În cadrul şedinţei CJT din această lună, consilierul judeţean PSD, Sorin Cociobea, a anunţat că renunţă la la grupul consilierilor PSD şi merge înainte drept consilier independent. Cocioba făcea iniţial parte din PDL, iar în octombrie 2014, odată cu ordonanţa care permitea schimbarea partidelor, s-a mutat la PSD.

„Nu mi-am dat demisia din PSD. Am ieșit din grupul consilierilor județeni PSD și mi-am exprimat dorința de a fi consilier județean independent. Legat de apartenența de partid, aici este o discuție mai amplă. Datorită acelei Ordonanțe 55 s-au putut face anumite schimbări la momentul respectiv. Este o chestiune mai complicată, eu am vrut să fiu independent deoarece consider că în aceste luni am fost bolnav de cancer și acum vreau să mă vindec de cancerul PSD”, a spus Sorin Cociobea.

În replică, preşedintele CJT Titu Bojin a transmis urmatoarele: „În primul rând, eu zic că nu a plecat, rămâne atașat grupului consilierilor PSD ca independent, nu plecă la niciun alt partid, nici nu iese din cercul celor care vor vota cu PSD. (…) Nu regret (n.r. că l-a primit în PSD). Sorin Cociobea rămâne un prieten al nostru, al meu. Nu cred neapărat că dacă a făcut un pas în lateral înseamnă că regretă cineva (…) Consideră că vrea să aibă puțină independență, se simte mai în largul lui și merg pe promisiunea că este alături de noi. (…) Nu este un șoc și nu vine neapărat pe nemulțumiri. Dacă ne aducem aminte, Cociobea și Cutu au venit fără pretenții. Nu am avut nicio ceartă și am acceptat varianta pe care dânsul a anunțat-o astăzi, mai mult sau mai puțin dorită de noi”, afirmă Bojin.

De altfel, consilierului nu îi este clar dacă este membru PSD deoarece „acea hârtie semnată la momentul respectiv a fost înregistrată de consiliul județean. În statul PSD scrie foarte clar că sunt 30 de zile în care trebuie să fii acceptat. S-ar putea să fie o nebuloasă și să cred că nu sunt nici măcar membru PSD”, a spus Cociobea.

Andreea Vasilescu