Cine aduce bucurie unei case? Un oaspete binevenit. Cine aduce casei și mai mare bucurie? Un prieten drag. Cine aduce bucuria cea mai mare? Stăpânul, întorcându-se după o absență îndelungată. Fericite sunt mâinile care L-au primit pe Iisus ca pe un oaspete binevenit. Fericite buzele care L-au salutat pe prieten. Fericite sufletele care i s-au închinat ca unui Stăpân, cu urare de bun-venit. Dar sunt unii care nu L-au primit nici ca oaspete, nici ca prieten, nici ca stăpân; au luat pietre în mâinile lor ca să-l gonească și moarte în sufletele lor ca să-L ucidă. Așa fel este dumnezeiasca fire a Mântuitorului Hristos, încât ori unde apare El, Dumnezeu întrupat, oamenii se despart de la sine, unii de-a dreapta și alții de-a stânga, așa cum vor fi despărțiți când va apărea El în Ziua de apoi, ziua cea de pe urmă a acestei lumi. Până astăzi, când în cercurile laice se aduce vorba de Hristos, oamenii se împart de-a stânga și de-a dreapta. Dar cum va fi fost această împărțire atunci, în zilele viețuirii Sale pe pământ ! Biblia înfățișează două împrejurări ale acestei tăioase despărțiri între oameni cu privire la Iisus. În prima, la cina din satul Betania, cei de față erau împărțiți astfel: pe de o parte apostolii, Lazăr cel care fusese înviat din morți și surorile acestuia, Marta și Maria, al căror oaspete era Domnul. De cealaltă parte era Iuda vânzătorul, care s-a împotrivit ungerii Mântuitorului cu Mir de către Maria. În cea de a doua împrejurare, de o parte avem oamenii care-l întâmpinau pe Hristos cu însuflețire la Intrarea în Ierusalim, iar de cealaltă parte fariseii, cărturarii și arhiereii care puneau la cale între dânșii să-L ucidă nu numai pe Hristos, ci și pe prietenul Lui, pe Lazăr.
Deci, când ne vom întoarce și noi sufletele de la neputincioasele manevre ale acestei lumi tru-fașe? Când ne vom întoarce fața spre Muntele dumnezeiesc, spre Împăratul Hristos ? Când vom nădăjdui numai spre Dânsul ? Pe El îl caută inima noastră, pe Biruitorul păcatului și al morții, Căruia nimic nu-i poate sta împotrivă. Hristos e învingătorul. După El flămânzește și însetează sufletul nostru, după Domnul cel smerit și puternic, smerit în putere, puternic în smerenie; după Domnul, prietenul nostru, după Domnul a cărui împărăție nu are hotare și a cărui iubire de oameni nu are măsură. Hristos este Domnul, căruia, astăzi, de Florii, îi strigăm și noi: Osana! Osana! Lui să-i fie slava și închinarea noastră!
preot iconom - stavrofor
Horia ȚÂRU
