Trebuie să revin pentru că, pe măsură ce mă uit la listele de candidați pentru alegerile din 11 decembrie, devin din ce în ce mai nervos. Este și firesc, într-un fel, să fiu așa. Și nu numai eu, ci orice om de bun simț care vede că partidele îi propun spre vot oameni care nu sunt ai locului.
Să ne înțelegem: acest lucru nu se întâmplă numai în județul Timiș, ci la nivelul întregii țări. Și nu doar la un partid sau altul – ci la toate partidele. Peste tot există oameni impuși de București – că sunt de la București sau din alte județe, acest lucru nici nu mai contează.
Iar nervii vin din faptul că acești oameni, impuși pe liste, o dată ajunși parlamentari, uită de județul pe voturile căruia au ajuns acolo. Mendrele din parlament sunt mult mai importante decât să îți reprezinți alegătorii.
Câți dintre dumneavoastră, de exemplu, au avut ocazia să-l întâlnească pe Vasile Blaga în ultimii patru ani? Sau câți credeți că veți avea ocazia să o întâlniți pe Alina Gorghiu după ce aceasta va depune jurământul de senator?
De fapt, prin legile electorale românești, suntem puși în fața celui mai mare simulacru de democrație cu putință. Constituția, așa de ilegitimă cum este ea, zice că numărul deputaților și senatorilor se stabilește prin legea electorală, în raport cu populația țării. Legea electorală ne vorbește de principiul reprezentării proporționale. Inclusiv la nivel de județ, întrucât mandatele de deputați și senatori se stabilesc prin raportarea la numărul de locuitori al fiecărei circumsripții electorale în parte. Sunt convins că niște specialiști în drept constituțional ar putea să găsească motive pentru declararea ca neconstituțională a impunerii candidaților de la centru. Sau ar putea măcar să le ceară acestora să aibă domiciliul de cel puțin patru ani într-o localitate din circumscripția electorală în care candidează. Iar cei care nu se duc să-și țină audiențele și întâlnirile cu alegătorii în teritoriu, precum și cei care nu au inițiative legislative și interpelări vizavi de problemele ridicate de alegătorii din circumscripția proprie să nu mai aibă dreptul de a candida. Dar acest lucru nu se dorește.
La fel cum nu se dorește nici un vot pur uninominal. Alegerile trecute s-a încercat marea cu degetul, într-o combinație de vot pe listă și vot uninominal. Din cauza combinației cu listele, experimentul s-a transformat într-un dezastru, dublând aproape numărul de parlamentari. Iar parlamentului i-a lipsit, oricum, reprezentativitatea vizavi de comunitățile locale. Un vot uninominal pur, în două tururi de scrutin, ar putea să ne aducă parlamentari reprezentativi pentru alegători, și nu pentru cercurile de interese care îi propulsează. Nu îl vom avea, pentru că dorința cercurilor de sus este mai importantă decât votul celor de jos.
Și nu, nu spuneți că alegătorii sunt liberi să nu voteze listele pe care văd impuși oameni de la centru. Oricât ar exista această libertate, din păcate lipsește o educație electorală a alegătorului. Acesta, în marea sa majoritate, merge și pune ștampila pe partidul care i s-a părut a fi cel mai vizibil, care i-a dat cea mai frumoasă găleată sau care i-a promis că îi va asigura butelia pentru aragaz.
Timișul va avea zece deputați și patru senatori. Dacă te uiți la liste, din totalul de candidați aflați pe locuri considerate a fi eligibile, mai mult de un sfert sunt impuși din alte județe. Și atunci despre ce reprezentativitate mai vorbim? Mă bate gândul că poate ar fi mai bine să se modifice încă o dată legile electorale. Așa, ca să se facă o singură listă la nivel național de către fiecare partid. Una cu 312 nume pentru Camera Deputaților și una cu 136 de nume pentru Senat. Și, dacă se poate, listele să fie votate numai de parlamentul în funcție. Pentru că dorința celui de jos oricum nu contează. Și, cum-necum, aleșii vor fi tot ăia pe care îi vor ei.
Flavius BONCEA
