A mai trecut un an. Cu rele, cu bune şi atât de repede încât abia am avut timp să ne dumirim. Sau să nu ne dumirim. Războiul surd cu ceva invizibil continuă. Şi tot ca pe vreme de război am început să ne obişnuim cu pandemia şi cu moartea din jurul nostru.
Cifrele celor răpuşi de boală nu ne mai înspăimântă, cum nici virusul cu atâtea feţe şi în atâtea valuri. Omenirea este pe valuri şi în bătaia vremilor. Poate pentru noi, românii, este mai uşor, învăţaţi mai de demult cu răul şi cu suferinţa de conducătorii noştri, care n-au fost niciodată pe măsura acestei ţări şi iubitori ai acestui popor.
Întotdeauna ne-au tras în jos, ne-au vândut şi încărcat cu nevoi şi suferinţe. Pe când ei au trăit, trăiesc şi vor trăi în huzur, oamenii de rând s-au lovit tot timpul de nevoi şi necazuri.
Cu ani în urmă, tocmai în timpul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, l-au împuşcat pe cizmar şi soaţa lui, tocmai pentru a nu fi cumva „deranjaţi” în „măreţele înfăptuiri” pe care le aveau în plan şi cu care să ne „fericească” pe noi. Şi ne-au „fericit”!
Acum, tot în pragul sărbătorilor, au scumpit totul. Totul: alimentele de pe rafturi, carburanţii, utilităţile, energia electrică... Nu are rost să înşir. Au scumpit totului-tot. Şi la televiziuni şi ziare, „cumpărate” tot din banii noştri, vin să ne spună cât a crescut nivelul de trai şi cât de fericiţi suntem. De parcă nu ştiam. Culmea este că astăzi mint ca pe vremea comunismului, când erau umflate cifrele de plan şi ni se povestea cât de fericiţi suntem, dar noi ne încăpăţânam să nu înţelegem asta, ori nu ne dădeam seama. Acum se minte tot aşa, sau mai abitir, dar tot aşa, pe faţă, fără nici o ruşine.
Ni se spune, ca pe vremuri, cum tot creşte nivelul de trai, iar noi ne tot întindem să ajungem la el şi rămânem cu mâna întinsă.
Dar de sărbători numai de bine. Bine pentru cei care au condus această ţară timp de peste trei decenii. Doar de ei bine! Românilor şi ţării le-au mai rămas doar bunul Dumnezeu şi speranţa. Nădejdea că vom scăpa de aceşti „asupritori” şi vom ajunge şi noi să trăim bine în ţara noastră.
Nu doar la porţi străine, nu doar risipiţi prin lume, alungaţi de nevoi din căminele noastre, pribegiţi de lângă cei dragi.
Nădăjduim, ca şi în alte vremi de restrişte, că totul se va termina odată. Că orice asuprire va sfârşi ca orice asuprire, iar vremelnicii conducători nepricepuţi, nesocotiţi ori nesătui vor deveni doar o amintire urâtă, ştearsă din istorie sau cel mult o filă neagră în istoria noastră. Pentru noi, din păcate, 30 de ani este aproape o viaţă de om, dar pentru istorie, doar o clipită.
În acest an, chiar în această lună, acest ziar
„TIMIŞOARA” cu care v-aţi întâlnit timp de 32 de ani fără întrerupere a ajuns la numărul 5.000. Spuneam atunci, de cinci mii de ori „TIMIŞOARA”!
Spuneam că timp de 32 de ani publicaţia spiritului timişorean a văzut lumina tiparului neîntrerupt, fie cotidian, trisăptămânal ori hebdomadar, format în care mai apare şi astăzi, de aproape un deceniu, în fiecare zi de vineri.
Pe cei care maliţios se întrebau dacă mai apare acest ziar, îi informăm şi cu acest prilej că da, mai apare şi chiar a ajuns la emblematica cifră jubiliară de 5.000 de apariţii. Şi, cu ajutorul bunului Dumnezeu, va mai apărea şi în continuare. Va fi aceeaşi voce care va promova valorile adevărate ale acestui neam şi ale acestor locuri. Publicaţia a promovat de-a lungul vremii principiile enunţate în „Proclamaţia de la Timişoara”, a susţinut valorile europene şi instaurarea unui stat de drept autentic, a militat pentru multiculturalitate şi ecumenism a susţinut descentralizarea şi apărarea drepturilor omului şi, nu în ultimul rând, a militat pentru Regalitate, ca o soluţie viabilă a unei Românii noi, altfel decât cea de astăzi.
Deşi s-a dorit ca ziarul „Timişoara” să fie o publicaţie mai aproape de valorile „dreptei”, trebuie să spun că în încercările, nu întotdeauna pe deplin reuşite, de a fi echidistanţi faţă de partidele politice, am fost nevoiţi, în timp, să arătăm derapajele şi abuzurile diferiţilor demnitari aparţinând tuturor partidelor politice. Desigur, şi din aceste motive, nu am fost agreaţi de oamenii politici ajunşi vremelnic la putere şi nici de oamenii de afaceri, de cele mai multe ori strâns legaţi de aceştia.
Cu toate vicisitudinile care ne-au stat în cale, cu poticnelile inerente, ne-am continuat drumul, am încercat să ţinem stindardul sus şi să rămânem o voce în acest colţ de ţară, Banatul, întotdeauna mai altfel. Iubiţi sau huliţi, am militat pentru adevăr şi nu am ostenit să arătăm că România nu se află pe drumul cel mai bun, că la cârma ţării şi în funcţiile de conducere nu au ajuns întotdeauna oamenii cei mai potriviţi.
Trecem prin momente foarte grele, cruciale aş putea spune, când instabilitatea politică este mai acută ca oricând, când oamenii acestei ţări sunt mai încercaţi ca oricând, când molima a dat peste noi şi peste întreaga lume, când poverile şi ocara apasă pe umerii noştri fără răgaz. Dar acest popor supravieţuitor peste veacuri, mai dârz ca oricând, arată că nu poate fi îngenuncheat... Alături de el, aşa cum am fost întotdeauna, vom sta şi noi, pentru că aceşti oameni, în ciuda oricăror sacrificii, merită să ştie adevărul.
„Acei ce plâng, mai bine ştiu să cânte!”, spunea poetul, şi noi trebuie să mergem înainte şi trebuie să sperăm.
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă aducem vii mulţumiri celor care ne-au fost alături în ultimul deceniu, cititorilor şi colaboratorilor noştri, urându-le tuturor
Crăciun Fericit! şi La mulţi ani!

Petru Vasile TOMOIAGĂ