Am observat în ultima săptămână că pe toate posturile de televiziune româneşti a apărut această situaţie pe care a parcurs-o fostul nostru preşedinte Traian Băsescu şi în urma căreia a fost definit ca având rolul de colaborator al Securităţii, ca poliţie politică. Eu nu am fost niciodată un fan al lui Traian Băsescu, chiar am avut şi dispute pe când domnia sa era preşedinte, însă fiicele dânsului au fost întodeauna foarte amabile cu mine, fie la Bruxelles, fie în ţară. Şi cu fostul preşedinte am vorbit odată sau de două ori şi pot spune că şi el a fost foarte amabil. Pot să spun că omul când este bolnav şi a fost internat într-un spital din străinătate - şi se pare că situaţia lui este destul de delicată - nu trebuie să facem cum fac românii de obicei: când omul a picat, atunci îi dăm în cap! De ce nu au fost ei atât de tari când a fost el la putere? Atunci să-i fi dat în cap. De ce acum, când omul este căzut? Acesta este stilul pe care îl practică românii de când mă ştiu, iar acest lucru nu-mi place absolut deloc şi nu voi fi de acord cu el. Că a fost, că a făcut, că în urma acestor acţiuni urmează să nu mai beneficieze de anumite privilegii, case, salarii, acestea sunt cu totul şi cu totul alte probleme. Problema este că a fost şef ales al statului român, a înmagazinat foarte multe secrete de stat şi ar trebui, după părerea mea, ca el să aibă totuşi o protecţie, pentru ca ţara aceasta să nu fie dată la câini, cum se spune, pentru că aşa vor unii şi alţii. Într-adevăr, e urât ce am văzut: cei apropiaţi, pe care domnia sa i-a ajutat foarte mult, au început să-l înjure. Singură Elena Udrea care am văzut că îi ia apărarea şi este un lucru foarte frumos. Dacă Traian Băsescu a făcut poliţie politică să suporte consecinţele, nu trebuie acum ameninţat şi înjurat, şi el, şi familia sa. Aşa s-a făcut, de exemplu, şi cu marele nostru actor Dan Puric. S-au ridicat toţi ciuri-buri să-l înjure. În primul rând, ca să ajungă la valoarea lui Dan Puric, aceşti mici actoraşi care îl înjură trebuie să facă ceva, să arate ce ştiu pe scenă, nu prin culise. Se mai aliază unii şi se vede clar haita de tip românesc care începe să se adune ca să-i poată da în cap unuia. O cunosc foarte bine, pentru că şi eu am trecut prin asemenea lucruri şi ştiu ce înseamnă acest lucru. Aşa a apărut şi scandalul de la Teatrul Naţional din Bucureşti şi probabil vor mai apărea şi altele. Aşa au făcut şi cu Tudor Gheorghe. Totuşi, aceşti mari artişti îşi spun punctul de vedere şi au acest drept. Că unii nu sunt de acord, e treaba lor. Deocamdată să ajungă la nivelul artistic la care au ajuns aceste personalităţi ale ţării noastre.
Mă voi referi în continuare la bătaia de joc care persistă în Timişoara, un oraş prăfuit, murdar, fără viaţă, cu oameni trişti, pentru că Primăria nu ştiu cu ce se ocupă. Ştiu însă că s-au împărţit cărţile ca la poker în ceea ce priveşte serviciile culturale ce presupun aşa-zisele pregătiri pentru Capitala Europeană a Culturii. Este aceeaşi poveste ca anul trecut şi mi-e scârbă să mai amintesc: se dau banii la cei care îl susţin pe primar, iar de restul nu îi interesează. Ce e mai grav este că nu interesează ce fel de proiecte rezultă din întreaga poveste. Dacă sunt unul sau două care într-adevăr sunt bune, restul sunt, după părerea mea, spălări de bani care îi ajută pe cei care îi ţin isonul şi pe pupincuriştii primarului. Noroc că se mai fac proiectele culturale şi la Consiliul Judeţean şi aici am văzut proiecte mult mai compacte şi mai valoroase din punct de vedere artistic. Nu e totul să faci proiecte, important este să aibă valoare artistică şi să pună Timişoara la loc de cinste anul viitor, când va fi Capitală Europeană a Culturii.
Închei cu rugămintea, mai ales că suntem în Postul Paştelui, spre bunul Dumnezeu să ne lumineze calea şi să ne îndrepte pe drumul cel bun.
Ştefan POPA POPA’S
