nu a făcut altceva decât să-și facă datoria. Adică doamna Simona Neumann și echipa au fost plătiți pentru munca depusă. Faptul că au reușit această performanță înseamnă, în primul rând, că și-au făcut datoria așa cum trebuie. Dar trebuie spus că, la fel de bine, puteau să piardă, să pierdem, iar în acest sens faptul că primarul orașului a recunoscut imediat după anunțarea rezultatului că avea pregătit și un altfel de speach spune totul. În acest sens, este complet greșit să atribuim acum meritele „vârfului de aisberg” pentru că, de fapt, acest titlu este câștigat de Timișoara, de întregul oraș, cu toată istoria, așezarea geografică, cultura, instituțiile și, mai ales, oamenii ei. Am câștigat într-adevăr, dar după cum spunem este, în primul rând, meritul Timișoarei. Apoi a echipei care, inspirată și tenace, și-a urmărit programul. Faptul că Timișoara este principalul câștigător am să-l explic în câteva cuvinte... În urmă cu cinci ani, când o mână de oameni înființau organizația Timișoara Capitală Culturală 2021, nu era în echipă nici Robu, nici Neumann și nici alți pretendenți la titlul de cetățean de onoare al orașului... Oamenii s-au mai schimbat și, între timp, și-au făcut mai mult ori mai puțin datoria... Orașul, instituțiile, oamenii au rămas aceeași. Aceștia sunt adevărații câștigători! Nu vreau să minimalizez meritul câștigării acestei numiri. Dar vreau să fim cu picioarele pe pământ, nu vreau să ne lăsăm luați de val ori amăgiți ca în multe alte rânduri. Unii ar vrea acum să tragă spuza pe turta lor, dar e complet deplasat. Eu și, cred, destui alții, nu am uitat încă de „genialele” inițiative ale acestui colectiv, cu flotări și genuflexiuni... Noroc că, între timp, au mai dres busuiocul.
Au fost marile perdante Cluj, Baia Mare și București. Ultimele două erau ca și ieșite din cursă. Eram în competiție clară cu Clujul, iar șansa ne-a surâs nouă. Dar nu trebuie să uităm că ne-a trecut glonțul pe la ureche... Apropo de glonț: dacă nu câștigam ce făceam? Metaforic, împușcam echipa perdantă? Nici pe departe. Găseam o mie de scuze, de motive și de vinovați. A da echipei care a muncit pentru obținerea acestei nominalizări „in corpore” titlul de cetățean de onoare al orașului e similar cu a fi împușcat această echipă dacă nu reușea. Nu mai spunem că la proiect au participat experți și consultanți care au fost plătiți pentru acest lucru, și „echipei” de cetățeni de onoare făcută ad-hoc de primarul Robu și aplaudacii din Consiliul Local de-a lungul timpului i s-au alăturat numeroși colaboratori și instituții. Nu trebuie să-i facem pe toți cetățeni de onoare? A face această echipă „la grămadă” cetățeni de onoare a orașului, fără să poți dovedi niciodată cât și cum a muncit fiecare, înseamnă a demonetiza titlul de cetățean de onoare al orașului Timișoara, tocmai când acest oraș a fost cinstit la rang european. La nivel europen, cinstit, nu de București, care ne ocolește cu ostentație... și nu cu centură, despre care domnul primar Nicolae Robu nu știe nici astăzi de este ori nu în plan și nici ce vom face: miting de protest ori concert pentru distracție.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
