Astăzi, la împlinirea a 149 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, Viorel Coifan, fost președinte al PNL Timiș și unul dintre cei mai cunoscuți politicieni liberali, transmite următorul mesaj:
„În 24 mai 2024, se împlinesc 149 de ani de la înființarea în 1875 a Partidului Național Liberal.
Moment aniversar care în fiecare an ne amintește nouă, liberalilor, de parcursul prin timp al ultimului partid istoric al României. Unul dintre pilonii pe care s-a construit România modernă este acest partid, iar aniversarea lui o omagiem cu bucurie.
În acest an însă sărbătoarea este umbrită de câteva derapaje de la principiile sale constitutive care i-au conferit soliditate și prestanță.
În 1905 Vintilă Brătianu definea modelul economic al dezvoltării României prin sloganul «Prin noi înșine». Modelul poate fi discutat în raport cu alte modele de dezvoltare economică, dar în timp el a înglobat și alte valențe: competență, meritocrație, competiție, respect datorat membrilor, … PNL și-a onorat vocația de partid de guvernământ tocmai respectând aceste principii.
În perioada post decembristă filiala Timiș a PNL a fost una de succes participând la marile bătălii electorale unde a obținut rezultate remarcabile.
Astfel, la alegerile locale din 2020 Alin Nica, președinte al PNL Timiș, a câștigat președinția CJT având un procent de 43,19%, iar PNL a obținut un procent de 35,5%, furnizând 16 consilieri județeni. În același timp PSD a obținut un scor de 15,02% și 7 consilieri, situându-se astfel pe locul trei în ceea ce privește numărul de consilieri județeni. În Timișoara marele câștigător a fost USR cu 40,67%, urmat de PNL cu 29,83% și de PSD cu 9,40%. PSD se situează tot pe locul trei!
În pofida acestor rezultate conducerea centrală a PNL a dat curs orgoliilor nejustificate ale PSD și a stabilit ca la alegerile locale din 9 iunie 2024 – atenție, din nou Duminica Orbului – în județul Timiș să se candideze pe liste comune PSD-PNL. Este singurul județ din țară unde se întâmplă acest lucru și, mai mult, candidatul la președinția CJT să fie din partea PSD în persoana lui Alfred Simonis. Menționez că votul liberalilor din filială a stabilit două lucruri: participarea la alegerile locale pe liste proprii și tandemul Robu – Nica pentru primar și președinte. Unde este respectul față de voința organizației locale PNL, unde este respectul față de cetățenii Timișoarei și ai județului Timiș, unde este competiția onestă între două partide ce ar trebui să coopereze în administrația locală respectând opțiunile electoratului? De ce a fost demis Alin Nica din funcția de președinte de organizație județeană? Pentru că a refuzat să facă compromisuri! Și persistă întrebarea: de ce Timișoara, Timișul, care sunt bastioane ale democrației locale, sunt obiectele unor astfel de experimente. Orice cetățean onest care crede în valorile democrației trebuie să-și pună aceste întrebări. Și să decidă!
PNL și-a făcut un titlu de justificată mândrie extinzând semnificația mesajului «Prin noi înșine». Membrii PNL trebuie să-l respecte și să-l aplice, nu numai să-l clameze.
În 9 iunie, la alegerile locale, va avea loc un veritabil test al simțului civic al timișorenilor și timișenilor. Vor învinge cei care își însușesc valorile în care cred timișenii sau exponenții jocurilor de culise?
Sunt convins că liberalii autentici, care cred în valorile fondatoare ale PNL, îl vor vota pe Alin NICA la președinția CJT. Merită și a dovedit-o. Nu pot șă aducă la putere PSD cu votul lor.
Haideți să nu mai fim ospătari la masa altora! Merităm mai mult!
La Mulți Ani PNL!”.
CMF 21240063
Comandat de Forța Dreptei, Fililala Județeană Timiș