Poveşti cu graţieri şi abuzuri
Societatea românească este în pragul unei divizări fără precedent. Motivul: proiectele de ordonanță de urgență propuse de guvernul Grindeanu privind grațierea și modificarea Codului penal. Zeci de mii de oameni ies în stradă împotriva acestor proiecte, fraternizând cu o instituție de forță a statului cum este DNA, în niște proteste fără precedent împotriva unui guvern la mai puțin de o lună de la instalarea acestuia. Dar sunt justificate ordonanțele de urgență? Sunt justificate protestele? Hai să mai și citim puțin, astfel încât să exprimăm o opinie nepărtinitoare, dar corectă. Să nu ne luăm nici după televiziune pro-guvernamentale, nici după cele anti-guvernamentale. Adevărul, până la urmă, este unul singur. Și, din păcate, nimeni nu se raportează la el. Adevărul este prins la mijloc, iar societatea românească este divizată de două grupuri care fiecare luptă pentru neadevărul propriu.
Un punct de vedere avizat
Cel mai avizat punct de vedere pe tema ordonanțelor propuse de PSD și a protestelor împotriva lor, și nepărtinitor pe deasupra, l-am citit la profesorul Radu Chiriță. Pentru cei care nu îl cunosc, Radu Chiriță este doctor în drept constituțional al UBB Cluj Napoca din 2007, director al Departamentului de drept public din cadrul Universității, profesor de drept constituțional, drept comparat și libertăți publice în dreptul penal. Este avocat și președinte al Asociaţiei de studii în dreptul constituţional şi drepturile omului, cercetător asociat al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei, lector în cadrul Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor, membru în cadrul colectivelor de cercetare din mai multe proiecte naţionale şi internaţionale. Și, nu în ultimul rând, este unul dintre cei trei experți care au verificat suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, trăgând concluzia că și dacă nu putem vorbi neapărat de un plagiat masiv, oricum avem de-a face cu o lucrare care nu se ridică la exigențele pe care le presupune un doctorat.
Profesorul Radu Chiriță a publicat, pe blogul propriu, un text cu titlul „Povești cu grațieri și abuzuri” – care, probabil, este cea mai corectă și mai nepărtinitoare luare de poziție în mijlocul acestui scandal. Un text din care ne vom permite să cităm pasaje largi, la care vom adăuga și unele fapte – doar pentru a ajuta să înțelegem mai bine despre ce vorbim, de fapt, în aceste zile. Ce spune domnia sa? „Trăim o epocă ciudată. Explozia Internetului a schimbat lumea. În bine şi în rău, dracu’ ştie dacă mai mult bine sau mai mult rău. Din punctul meu de vedere, un lucru e cert: Internetul şi explozia comunicării au creat, între altele, raiul băieţilor care trăiesc din manipulare. Dacă prin mijloace clasice era al dracu’ de greu să manipulezi mulţimi importante de oameni, netul şi presa modernă (aia clasică a decedat din cauza netului) au făcut să fie extrem de uşor. Oamenii au astăzi tendinţa naturală de a nu citi decât chestiile cu care sunt de acord dinainte de a le citi, nu se uită decât la cei cu care sunt, din start, de acord etc. (...) Nici măcar nu e nevoie să minţi, adevărul e atât de gri zilele astea, că e suficient să îl prezinţi incomplet unor oameni care vor, din start, să vadă numai alb sau negru”.
Despre grațiere și amnistie. Care amnistie?
„Jurişti (...) susţin că nu se poate constituţional asta, pentru că o graţiere se dă numai prin lege organică. Ba se poate! Domeniile în care nu pot să intervină ordonanţele de urgenţă sunt scrise în Constituţie, iar Curtea Constituţională a clarificat de mult (prost, din punctul meu de vedere) ce se poate reglementa prin ordonanţe şi ce nu. Că nu e legitim, e adevărat. Dar e valabil pentru 99% din OUG-urile date în neştire de toate guvernele. E cel puţin bizar faptul că acum protestăm că cică nu schimbăm legile justiţiei prin ordonanţe de urgenţă (foarte corectă afirmaţia, de altfel) dar nimeni nu a zis nici mâc când acum un an Guvernul a schimbat prin ordonanţă de urgenţă vreo 70 de articole din codul de procedură penală. Fără aviz de la CSM, fără dezbatere publică, de la cel mai european guvern din istoria României. Am aflat de acea ordonanţă de urgenţă în sala de judecată, judecându-mă pe unul dintre articolele modificate. Cel mai ironic în toată lupta asta între «penali» şi «instituţiile anti-corupţie» este că şi DNA-ul a fost înfiinţat tot prin ordonanţă de urgenţă. Şi încă nu protestează nimeni pe tema asta. Iar acea ordonanţă de urgenţă a fost aprobată în Camera Deputaţilor cu mai puţine voturi decât era nevoie pentru o lege organică…
Pe scurt, e adevărat că nu e firesc să modifici coduri prin ordonanţe de urgenţă. E la fel de adevărat că nu e firesc să protestezi pentru asta numai când instituţii înfiinţate prin ordonanţă de urgenţă cer asta.
Graţierea în sine este o instituţie perfect legitimă. E adevărat că, în urma graţierii, unii ies din puşcărie, iar alţii nu mai merg. Dar, pentru numele lui Sauron, dacă asta este un dezastru pentru omenire, de ce dracu mai avem această instituţie? De ce s-au mai dat graţieri (ultima acum vreo zece ani parcă) şi nu a fost atâta scandal? E de discutat textul ordonanţei/proiectului de lege (...). Lista de infracţiuni excluse de la graţiere e discutabilă, dar nu ştiu de unde ideea că vine Apocalipsa peste noi. Cine citeşte până la capăt lista aia constată că, prin referire la art. 5 din Legea 78, toate faptele de corupţie sau asimilate sunt excluse.
Nu cred că această graţiere poate rezolva problema enormă a suprapopulării puşcăriilor. (...) În egală măsură însă, nici alte afirmaţii publice nu sunt reale, ci sunt făcute cu scopul de a manipula. Tocmai citesc o ştire că ceva deşteaptă de la un ONG spune că graţierea ar închide dosarele revoluţiei şi ale mineriadei. Era să îmi pice ochii din orbite. Dooooaaaaamnăăăăă, cred că nici la Spiru nu te puteau învăţa aşa ceva! Preşedintele, repet Preşedintele, plus Preşedintele Senatului, repet al Senatului, primii doi oameni în statul ăsta cretin pe care îl avem vorbesc despre amenda pe care ne-o dă/nu ne-o dă CEDO. Nu te aştepţi ca băieţii ăştia să ştie ce face CEDO, dar te aştepţi ca ai lor consilieri să ştie. CEDO nu dă amenzi. Eventual, îţi spune că tu, ca şi stat, te-ai pi*at pe propria constituţie atunci când ai ignorat nişte drepturi fundamentale ale unor oameni. Şi, eventual, te obligă să le dai nişte bani acelor oameni ca despăgubiri pentru că ţi-ai bătut joc de ei. Dar nu dă amenzi. Sau poate am lipsit eu în ultimii ani de pe planeta asta.
Alţii or făcut lista celor care scapă. Nume, unu’ şi unu’, suficiente cât să agite masa din ce în mai mare de IYI (intellectual yet idiot) funcţionali pe care îi putem manipula. De unde Avraam ştiţi asta? Că acele procese sunt pe rol, se pot pronunţa tot felul de pedepse, se pot schimba încadrări juridice etc. (...) De unde Dumnezeu or ajuns unii la concluzia că scapă Udrea, de exemplu, să mor dacă ştiu. Că ar putea să o ajute graţierea e adevărat, dar până acolo drumul e lung.
Pe scurt, eu cred că, dacă eliminăm art. 2 din ordonanţă şi mai revizuim un pic lista de fapte exceptate, ar fi lege bună. Mai ales dacă ar fi adoptată de Parlament, nu de Guvern”.
Altfel zis: ordonanța nu este neapărat una proastă. Se mai poate lucra pe ea, este adevărat. Ideal ar fi ca ea să nu fie ordonanță, ci proiect de lege care să treacă prin parlament. Dar este fals ceea ce invocă lumea în stradă că s-ar întâmpla prin aceste ordonanțe de urgență. Cei care au curiozitatea să citească proiectul de ordonanță, și nu să se iasă după basme, vor vedea că, pe lângă faptul că – așa cum zice și profesorul Radu Chiriță – prin referire la art. 5 din Legea 78, toate faptele de corupţie sau asimilate sunt excluse de la grațiere, există o listă de 50 de infracțiuni reglementate de Codul Penal și una de 15 infracțiuni reglementate de legi speciale care nu beneficiază de prevederile ordonanței privind grațierea. Aveți acolo și omor, și tâlhărie, și viol, și șantaj, și agresiune sexuală, și incest, și furt, și ultraj, și trafic de influență, și multe altele. Ordonanța nu i se aplică nici lui Dragnea, cât timp în cazul lui vorbim de o suspiciune de infracțiune comisă în stare de recidivă. Nu li se aplică nici vinovaților de la Revoluție, nici celor de la mineriade. Nu li se aplică marilor corupți.
Cât privește amnistia, pentru toți cei care strigă că nu vor amnistie, lucrurile stau mult mai simplu: niciunde, dar absolut niciunde în proiectul de ordonanță de urgență nu apare cuvântul „amnistie” și nici ceva care să poată fi asimilat amnistiei. Și atunci, întrebare: cum se numesc cei care ies în stradă împotriva unei amnistii neprogramate, negândite, inexistente de fapt? Nu cumva manipulați? Ba da.
Ceea ce nu schimbă, însă, sub nici o formă faptul că, din punct de vedere moral, proiectul privind grațierea trebuia trecut nu prin ordonanță de urgență, ci prin parlament.
Modificarea Codului penal și abuzul în serviciu
Revenim la profesorul Radu Chiriță: „A doua iritare maximă a societăţii oarecum civile este modificarea conţinutului de la infracţiunea de abuz în serviciu. Ca să fiu sincer, eu aş abroga acel text. Cu totul, nu cu 200.000 lei sau orice alte sume. Încerc să explic.
Înainte de asta, pentru urechile fine i-auzi una de la Comisia de la Veneţia (n-am chef să explic ce e asta, dar există google.): «Comisia susține că asemenea prevederi penale generale sunt foarte problematice, atât cu privire la cerințele calitative ale articolului 7 al CEDO, cât și la alte cerințe fundamentale conform principiului suveranității legislative, precum previzibilitatea și acuratețea juridică și susține, de asemenea, că acestea sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive (conform Liivik v. Estonia, 25 iunie 2009) […] 102. Pe această bază, Comisia de la Veneția considera prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, excesul de autoritate și expresii similare trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice, șamd.»
Ce i-o fi apucat pe băieţii ăia de la Strasbourg să spună o astfel de inepţie? Şi de ce dracu’ statele care susţin «lupta anti-corupţie» precum SUA, Olanda, Franţa sau Germania nu au incriminat drăcovenia asta de infracţiune, dacă asta este sursa binelui în lume? Răspunsul e simplu: pentru că incriminarea e atât de largă încât nu există funcţionar care să nu fi comis fapta asta. Textul spune că merge la pârnaie orice funcţionar (public sau privat) care a încălcat o lege în exercitarea atribuţiilor sale şi a provocat o pagubă cuiva. Orice poliţist care a făcut un proces verbal de contravenţie anulat ulterior în instanţă pentru că e nelegal merge la puşcărie. Orice procuror care a redactat sau avizat un rechizitoriu anulat în instanţă merge la puşcărie. Orice judecător care pronunţă o soluţie casată de instanţa superioară merge la puşcărie. Orice casier de la butic care nu îţi dă 5 bani rest merge la puşcărie. Orice şef de instituţie care semnează vreun act pe care îl pun sub nas departamentele de sub el, iar actul e anulat ulterior în instanţă ca fiind nelegal merge la puşcărie. Etc. Aaaa, nu e normal să fie aşa? Fix de aia a zis Comisia de la Veneţia ce a spus, tocmai de aia învăţătorii noştrii mai din Vest nu au aşa ceva prin legi. Sigur că nici la noi nu merg la pârnaie toţi funcţionarii. Dar legea asta permite organelor să aleagă pe cine vor, că sigur ceva îi găsesc. Aşa cum mi-a spus un procuror: «o să luăm toate dosarele la care a lucrat dl. X până găsim ceva unde a făcut vreun act ilegal». Sau cum a spus un procuror de şedinţă atunci când am spus că am hotărâri judecătoreşti care spun că un act a fost legal: «Ministerul Public are o altă opinie». Pe scurt, vreţi Kafka? Infracţiunea de abuz în serviciu este un subiect permanent”.
Și, până la urmă, aici nu se pune problema renunțării complete la incriminarea abuzului în serviciu. Vorbim doar de o nuanțare a acestuia, astfel încât abuzul în serviciu să fie cel comis cu încălcarea legii. Corect? Da, foarte corect. Mai ales că și raportul MCV cu care ne batem foarte tare în piept subliniază extrem de clar faptul că România este restantă vizavi de punerea în practică a deciziilor Curții Constituționale cu privire la abuzul în serviciu.
Concluzie
Guvernul încearcă să promoveze două proiecte prin ordonanțe de urgență. Poate să o facă, nu este ilegal. Dar proiectele trebuiau dezbătute public, prezentate, comentate, discutate și aprobate în parlament. Se încearcă trecerea lor prin ordonanțe de urgență având la bază votul din 11 decembrie și emisiunile de pe Antena 3. E imoral și incorect.
Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. Cerând să nu se grațieze infracțiuni care nu se grațiază. Să nu se dea o amnistie pe care nimeni nu are de gând să o dea. Să nu se modifice definiția din codul penal privind abuzul în serviciu într-un sens în care România este obligată să facă modificarea - și este vina fostei puteri politice că nu a făcut-o în termen de 45 de zile de la decizia CCR, lăsând măgăreața pe noua putere, pentru că se știa că poate să dea nasol la imagine. Pentru că așa zice Hotnews. Și atunci, dacă buna credință a celor care ies în stradă nu poate fi pusă la îndoială, întrebarea care rămâne este de ce, totuși, se iese: a) din prostie, ca rezultat al unei manipulări; b) din prostie, pentru că nu contează manipularea, contează hipstereala; sau c) pentru că oricum nu contează unde este adevărul, important este că mitingurile sunt anti-PSD? Nu contează răspunsul. La fel ca și în primul caz, cu toată prezumția de bună credință, mitingurile au un substrat imoral și incorect.
Flavius BONCEA
