● Revoluţia... cuvânt aflat pe toate buzele. Nu ne găsim locurile. Ce e de făcut? Un ocean de posibilităţi. Sună în plină noapte un telefon. Păpuşea. Legătura se întrerupe de mai multe ori. Detalii despre „proces”. Sunteţi aşteptaţi la Bucureşti, spune el. F., cu febră tocmai acum. A răcit la adunarea de la FNAC. Îmi imaginez starea „celor doi”. Vom avea cât de curând imagini.
● Evenimentele se succed rapid, unele după altele. Febra lui F. scade, Doamne-ajută. Papaverinul e încă valabil. Luăm legătura cu Sanda P. şi cu Chlotilde pentru un prim proiect de comitet. Mă gândesc la şase membri, un preşedinte, un secretar. La cafenea multe ţigări, întâlnire cu Bughy. Are amănunte despre „capturare”. El ar fi spus: „Jos mâna de pe noi, tâlharilor!”. Crede că în comitet ar trebui să fie şapte membri. Ţine mult la cifra asta. Seara, o baie fierbinte şi telefoane peste telefoane. Corectez cap-coadă un articol ce va fi difuzat mâine. Prea multe gerunzii. Nu de literatură e nevoie acum ci de mobilizare. Tuifu, „ard Bucureştii”, cred că e un zvon. Vechi comunişti vorbesc de o trădare generală. S-au organizat în gărzi care păzesc de la devastare casa dictatorului din Scorniceşti. Ni se cer de peste tot cifre despre cei morţi. Câtă deosebire între noi şi cehi! Husak, conducătorul lor, şi-a depus demisia pe masă şi dus a fost. La fel şi Jivkov. Cu toată mutra lui de cioban a înţeles ce era de înţeles. Suzana G. puseu de hipertensiune la o vilă a C.C-ului. Portretele lui C. agăţate prin copaci. Se anunţă din ţară valuri de scriitori. De la stalinişti până la optzecişti. F. şi cu mine, neliniştiţi, deşi ar trebui să fim fericiţi. Ofensivă contra Frontului, dar anumite lucruri, totuşi, scârţâie. La Universitatea din Bucureşti, masă rotundă pe tema „Profesorii cu carnet roşu care au distrus cultura”. Infierat, Dan Deşliu. Volume de C. arse la Gara de Nord. În oraşele de provincie şi chiar prin sate, formaţii de fanfară cântă vechi melodii româneşti. Nu mai ştiu unde, o reuşită paradă a portului naţional. Evocate figurile Mariei Tănase, Ecaterinei Teodoroiu, Ion Iancovescu. La teatrul Giuleşti se cântă Balada.
● Sosesc într-o scurtă vizită, cam fără bani, patru „optzecişti”. Cel mai personal mi se pare a fi poetul Nae. Vorbind destul de bine franţuzeşte ar vrea o întâlnire cu studenţi de la Sorbona interesaţi de evenimentele din România. Are două cărţi cu dedicaţie pentru Cioran şi Eugen Ionescu. Telefoane peste telefoane şi aflăm că ar fi doi. Un sârb şi un bulgar care studiază aici. De acord ca în asemenea condiţii să renunţe. Îi plimbăm prin mai multe cafenele. Vorbim de Baudelaire, Rimbaud. Ceartă între grupul Th. Sturdza şi Miki Marghiloman pentru o deplasare cu ajutoare. Alecu, făcut snob de Mircea Stamate.
● Aici, acum, după părerea mea se merge prea mult la cafenele unde se discută verzi şi uscate, se fac şi se desfac comitete, sunt puşi preşedinţi care a doua zi sunt daţi jos, sunt scoase de la naftalină figuri inactuale despre care în ţară nu se ştie absolut nimic. Spre exemplu, generalul Muftiu, căzut prozonier la ruşi, şi profesorul de vioară Codarcea, care ar fi stabilit că la Palat toată lumea are ureche muzicală. „Un simplu sol, zicea, şi Majestăţile lor făceau toată gama”. În timpul acesta Frontul lucrează. I., ajutat de foarte mulţi „lucrători” transformaţi în ţărani. România Profundă gândeşte aproape la fel ca înainte de ‘89. La noile alegeri aceştia vor da voturile lor cui nu trebuie. Criteriul suprem e: „Ai mâncat sau nu salam cu soia”. Profesorul Turcu Cadmil, fost corist tenor în Corul Armatei, şi soţia sa Zorina vor să susţină un recital de cinstire la Sala Olimpia. Telefon la Alain Besanson care conduce „Seara Românească”. N-a auzit de ei, sugerează o grabnică eliminare a lor. Sub nici o formă să nu se apropie de scenă. Spre seară telefonează doi romancieri, Tatianu şi Spânu. Nu înţeleg exact ce vor, cred că o cazare şi ceva bani. Au început să apară şi bursierii, unii foarte bătrâni, cântăreţi a lui C. Miros de amestecătură. Ce va ieşi de aici? La Bucureşti I. mulţumeşte minerilor pentru sprijinul acordat. Împreună cu F. şi cu o parte din Consiliul Francez de sprijinire al României urmărim secvenţe de la aceste barbarii. Pumni în coaste, picioare, capete sparte, ciomege. Ofensiva continuă. Sub pretextul că n-au mâncat „salam cu soia”, doi liberali bătrâni, Moşoiu şi Calacea, daţi afară dintr-un restaurant, cred Piteşti sau Caracal. Încă un portret a lui C. aprins chiar în faţa casei sale părinteşti. Miros de haos.
● La cafenea, mai mult de patru ore. Ne contrazicem asupra unui şir de conferinţe istorice, filosofice, muzicale, politice ce ar trebui ţinute în orăşele şi sate din România Profundă. Se oferă Marie-France, Virginia Popesco, Gil Popanfu, Rene Cantacuzino. Necazul e că fiind de mult în exil vorbesc cu greşeli limba română. Se riscă astfel mult, se poate ajunge chiar la huiduieli. Frontul câştigă teren, se transformă în Partid. Din declaraţii, I. Tov. I. , tot mai sigur pe situaţie. Ceartă la „lumina zilei” între scriitorii din ţară şi exil grupaţi în cel puţin trei echipe. Se taxează de „securişti şi profitori”. Toţi sunt „mari”, unul, doi, chiar geniali, toţi vor posturi, recunoaşteri, glorie. Cine a auzit, spre exemplu, de romancierul, poetul şi dramaturgul Bucurică? De unde-a răsărit? Vrea recenzii citite pe radio şi o întâlnire cu Jean Louis Barrault căruia să-i prezinte o piesă. Nici nu ştie că actorul a murit.
Deci, bref, conferinţe, şedinţe, consilii, comitete, du-te la Bucureşti, vino de la Bucureşti, întruniri, mese rotunde, certuri, intrigi, insulte, cafenele, partide, intelectuali subţiri care n-au mâncat „salam cu soia”, prostimea care „a mâncat”, ce spun cei din America, manipulări multiple, fierberi, frământări şi finalmente I. Iliescu a pus mâna pe putere. El şi cu „ai săi”. Şi nu pentru puţină vreme. Gata revoluţia, s-a înfundat. Şi pe mai departe lucrurile s-au derulat după cum se ştie. Am pus şi eu capăt povestirii.
Mircea PORA
