
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat vineri că a fost întrebat, în ultimele săptămâni, ce părere are despre o alianță locală USR-PNL, în condițiile în care la județ există această colaborare între PSD și PNL.
„Este un asediu, un adevărat desant la adresa PNL Timiș pentru a accepta propunerile USR Timiş. Care propuneri sunt <<dați-ne nouă tot și voi să ne votați>>. Știu că există un asediu din partea domnului președinte al PNL Arad, domnul Falcă, și o presiune întreagă pe PNL Timiș să accepte această condiție fără nici un fel de avantaj politic pentru PNL Timiș, de capitulare în fața USR, pentru că domnia sa dorește să salveze situația politică de la Arad. Își dorește o întâlnire regională prin care PNL se rămână în toate regiunile cu tot, iar USR să ia municipiul Timișoara. Cu alte cuvinte, domnul Falcă face ceea ce face de foarte mulți ani, să tranzacționeze Timișoara și, mai nou, și PNL Timiș în interesele sale și ale PNL Arad”, a spus Simonis. „Știți, domnul Falcă mai încerca să tranzacționeze și Aeroportul Timișoara acum 10-15 ani, încerca să-l mute în subordinea celui de la Arad, unde, nu vreau să fiu arogant, dar zboară o cursă pe lună la Arad. Mai nou, acum că închidem noi Timișoara, o să fie o creștere fulminantă. Eu cred într-o colaborare între cele două aeroporturi, cred într-o colaborare între cele două județe, motoare economice, Aradul, Timișul, cred în lucrurile astea. Dar trebuie făcute transparent, nu se negociază pe sub masă în interesul unui vicepreședinte regional”, a amintit președintele CJT.
În ceea ce privește organizarea alegerilor parțiale pentru Primăria Timișoara, în contextul posibilei alianțe între PNL și USR, Alfred Simonis spune că preferă să se considere încă în interiorul protocolului semnat între PSD și PNL Timiș în 2024.
„Știți oferta mea pentru PNL Timiș de a susține un candidat al PNL la alegerile parțiale. Sunt dispus să merg chiar mai departe și, dacă toată lumea dorește ca USR și PNL să fie în alianță, susțin și eu asta. Și sunt dispus să susțin și eu, candidatul USR și PNL, la alegerile parțiale la Primăria Timișoara, cu condiția să fie din PNL”, propune președintele PSD Timiș.
Până una-alta, președintele CJT se va întâlni săptămâna viitoare cu viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, pentru a discuta despre proiectele importante pentru administrație și mai ales pentru cetățeni.

