Echipa de fotbal A.S.U. Politehnica Timișoara a încheiat la egalitate, cel de-al patrulea ei meci de pregătire din această vară, în compania formației C.S.M. Reșița, team care, din anul competițional 2019/2020, va evolua în cea de-a doua ligă de fotbal a României.
Jocul amical dintre cele două partenere de pregătire, A.S.U. Politehnica și C.S.M. Reșița, a avut loc pe gazonul arenei „Știința”, iar la capătul celor 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1, ambele goluri fiind marcate în urma unor lovituri de la 11 metri.
La pauză, scorul a fost favorabil echipei timișorene, 1-0, după o lovitură de la 11 metri executată și transformată de Alin Ignea. În cea de-a doua parte a meciului, reșițenii au egalat, tot dintr-o lovitură de la 11 metri, prin Gelu Velici.
La startul meciului, pe gazonul de joc au fost următorii fotbaliști:
A.S.U. Politehnica: Murariu - Jurj, Mera, Coadă, Cherecheş - Dros, B. Vasile - Trip, Ignea, Manea - Axente. Au mai jucat, înlocuind alți coechipieri, M. Contra (în poartă), Lazăr, Coroiu, Bîte, Schieb, Ungureanu, Piţigoi.
C.S.M. Reşiţa: Zimmernamm - Banac, Ehmann, Vasiu, Dat, Săulescu, Breşneni, Poiană, Vădrariu, Cioablă, D. Ene. Au mai intrat, înlocuind alți coechipieri, Toader, Horvath (în poartă), A. Rus, Al. Manea, Cristea, M. Coman, Vlădia, Velici, Babei, Groza, Musteţa.
La echipa timișoreană a jucat primul său meci, nou sositul Mircea Axinte, lipsind din joc Cristian Scutaru, Sabin Lupu, Artiom Zabun, Emil Tîmbur (probleme medicale), Adrian Bedea (va fi împrumutat, pentru o perioadă de un an, la o echipă din liga a treia).
La finalul jocului, antrenorul principal al echipei timișorene, Cosmin Petruescu, a declarat: „Nu știu dacă egalul reflectă în totalitate ceea ce s-a jucat. Tot ce pot să vă spun este că sunt mulțumit de primele 60 de minute, în care-am avut o atitudine bună, am avut posesia, am avut ocazii. În prima repriză, am fost echipa mai prezentă în joc, după care, într-adevăr, în repriza a doua, din punct de vedere al posesiei, Reșița a controlat jocul. Dar și noi am avut câteva ocazii foarte clare, chiar dacă ei au avut posesia în repriza a doua, ocaziile mai clare, cred că le-am avut noi, în final de joc. Sunt mulțumit de test (am văzut exact unde suntem în momentul actual, ceea ce mai avem de lucrat), în compania unei echipe foarte bune de ligă a doua (sunt convins că va face o figură frumoasă la nivelul ligii a doua, în acest sezon).
Deocamdată, în proporţie destul de mare, acesta este lotul cu care vom aborda, cel puţin, începutul de campionat. Prioritare, în perioada următoare, rămân consolidarea relaţiilor de joc, unde încă mai suferim, atât pe faza de construcţie, cât şi pe faza defensivă. Nu sunt în totalitate mulţumit de ușurința cu care am dat posibilitatea adversarului să aibă o posesie prelungită, mai ales în ultimele 30 de minute”.
Referindu-se la absența lui Bedea, „principalul” echipei timișorene a declarat: „Bedea a pierdut toată perioada de pregătire, și, atunci, am considerat că este cel mai bine, atât pentru el, cât și pentru club, să meargă undeva unde au început antrenamentele mai târziu, respectiv la liga a treia, și unde are timp să intre într-o formă sportivă cât mai bună, până la reluarea campionatului la nivelul respectiv”.
Antrenorul principal al echipei C.S.M. Reșița, Leontin Doană, a declarat: „Îi felicit pe băieții mei pentru atitudine, pentru dăruire! Mai avem de lucru din punct de vedere tactic. Sunt foarte mulțumit pentru această perioadă. Consider că Reșița este la jumătate din potențial. Putem mult mai mult și, sper, la începerea campionatului, să fim sută la sută.
Până la începerea campionatului, pentru Reșița vor mai urma două meciuri amicale (așteptăm un răspuns de la Lipova), miercuri, în 24, și sâmbătă, 27, cu o echipă din Serbia, Vârșeț, la Reșița. N-am jucat niciun meci, în perioada aceasta, acasă, ci toate în deplasare”.
Așadar, A.S.U. Politehnica Timișoara a încheiat primul ei joc amical din această vară fără să aibă un scor favorabil, cele două echipe bănățene ajungând la un rezultat de egalitate. Pentru timișoreni, urmează încă două meciuri de pregătire din această parte precompetițională. Miercuri, 24 iulie, „Băieții în Ghete” se vor deplasa în Ungaria, aici urmând să susțină un meci de verificare în compania echipei Szeged 2011, formație ce joacă în cea de-a treia ligă de fotbal a Ungariei. Sâmbăta, 27 iulie, A.S.U. Politehnica Timișoara își va prezenta lotul și va juca ultimul meci de pregătire din această vară. Partenera de pregătire stabilită inițial (o echipă de primă ligă din Ungaria) și-a anulat sosirea la Timișoara pentru a susține acest meci, prin urmare, A.S.U. Politehnica se vede nevoită să caute o altă formație în compania căreia să încheie meciurile amicale din această vară.

