În ediția 1957/1958 a Cupei României la fotbal, Știința Timișoara (cum se numea pe atunci Politehnica Timișoara de astăzi), juca finala întrecerii, la București, împotriva echipei Progresul București. La capătul celor 90 de minute ale jocului, în acea finală, scorul a fost favorabil echipei bănățene, 1-0, prin golul marcat de atacantul Petre Cădariu. La acel joc, cronicile păstrează prezența a 40.000 de spectatori, iar componența celor două echipe a fost următoarea: Știința Timișoara: Mircea Enăchescu - Ion Zbârcea, Gheorghe Codreanu, Lucrețiu Florescu - Petre Cojereanu, Cornel Tănase - Iosif Lereter, Petre Cădariu, Ioan Ciosescu, Raul Mazăre, Iuliu Boroș. Antrenor, Dincă Schileru. Progresul București: Petre Mândru - Lazăr Dobrescu, Alexandru Karikas, Dragoș Cojocaru - Alexandru Ciocea, Florin Știrbei - Nicolae Oaidă, Mihai Smărăndescu, Titus Ozon, Constantin Dinulescu, Petre Moldovan. Antrenor, Ioan Lupaș. Arbitrul finalei a fost Solomon Segal (București).

Odată cu câștigarea acelei Cupe a României, Știința Timișoara aducea în Banat, pentru a treia oară acest trofeu, în anii interbelici, Ripensia Timișoara reușind să câștige două finale ale Cupei României, prima ediție a întrecerii, 1933/1934 și ediția a treia, 1935/1936. 

Pentru că, anul acesta, s-au împlinit, chiar în această lună, 60 de ani de la acel mare succes al studenților timișoreni, și al Timișoarei totodată, cele două echipe, urmașe ale celor care au jucat atunci finala, Politehnica Timișoara și Progresul Spartac ʼ44 București, s-au reîntâlnit, de această dată într-un joc amical, încercând să reediteze acea finală. Jocul s-a desfășurat pe gazonul Arenei „Știința” din Timișoara, iar la capătul celor 90 de minute, scorul a fost egal, 0-0. 

Echipa bucureșteană a încheiat anul competițional trecut, pe locul secund în seria a doua a celei de-a treia ligi de fotbal a României, fiind la o distanță de 5 puncte față de ocupanta primului loc, A.S.S.C.S. Farul Constanţa, formația dobrogeană promovând în cea de-a doua ligă de fotbal a României.

Antrenată de Andrei Erimia, care este și patronul echipei, cândva, „bancare”, Progresul Spartac ʼ44 București va lua, și în acest an, stratul în liga a treia. Referindu-se la obiectivele echipei bucureștene, antrenorul Erimia a declarat următoarele la conferința de presă de după meci: „Progresul se menține. Are pepinieră proprie. Unul dintre obiectivele noastre este să dezvoltăm un centru de copii și juniori, cât mai performant și, deja am început să facem lucrul ăsta. Sigur că, e mult de lucru, dar ne bazăm pe jucătorii crescuți de noi. Dorim să jucăm cu echipe cât mai bune, și astăzi ne-am bucurat că am avut ocazia să jucăm cu o echipă de Liga a doua. Avem obiectiv să formăm o echipă cât mai competitivă, cu cât mai mulți «progresiști». Dacă reușim să facem o figură frumoasă, ca anul trecut, sau și mai frumoasă, ar fi foarte bine”.

Politehnica Timișoara a desfășurat o evoluție mult mai combativă în acest joc amical, față de jocul de ieri, în compania echipei din Reșița. Apetitul ofensiv al studenților antrenați de profesorul Cosmin Petruescu a fost mult mai ridicat în comparație cu cel din „amicalul” din ziua de ieri, deși, în jocul cu formația bucureșteană, Politehnica Timișoara nu a marcat. „Într-adevăr, ieri am înscris de două ori. Am mai avut, din punctul meu de vedere, mai puține ocazii decât am avut în jocul de astăzi. Paradoxal, astăzi, deși a fost 0-0, mai ales în prima repriză am avut câteva situații bune de a marca. Dar, nu avem luciditatea necesară pentru a fi mai inspirați în ultimii 15, 20 de metri. Cu siguranță și inspirația va veni pe măsură ce vom căpăta mai multă prospețime”, a declarat antrenorul principal al echipei bănățene, profesorul Cosmin Petruescu.

Politehnica Timișoara a început partida cu Progresul București, în ofensivă, iar la puține minute de la fluierul de start al meciului, Bozian a irosit o bună oportunitate de a marca. A urmat ratarea lui Plămadă, care a trimis un șut pe jos, din careul advers, dar portarul Răduță a respins. Oaspeții au replicat, iar șutul lui Donca a ocolit de puțin vinclul porții lui Murariu. De la Politehnica Timișoara, Miholca nu a știut să încline în avantajul echipei sale ieșirea portarului advers și a trimis mingea în out. 

În repriza secundă, Mera, din lovitură cu capul, a încercat un lob peste portarul advers, dar mingea a trecut peste poartă. Căldura și-a spus cuvântul în acest joc, ambele echipe fiind serios afectate de canicula lunii lui Cuptor. La fel ca și ieri, cele două echipe au resimțit canicula, dar au continuat jocul, încercând să sfideze căldura lui Cuptor. Timișorenii au mai irosit, până la finalul jocului, două oportunități de a marca, prin Bozian și Vidrășan, dar scorul a refuzat să se schimbe, mingea neintrând în plasa porții echipei bucureștene. 

La finalul meciului, antrenorul echipei Progresul, Andrei Erimia, a declarat: „A fost un meci amical, cu o echipă dintr-o ligă superioară. Un meci bun, de pregătire, pentru noi! Am testat câțiva jucători noi, am văzut o nouă formulă de joc. În vară s-au produs câteva schimbări în echipa noastră și a fost un test de bun augur pentru noi. Din păcate, nu am reușit să marcăm nici noi, nici ei și ar fi fost frumos pentru spectatori, însă, asta e ce am putut astăzi, un 0-0. Progresul a schimbat strategia, vara asta, pentru că, în ultimii doi ani am avut o strategie bazată pe o mixtură între jucători cu experiență și jucători tineri. Acum am reușit să readucem în echipă câțiva juniori crescuți de noi și ne bucură chestia asta. Urmează să-i integrăm și să formăm o echipă cât mai bună cu care să facem o figură cât mai frumoasă”.

Antrenorul echipei timișorene, profesorul Cosmin Petruescu, a declarat următoarele la finalul amicalului-eveniment: „În primul rând, aș vrea să-i felicit pe cei de la Progresul pentru faptul că au dat curs invitației noastre, au făcut un efort deosebit de a veni până în Banat. Le mulțumim, pe această cale și, le urăm succes în continuare! S-a dovedit că, nu întâmplător, anul trecut a fost o echipă care s-a luptat până în penultima etapă la promovare, iar din acest punct de vedere, consider că în meciul de astăzi am întâlnit un adversar la fel ca în ziua precedentă. Un adversar cu pretenții la Liga a doua. Partida propriu-zisă nu a fost una foarte spectaculoasă, influențată, din punctul meu de vedere, clar, de temperaturile destul de ridicate. Dar căldura a influențat jocul ambelor echipe. Una peste alta, cred eu că ne-am atins, într-o proporție destul de mare, ceea ce ne-am propus pentru aceste două jocuri”.

Perioada concediilor, vacanța și canicula, au făcut ca spectatorii să fie în efectiv redus la acest amical-eveniment. Totuși, cele două galerii au fost prezente, chiar dacă nu cum au fost în jocurile cu miză, încercând să redea atmosfera din meciurile oficiale. Din partea echipei bucureștene, odată încărcată de fani, dar și de o formație, „Los Platanos”, plină de ritmuri exotice, au fost prezenți în tribunele Arenei „Știința”, în jur de 5, 6 suporteri. Scandările lor s-au auzit, din când în când. Referindu-se la suporteri, antrenorul Erimia a spus: „La fiecare meci sunt suporteri care ne însoțesc și, ne bucură. Sunt puțini, dar sunt inimoși și fideli. Fideli Progresului!” 

Referitor la suporerii echipei bucureștene, de amintit că au susținut moral prin comunicatul lor, clubul timișorean, după evenimentele de la Șiria din returul trecutei ediții a ligii secunde, prin aceasta solidarizându-se cu toate cluburile care înțeleg că fotbalul este pentru suporteri.

Referindu-se la conturarea unui „11” de bază al echipei pe care o antrenează, profesorul Petruescu a declarat: „Deocamdată e prematur să vorbim de o echipă de bază (titulari și rezerve). Încă suntem în perioada în care ne cunoaștem. Am încercat, în cele două jocuri, să dau cât mai multe minute, sau minute egale, tuturor jucătorilor. Acesta e și motivul pentru care am alcătuit cele două formații în ziua de ieri și în cea de astăzi”.

Iată și echipele aliniate astăzi, în amicalul-eveniment:

Politehnica Timișoara: Murariu - Bilia (66, Szasz), Mera, Scutaru (66, Nicolescu), Cherecheș (85, Cojocaru) - Ignea, Poparadu (56, Vidrăsan) - Plămadă (76, Bănică), Bozian (85, Ghinescu), Miholca (56, Schieb) - Velici (66, Bedea). Progresul Spartac ʼ44 București: Răduță (75, Săndescu) - Leafu (80, Stancu), Apostol, Ed. Radu, D. Vlad (80, Chivu) - Tudorache, Boiangiu, Donca, Dițu (76, M. Radu) - V. Militaru (65, C. Curt), C. Stanciu.

În privința începutului viitoarei ediții a ligii secunde de fotbal, antrenorul principal al echipei Politehnica Timișoara, Cosmin Petruescu, a declarat următoarele: „La o primă vedere, pare un program greu. Întâlnim echipe cu pretenții la promovare. Mă refer la Chindia și Univeristatea Cluj. Dar, dacă e să fim pozitivi și să vedem partea pozitivă a lucrurilor, în primele patru etape avem trei jocuri pe teren propriu. Și, să nu uităm că suntem Politehnica Timișoara, lucru pe care mi-l doresc să-l transmit cât mai ușor și mai rapid și jucătorilor, pentru că și adversarii care vor veni la Timișoara, vor trebui să știe că de aici se va pleca greu cu puncte, chiar dacă sunt echipe cu pretenții la promovare. Cu siguranță le vom da o replică pe măsură”.

Până la starul ediției 2018/2019 a ligii secunde de fotbal, mai sunt două săptămâni, iar până atunci, Politehnica Timișoara va continua pregătirile pe plan local, miercuri, 25 iulie, va susține un „amical” în deplasare, în compania echipei Luceafărul Oradea. 

În 28 iulie, pentru Politehnica Timișoara va urma ultimul „amical” al acestei veri, cel în compania echipei basarabene, Zimbrul Chișinău, acest joc fiind și unul de prezentare al echipei, înainte de debutul oficial în anul competițional 2018/2019. Primul joc oficial, „Băieții în Ghete” îl vor susține împotriva echipei Chindia Târgoviște, pe teren propriu, la începutul lunii august, chiar în primul week-end al lunii lui Gustar.  

      

Cornel Seracin