Preşedintele Klaus Iohannis, în urma discuţiilor cu partidele parlamentare, a venit cu o nominalizare care pentru unii poate părea o surpriză pentru funcţia de prim-ministru: Dacian Cioloş, preşedintele USR.Formaţiunile politice au venit cu diferite abordări, cu diferite propuneri, aşa cum reprezentanţii acestor formaţiuni le-au prezentat şi opiniei publice. Din toate aceste propuneri, eu am reţinut una, pe care o voi şi pune în practică, şi anume am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de Prim-ministru pe domnul Dacian Cioloş”, a spus Klaus Iohannis după consultările de la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor parlamentare. Or, să nominalizezi ca şi premier un personaj despre care chiar tu ai zis, cu numai o săptămână în urmă, că joacă un joc iresponsabil în detrimentul României nu poate fi un gest responsabil.
Atâta tot că nominalizarea lui Dacian Cioloş nu se poate spune că a fost făcută neapărat cu gânduri curate. Klaus Iohannis ştie că dacă Cioloş reuşeşte să treacă un guvern, el pică bine. La fel şi dacă Cioloş nu reuşeşte, pentru că, după aceea, poate să-l nominalizeze din nou pe Cîţu. Asta este, ăsta e jocul.
Liderul USR Dacian Cioloş, a anunţat imediat că acceptă mandatul primit: „Preşedintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern. Este o onoare şi o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiţi, aşa cum am şi anunţat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării şi să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză şi pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forţelor politice. Vom avea o şedinţă de Birou Naţional pentru stabilirea echipei de negocieri şi a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern. Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia preţurilor la energie şi reformele din PNRR”.
Florin Cîţu, preşedintele PNL, a luat şi el act de desemnarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis: „De astăzi, responsabilitatea lui Dacian Cioloş, ca premier desemnat, este una imensă. Are acum posibilitatea să negocieze cu partidele care au susţinut moţiunea de cenzură (PSD şi AUR), pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui guvern stabil. PNL va discuta cu domnul Cioloş, după ce acesta va găsi soluţia unei majorităţi împreună cu aliaţii săi de la moţiunea de cenzură, PSD şi AUR”.
Liderii deputaţilor şi senatorilor PSD, Alfred Simonis şi Lucian Romaşcanu, au anunţat că premierul propus de Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, nu va primi voturile parlamentarilor social-democraţi. „Nu, categoric nu îl votăm. Moţiunea PSD a fost nu doar âmpotriva lui Cîţu şi a miniştrilor PNL, dar şi împotriva ministrilor USR. Această propunere este neserioasă. Cioloş a mai fost premier o dată şi a fost un dezastru. Această propunere este o glumă”, a zis Simonis. „Nu cred că e o propunere serioasă. Nu e făcută cu sensul de a coagula o majoritate. Chiar şi cei de la PNL spun că a fost nominalizat Cioloş pentru că e reprezentantul majorităţii care a dat guvernul jos. Noi nu susţinem decât un guvern de specialişti, de tranziţie, până la anticipate. Ce facem, îl dăm jos pe Cîţu să o vedem pe doamna Turcan tot la Muncă, pe Cîţu vicepremier la Finanţe, Voiculescu să privatizeze tot la Sănătate? Eu nu cred în seriozitatea acestei propuneri. Poate mă înşel, dar nu cred”, a zis Romaşcanu.
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a declarat că pentru formaţiunea pe care o reprezintă va fi foarte greu să susţină un guvern condus de Dacian Cioloş: „Am văzut această decizie a preşedintelui Iohannis, nu ştiu, dânsul poate că s-a gândit că există o majoritate în Parlament formată din 281 de senatori şi deputaţi - cei care au votat împotriva Guvernului şi, drept rezultat al acestui vot, Guvernul a fost destituit în Parlament. Pentru noi va fi destul de greu să-l acceptăm pe domnul Cioloş ca prim-ministru. Primul motiv este că a format o coaliţie de conjunctură cu AUR - prima moţiune de cenzură iniţiată a fost semnată numai de USR PLUS şi AUR. După aceea, USR PLUS a votat o altă moţiune îndreptată împotriva Guvernului. Având în vedere aceste două motive, pentru noi va fi destul de dificil”, a precizat liderul deputaţilor UDMR.
Copreşedinţii AUR, George Simion şi Claudiu Târziu, au anunţat şi ei că premierul propus să formeze un nou Guvern, Dacian Cioloş, nu va fi votat de parlamentarii formaţiunii. „Votăm împotriva acestui Guvern, clar. Vă duce ţara cu oiştea în gard. Vom face o opoziţie acerbă”, a zis Târziu. „Dar cine crezi că te votează”, i-a comentat şi Simion lui Cioloş, pe Facebook.


Delia GRIGORE