Anul 2014 este unul electoral. La toate nivelurile, am putea spune. Românii se pregătesc să meargă la urne pentru a-și alege europarlamentarii, iar apoi, spre sfârșitul anului, pentru a-și alege președintele. Însă și sportul este în fierbere, chiar în aceste zile. Fotbalul a intrat în febra alegerilor pentru funcția de președinte al federației de specialitate. A început campania electorală, una care nu se deosebește cu nimic de campaniile politice. Poate doar scara la care se desfășoară este alta, însă interesul, putem spune fără teama de a greși, este același.
Suporterii fotbalului românesc așteaptă cu sufletul la gură să vadă cine va fi înlocuitorul „Nașului” Mircea Sandu, cel care a nășit, la propriu și la figurat, sportul rege la noi vreme de câteva decenii. Un fenomen în care meschinăria a ajuns la rang de artă sub mandatele celui din urmă, o perioadă în care, iată, am ajuns în linia a treia a fotbalului european și mondial.
Un campionat controversat an de an, fără performanțe la nivel internațional, cu generații de juniori și tineret din care nu răzbate nici un semn că viitorul va fi unul mai bun, cu echipe urmărite și desființate pentru te miri ce motive, cu conducători puși la zid cu tot cu cluburi, nu în ultimul rând, cu o națională și cu un selecționer neinteresați de participările la turneele finale europene și mondiale, cam așa arată, astăzi, fotbalul românesc.
Vina pentru că s-a ajuns aici este împărțită. Nu doar „Nașul” Sandu poate fi blamat pentru situație, ci și clica de care s-a înconjurat sau alt personaj sumbru al fotbalului românesc, recent debarcatul de la Liga Profesionistă, Mitică „Corleone” Dragomir.
Problema care se pune acum este cine îl va înlocui. Fără a fi acuzați de partizanat, pare-se că Gică Popescu, fostul căpitan al naționalei și al FC Barcelona, care și-a adus în echipă nume precum Gică Hagi, Bogdan Stelea sau Ilie Dumitrescu, ar avea cele mai mari șanse. Însă, aici intervine un mare DAR...
Nici Gică nu este curat ca lacrima. A fost condamnat în dosarul transferurilor de jucători, a scos bani din buzunar pentru a acoperi prejudiciul pe care l-a adus statului, a avut o academie de fotbal de care s-a ales praful și n-a dovedit în afaceri că ar avea cine știe ce abilități manageriale. Iar în funcția de președinte al federației exact acest lucru se cere: să fii un bun manager!
Un alt candidat este Vasile Avram, un personaj care a girat funcția de președinte al arbitrilor români într-o perioadă marcată de suspiciuni, unele mai mult decât întemeiate, în ceea ce-i privește pe „oamenii în negru”, responsabilii cu împărțit dreptatea pe teren. Dacă nu a fost în stare să gestioneze arbitrajul românesc, dacă a închis ochii la greșeli, voite ori nu, prin care s-au decis campioane sau echipe retrogradate, cum va reuși acest fost arbitru să gestioneze situația la nivelul întregului fotbal românesc?
Se mai vehiculează nume de posibili candidați la funcția de președinte, de la Ioan Andone, rămas în istorie pentru că și-a arătat posteriorul nomenclaturii ceaușiste la o finală de Cupă a României, la Gheorghe Chivorchian, un președinte care a girat cluburi ca FCM Bacău, grupare cunoscută ca făcând parte din așa-zisa cooperativă de pe vremuri.
O simplă trecere în revistă a acestor nume ne duce la concluzia că la FRF s-ar putea să avem în frunte aceeași Mărie, însă cu o altă... pălărie.
