M.P. Sport este un club de baschet înfiinţat în anul 2008, iar vreme de doi ani, acesta a fost reprezentat şi la nivel de seniori, în cel de-al doilea eşalon valoric de baschet al României. Preşedinte acestui club este Paul Miron, iar manager - Sergiu Paşca. Copiii care practică baschetul la M.P. Sport sunt antrenaţi de Aref Kaed Bey, Alexandru Miron, Diana Lupu, Sergiu Paşca şi Dominique Rambo, ultimul, fost jucător al echipei B.C. Timișoara cu care a evoluat în prima ligă de baschet a României, în anul competițional 2016/2017. De pregătirea fizică a micilor baschetbaliști de la M.P. Sport se ocupă Antonia Maliţa.
De curând, secția de baschet din cadrul S.C.M. Timişoara a încheiat un acord de colaborare cu clubul M.P. Sport, care, pe termen scurt, vizează trecerea grupei juniorilor sub 16 ani în pregătirea antrenorului Radenko Toroman.


„Se observă, de mult timp, că avem un foarte mic flux al copiilor din Timişoara care termină junioratul şi ajung la echipa de seniori. În acest sens, ne-am propus o colaborare deschisă cu toate grupările care se ocupă de baschetul juvenil. Academia nu mai face parte din proiectul nostru şi am identificat în M.P. Sport un club de baschet juvenil foarte serios, cu o creştere vizibilă de-a lungul anilor. Menţinem şi colaborarea cu C.S.Ş. Bega, una fructuoasă până în prezent, de care suntem foarte mulţumiţi”, a declarat Dragan Petričević, manager al secţiei de baschet din cadrul S.C.M. Timişoara şi, totodată, antrenor principal al echipei de baschet C.S. S.C.M. Timișoara.


Pe termen lung, colaborarea dintre secția de baschet a S.C.M. Timişoara şi M.P. Sport va fi una diversificată. Cele două părţi şi-au propus să facă permanent schimb de experienţă la nivelul antrenorilor, să se asiste reciproc în diverse probleme de natură sportivă şi să elaboreze împreună planuri de pregătire pentru juniori.


„Pe noi ne interesează să fim scara pentru marea performanţă în baschetul timişorean. Sperăm să fim văzuţi aşa de copii şi de părinţi! Pe cei care doresc să practice acest sport, îi invităm să treacă pe la noi. Șaptezeci la sută dintre copiii aflaţi la clubul nostru practică baschetul de plăcere pentru a face mişcare, pentru a socializa, pentru a-şi face prieteni, ei fac sport de masă. Restul de 30 la sută, practică baschetul de performanţă, avem şi această componentă pentru cei care îşi doresc să facă mai mult şi au calităţile necesare pentru o carieră lungă şi frumoasă în acest sport”, a spus Sergiu Paşca, manager general şi antrenor în cadrul clubului M.P. Sport.


Colaborarea dintre secția de baschet a S.C.M. Timișoara și clubul de baschet M.P. Sport reprezintă un prim pas, o primă intenție a celor ce se ocupă de baschetul local pentru deschiderea spre entitățile de baschet juvenile din Timișoara, în timp, însă, această colaborare urmând să fie una mult mai mare decât în prezent, astfel încât, tinerilor talentați baschetbaliști care-și încheie junioratul la cluburile din municipiul Timișoara să li se asigure continuitate chiar în baschetul din orașul în care s-au format în acest frumos sport.

Cornel Seracin