Duminică tocmai am sărbătorit Paștile catolic. Aici, în Banat, pentru că la noi totul este altfel când este vorba de multietnie, multiculturalitate și multiconfesiune, de mulți ani, atât credincioșii catolici, cât și ortodocșii sărbătoresc ambele duminici de Înviere... doar la 4-5 ani, parcă, se întâmplă ca „Sărbătoarea sărbătorilor” să coincidă... și atunci Învierea este sărbătorită împreună. Spuneam că duminică am sărbătorit Paștile catolic. Iată că în duminica aceasta vom sărbători Paștile ortodox. Desigur, Iisus nu a Înviat de două ori. Dar acest lucru nu este cunoscut încă mai-marilor din bisericile care diriguiesc și ordonează viața spirituală. Poate nu este potrivit timpul pentru un astfel de subiect. Dar dacă nu acum, atunci când? Cum pot mai-marii bisericilor să cânte Învierea într-o duminică, apoi încă odată... Nu știu care dintre ele are dreptate și nici nu interesează acest lucru, dar ar fi putut să facă după bunul exemplu al celui mai deștept, care cedează... Nici vorbă! Fiecare dintre ele e mai cu moț. Câtă rușine. Iisus a fost răstignit o singură dată și a înviat o singură dată. Bisericile, în larga lor bunăvoință, îl răstignesc de două ori și, în aceeași măsură, îl învie de două ori. Doar Iisus rămâne același. Singurele care pierd în credibilitate sunt bisericile. Spuneam că oamenii, neștiind care este „Învierea” cea bună, le sărbătoresc pe amândouă... Oamenii pot să dea dovadă de înțelepciune și toleranță, bisericile nu. Ele au orgolii și interese, ele au prelați care în loc să slujească credinței își slujesc lor...
Suntem între sărbătorirea a două Paști și tot vorbim că, în această săptămână, neagră - pentru ortodocși, luminată - pentru catolici, nu e bine să-ți faci păcate, să vorbești de rău, să bârfești, să minți, să furi, să... Ar fi loc doar de post și rugăciune... Deci, post și rugăciune! Cu atât mai mult cu cât, iată că, între Sfintele Sărbători ale Crăciunului și ale Paștelui, între Naștere și Înviere, ca un blestem, ne-a lovit și molima... Pe noi, acești atotștiutori, care putem totul și facem totul... Care știm totul. A venit așa, deodată, o „gâză mică”, vizibilă doar la puternicele microscoape, acum în mileniul III și în anul de grație „douăzeci douăzeci”, cum bine ne-a explicat un intelectual din politica românească, și a întors lumea pe dos.
Noi, care am inventat și am făcut arme care pot distruge pământul de mai multe ori și care pot omorî viața pe planeta noastră, ne vedem deodată neputincioși în fața unui virus care se propagă după legi doar de el știute, care ne ucide după bunul plac, lăsându-ne doar vagă ideea că am putea bănui câte ceva din acest blestem... Dar nu bănuim prea multe și murim. Este singura noastră formă de protest. Să murim. Deocamdată, singurul remediu pare a fi izolarea fiecărui individ pe cât se poate, dar nici soluția aceasta nu dă garanții sută la sută...
Aud vorbindu-se că ar trebui să fim mai buni ori că vom fi mai buni. Aiurea. Suntem aceiași. De ani buni. De sute de ani. De milenii. Orgolioși, leneși, mincinoși, hoți, nesimțiți etc.. Mijloacele de producție au evoluat de sute de ori, de mii de ori... oamenii au rămas aceiași. Au fost inventate sute, mii de metode de a eradica viața pe Terra. Asta în timp ce nimeni nu poate da o altă viață pe Terra.
Au fost inventate tot felul de soluții care distrug viața, arme letale care să pârjolească pământul, dar noi, iată, murim în continuare de cancer, de Ebola, de gripă, iar acum din cauză de COVID-19. Nu-l poate opri nimeni. Ori nu se vrea.
Miliardele de euro și dolari folosite pentru înarmare, deci pentru moarte, ar trebui redirecționate spre medicină, spre viață. Un alt aspect al medicinei, de data aceasta, este faptul cum pentru unele boli ori transplanturi se găsesc bani din belșug pentru ca urmașii lui Hipocrate să arate cât sunt de grozavi și atoateștiutori alergând după „realizări” în domeniu, excepționale, încercând să salveze o viață pentru care se cheltuiesc din nou sume uriași...
Dar nu sunt dați bani pentru medicină, nu se găsesc bani pentru cercetare, iar acum, chiar dacă se găsesc, e puțin tardiv, e peste mână și molima nu iartă, molima cosește mii de vieți omenești... Mai răsar niște deștepți care spun că „o sută-două de mii de vieți omenești e nimic la cele șapte miliarde ale planetei” ... Aș vrea să văd acești bravi viteji cum vor judeca dacă va fi vorba de viața lor, de propria lor viață... nu de sute de mii, ci de o viață, acolo...
În acest an, în preajma Paștilor, oricare din ele, întreaga Planetă Pământ pare un biet miel dus la sacrificiu... la tăiere. Așa cum blândul animal este dus la sacrificiu, tot astfel, „nemuritorii” planetei au devenit, brusc, muritori, simt frica cum le pătrunde mădularele, nu mai sunt atât de siguri nici de cât sunt de veșnici, nici de cât sunt de bogați... și mai uită de orgolii...
Uităm și de cine ne sunt conducătorii, și de cum s-au îmbogățit ei, și de cum am sărăcit noi, și de cum i-am tot votat și, desigur, cum, cu multă râvnă, îi vom vota în continuare...
E bine. Murim în liniște. Cinic, viețile oamenilor, ale semenilor noștri au ajuns doar cifre... Ne bucurăm, fără să spunem, că nu suntem printre ele... Cineva, neștiut, a stins lumina Planetei, iar de acum, vorba cunoscută, „Scapă cine poate!”. Poate cine are noroc. Iar cei care vor avea noroc la anul, tot în primăvară, vor sărbători tot de două ori Învierea Domnului pentru că așa vrea „Domnul Cler”.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
