Mi-a făcut o bucurie extraordinară să văd trei prim-miniştri din trei ţări membre NATO, ai Cehiei, Poloniei şi Sloveniei, care au plecat la Kiev, în zona de război, pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Zelenski. Este un act de curaj şi un gest extraordinar de susţinere, un adevărat exemplu şi pentru alţi prim-miniştri. Îi felicit, pentru că acest lucru îmi dă speranţa că lucrurile vor merge şi spre bine, pentru că ceea ce se întâmplă acum în oraşele ucrainene este un genocid; sunt omorâţi copii, oameni nevinovaţi, sunt bombardate grădiniţe, şcoli, spitale, zonele rezidenţiale. Este o adevărată barbarie. Nu ştiu cum gândesc cei care fac şi dirijează aceste lucruri, pentru că nu sunt lucruri normale. Îmi pare rău că alte ţări şi organismele internaţionale nu iau atitudine faţă de ceea ce petrece. Înainte, când era un război, veneau Crucea Roşie, Medici fără Frontiere şi alte structuri. Aici nu prea văd să se întâmple aşa, parcă Ucraina ar fi o ţară uitată de comunităţile din celelalte state din lume şi din Europa, în primul rând, pentru că aici se petrece acest genocid.
Mi-a plăcut foarte mult gestul jurnalistei de televiziune din Rusia, care a dat dovadă de un curaj ieşit din comun.
Pregătirile NATO vis-à-vis de ce va urma sunt foarte lente, parcă se merge cu încetinitorul, parcă le-ar fi frică. Este iarăşi un lucru pe care nu îl înţeleg.
Am văzut că cei mai mulţi dintre străini când negociază ceva o fac la sânge şi îşi ating ţinta. De aceea mă întreb: noi chiar nu avem pe nimeni să negocieze? Pentru că merităm de mult să fim în Schengen, dar nu suntem, ni se pun tot felul de MCV-uri, deşi nu merităm, pentru că ne facem totuşi datoria de cetăţeni europeni. Nu mai vorbesc de ridicarea vizelor spre Statele Unite. Nu înţeleg: atât ne dăm de prieteni unii cu alţii, dar de ce nu ni se acordă această facilitate?
Văd că ministrul Apărării şi alţi sus-puşi fac glume pe seama dronelor căzute, se exprimă la un nivel care mă face să cred că omul acesta nu are cum să fie ministru al Apărării. Nu mai avem oameni capabili în această ţară? Care este dedesubtul? Acum vor să-şi dea legi ca să îi lăsăm în pace pe cei care ne conduc, să nu-i mai dojenim, pentru că altfel facem puşcărie.
Adică, să-i lăsăm în pace, să-şi desfăşoare activitatea. Şi aţi văzut şi dumneavoastră, stimaţi cititori, ce activităţi au: se împrumută bani mulţi, dar nu se ştie ce se face cu ei, se fură foarte mult, apar foarte multe dosare penale referitoare la diferitele lor activităţi. E clar că cerşesc libertatea de a fura!
Dată fiind situaţia din Ucraina, am văzut că s-a neglijat foarte mult pandemia. Dar pandemia nu s-a terminat. Eu cred că suntem în valul şase şi noi nu luăm nicio măsură. Ar trebui să fim puţin mai atenţi şi să vedem ce se întâmplă, mai ales că vin şi foarte mulţi refugiaţi.
Închei cu situaţia de la Timişoara. Primarul acesta nu vrea să cumpere certificatele verzi pentru Colterm şi spune să le cumpere Colterm. Acest om începe să facă lucruri pentru care ar trebui să dea socoteală procuraturii.
Cum poţi să faci aşa ceva, după ce ai mai primit odată amendă tot din această cauză? Iar la societatea de transport a pus în Consiliul de Administraţie oameni tot din gaşca aceasta care mişună în jurul lui. E vai şi amar cum arată Timişoara mea. Cu amărăciune sper ca Dumnezeu să le lumineze calea şi să facă ceea ce trebuie să facă şi nimic mai mult. Să lase Timişoara să-şi refacă acel spirit, despre care foarte puţini mai vorbesc acum.
Ziarul la care scriu această rubrică ştie foarte bine ce înseamnă spiritul Timişoarei. Dar acesta se pierde pe zi ce trece şi pare că pe nimeni nu mai interesează acest spirit.
Dumnezeu să lumineze calea timişorenilor, mai vechi sau mai noi, şi să-i pună pe drumul cel drept.
Ştefan POPA POPA’S
