După aproximativ 40 de zile, cam tot atâtea cât ţine postul mare la noi, opinia publică a fost inflamată brusc de presa din întreaga lume şi pe toate canalele posibile de mass-media de atrocităţile pe care soldaţii ruşi le-au săvârşit la Bucha, oraş din suburbiile Kievului, ocupat la început de martie de forţele ruse şi eliberat la începutul lui aprilie de ucraineni.
Marţi 5 aprilie 2022, pe contul de Twitter Anonymous Operation, al hackerilor Anonymous, care poartă un război informatic cu Rusia din momentul în care Kremlinul a ordonat invadarea Ucrainei, s-a publicat fotografia şi numele colonelului supranumit „măcelarul din Bucha”. Este vorba despre „Locotenent-colonelul Omurbekov Azatbek Asanbekovici, unitatea militară 51460, comandantul celei de-a 64-a brigăzi de puşti motorizate (Habarovsk) care este responsabil pentru masacrul din Bucha”, după cum precizează sursa. Numele lui Asanbekovici apare şi într-o declaraţie a consilierului prezidenţial ucrainean Alexei Arestovici. Acesta a scris că unitatea militară pe care o comandă Asanbekovici a fost staţionată în Bucha, în nord-estul Kievului. Oficialii ucraineni au promis că îl vor vâna pe „măcelarul din Bucha” şi pe soldaţii lui, după ce sute de civili au fost ucişi în oraş de forţele ruse. Un jurnalist ucrainean a declarat că, în retragere, ruşii au omorât toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Mulţi dintre cei executaţi de ruşi aveau mâinile legate. „Toţi aceşti oameni au fost împuşcaţi”, a declarat pentru AFP primarul din Bucha, Anatoly Fedoruk, adăugând că 280 de cadavre au fost îngropate în gropi comune din oraş. Ororile din Bucha sunt vizibile şi din satelit. Imagini din satelit publicate duminică 3 aprilie, de Maxar Technologies, arată ceea ce pare a fi un şanţ lung de peste 13 metri, săpat pe terenul unei biserici din oraşul ucrainean Bucha, unde a fost găsită o groapă comună după retragerea forţelor ruse.
Cum era de aşteptat, oficialităţile ruse neagă cu vehemenţă situaţia prezentată, spunând că este o „înscenare” a ucrainenilor pentru a discredita armata rusă.
Problema care se pune nu este ce a făcut, ce face şi ce va face armata rusă în Ucraina asediată şi pe timp de război, ci de ce este această armată acolo şi de ce a pornit acest măcel împotriva unui stat suveran şi independent. Aceasta este marea problemă - RĂZBOIUL! Pentru că la război, ca la război! Vă mai aduceţi aminte de Irak, Afganistan, Siria, dar şi de mai apropiatele de noi războaie din Serbia şi din Kosovo. A fost altfel pe acolo? Nu, desigur. Crime, măcel, jaf, violuri, distrugeri, prăpăd. Uneori cei cu arma în mână se cred „mici Dumnezei” cu drept de viaţă şi de moarte asupra celor fără nici o apărare. În altă ordine de idei, veşnicele „pierderi colaterale” care, de cele mai multe ori, sunt şcoli şi spitale, unităţi de cultură ori aşezăminte sociale, odată cu care, de fiecare dată, victimele sigure sunt femeile, copiii şi bătrânii care sunt cei mai expuşi, cei lipsiţi de apărare. Soldaţii, militarii sunt instruiţi pentru a omorî şi pentru a se apăra. Iar pentru a-şi salva propria piele nu se dau în lături de la nimic. Uneori, faptele acestora întrec orice limită, crezând că, în război, se poate orice. Adică totul. În acel moment nu cred că vor fi puşi să dea socoteală vreodată. Dar, uite că sunt. Vă mai aduceţi aminte de momentul Slobodan Miloşevic? Dar de Ratko Mladic?
Problema este războiul. Pentru că nu a fost încă născocit un război pe calea armelor fără atrocităţi, distrugeri, crime, orori, jafuri şi, mai ales, abuzuri. Abuzuri, de cele mai multe ori, comise de toate forţele beligerante. Fiecare după puteri şi ocazii. Cei abuzaţi, cei fără arme şi fără apărare, cei mai slabi şi vulnerabili...
Deci distrugeri şi omoruri, jafuri şi violuri au fost de la începutul războiului în Ucraina, vor mai fi şi în continuare atât cât va fi război. Şi fără doar şi poate se vor mai întâmpla atâta timp cât nu va fi pus capăt acestui măcel.
Petru Vasile TOMOIAGĂ

