În ziarul TIMIŞOARA din 10 februarie 2022, Maestrul Ştefan POPA POPA’S, şi-a exprimat o justificată nemulţumire faţă de unele nereguli de la TVR Timişoara: „doamna Felicia Stoian, care este profesionistă în folclor şi căreia cred că i-au pus deja căluşul în gură deoarece a mai difuzat secvenţe de la Festivalul Inimilor” ... Căluşul este mai cunoscut ca şi dans tradiţional românesc, jucat încă din timpurile vechi pe teritoriul actual al patriei, de către căluşeri. Docu mente istorice îi ilustrează pe căluşerii - soldaţi devotaţi ai lui Mihai Viteazul, aflaţi sub conducerea căpitanului Baba Novac - cei care l-au impresionat pe Principele Sigismund Bathory, la o petrecere organizată în 1599, la Piatra Caprei, (în apropiere de Alba Iulia). Asupra originilor căluşului şi-au exprimat opinii mai mulţi oameni de cultură de-a lungul vremii, cum ar fi: Dimitrie Cantemir, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Nicolae Iorga, Romulus Vulcănescu, Tudor Pamfile, Romulus Vuia, Sabina Ispas, Mihai-Andrei Aldea, chiar şi cercetătoarea Liz Mellish (Oxford University). S-au adus multe argumente privind originile tracice, geto-dacice, cu izvoare în anumite ritualuri războinice regăsite şi în istoria Imperiul Roman. Sunt precizate şi unele legături directe cu divinitatea, respective menţiuni existând şi în diferite documente aparţinând Bisericii noastre ortodoxe, obiceiul jocului căluşerilor fiind legat de sărbătoarea de Rusalii, de solstiţiu de primăvară, având şi rol vindecător. Au fost reliefate unele asemănări ale căluşerilor români cu jucători ai unor dansuri tradiţionale din Spania, Portugalia, Marea Britanie ş.a. Etnologii remarcă prezenţa unor forme particulare ale căluşului şi pe meleaguri bănăţene, păstrând fondul războinic, dar cu apro piere de tradiţiile creştine. Datorită multiculturalităţii specifice Banatului au existat şi unele asemuiri cu tradiţiile popoarelor care, în timp, şi-au pus amprenta, pe cultura regiunii, inclusiv ale celţilor. Căluşerii din Banat se regăsesc mai mult menţionaţi spre sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul secolului trecut. Momentul Marii Uniri de la 1918, a marcat readucerea în prim plan a valorilor tradiţionale româneşti, cu particularităţile sale regionale. Deşi destul de diferit de mai cunoscutul căluş oltenesc, căluşul din Banat păstrează unele elemente uni tare coregrafice, sau vestimentare, cum ar fi: opincile de piele, ciorapi albi de lână, împodobiţi cu nojiţe tricolore, care fixează pe picioare ciurelele (zurgălăii), izmene albe, cămaşă cusută, brâu tricolor (brăciră), o diagonală cu tricolor prinsă pe partea inimii, uneori chintuş cusut şi clăbăţ cu panglică tricoloră şi cu pană de păun sau fazan. Se mai joacă pe la noi „Banul Mărăcine”, aparţinând tot categoriei căluşului românesc, numit şi căluşerul ardelenesc. Cu toată frumuseţea şi însemnătatea lui, căluşul nu s-a prea văzut pe scena ediţiei de anul acesta a Festivalului inimilor - sub presiunea timişorenilor, totuşi organizată ... O „vorbă n târg”, de Ziua Timişoarei: „- Auzâi că diseară, în Parcul Rozelor, totuşi o să bage ăştia căluşul nostru ...”. Seara, după momentul inedit oferit de bănăţanul nostru, Traian Jurchela, a urmat surpriza: KALUSH ORCHESTRA, câştigătoarea EUROVISION 2022. Numele trupei vine de la aşezarea natală a solistului principal Oleh Psiuk, (oraşul Kaluş, regiunea Ivano-Frankivsk), cel care, după numele mamei sale, a inspirat şi piesa premiată „Stephania”, purtând mesajul principal: „Întotdeauna îmi voi găsi drumul spre casă, chiar dacă toate drumurile sunt distruse”. Cu preţul obţinut la licitaţie pentru trofeul mult râvnit, artiştii au dorit să sprijine armata ucraineană în lupta pentru apărarea ţării, pentru cauza dreaptă a independenţei şi libertăţilor democratice. Timişorenii şi-au serbat ziua în solidaritate şi cu bucurie alături de sutele de ucraineni, apropiaţi cu emoţie de scenă şi fluturându-şi cu demnitate steagul.
Ambrozel: „- Hai căluş, căluş, căluş! – Iaca viu şî ieu acuş!”
