Se ascute lupta pentru preluarea şefiei şi la organizaţia municipală Timişoara a USR PLUS, după cea de la „judeţ”, unde Dominic Fritz va „lupta” contra lui Raul Olajos la alegerile programate pentru 4 iulie.
Mai întâi, la preşedinţia organizaţiei municipale şi-a anunţat candidatura doar Sorin Şipoş, şeful campaniei electorale cu care Dominic Fritz a câştigat fotoliul de primar. Iată că el nu va fi singurul candidat, Mircea Vancia, de la PLUS, anunţând că intră şi el în cursa pentru preşediniţia USR PLUS Timişoara.
„Am decis să pun la dispoziţia membrilor experienţa, capacitatea de muncă şi timpul meu prin asumarea unei candidaturi la Preşedinţia filialei USRPLUS Timişoara. Am fost împreună în campanii, atât în Timişoara cât şi în judeţ.
Am fost acolo unde a fost nevoie şi am contribuit cu timpul şi resursele mele, motivat de dorinţa de a schimba clasa politică şi pentru a ne asigura că vom avea ocazia să dovedim că putem fi alternativa de care are nevoie clasa politică actuală.
Am montat corturi, am organizat evenimente şi strângeri de semnături prin Timişoara sau judeţ, unde colegii noştri au avut nevoie de suport, am participat activ la pregătirea dosarelor de candidatură până noaptea târziu. Am fost prezent.
Faptul ca am fost membru al biroului judeţean nu a fost decât un factor catalizator, ce m-a mobilizat să muncesc cot la cot cu fiecare membru care a avut nevoie de mine.
A venit momentul să-mi asum un rol determinant, cu o responsabilitate mai mare pentru viitorul filialei reunite a USRPLUS Timişoara.
Îmi doresc să fiu un preşedinte prezent şi activ.
Vă propun un program politic bazat pe organizarea filialei şi o echipă care susţine obiectivele noastre comune.
Pentru a putea împlini aceste obiective şi pentru a putea ajuta reprezentanţii noştri în administraţie şi Consiliul Local este nevoie de timp şi implicare totală, atât a mea, cât şi a întregii echipe a viitorului birou local USRPLUS Timişoara.
Cred că rolurile esenţiale ale unui birou local sunt acelea de a activa şi de a implica membrii, astfel încât ei să asigure suport reprezentanţilor noştri din executiv.
Fililala locală trebuie să fie vocea membrilor şi a tuturor cetăţenilor transpusă în administraţia locală prin colegii noştri din executiv şi Consiliul local.
Propun echilibru, moderaţie şi implicare”, a transmis Mircea Vancia.
Mircea Vancia are 36 de ani, economist de profesie şi lucrează la o multinaţională din domeniul alimentatiei.
Aşadar, la şefia USR PLUS Timisoara vor candida Sorin Şipoş şi Mircea Vancia, în timp ce pentru funcţia de preşedinte judeţean vor candida Dominic Fritz şi Raul Olajos. (A.B.)