Ediția 2019/2020 a SuperLigii C.E.C. Bank a luat sfârșit. A fost o ediție care nu a reușit să se mențină în desfășurarea ei după programul stabilit inițial, iar asta s-a datorat condițiilor impuse de criza sanitară pe care o traversează întreaga umanitate.
Finalistele acestei ediții de criză, echipele care-au jucat pentru locurile unu și doi, au fost C.S.M. „Știința” Baia Mare și S.C.M. Rugby Timișoara, evoluția lor finală onorând competiția cu un joc animat, plin de antren, spectaculos. Vechea campioană, C.S.M. Știința Baia Mare a reușit să se impună la finalul celor 80 de minute, maramureșenii știind să taxeze lipsa de voință a echipei adverse, lipsă de voință pe care S.C.M. Rugby Timișoara a afișat-o în cea de-a doua repriză.
Prima repriză a fost una echilibrată, iar la finalul ei scorul a fost consemnat 10-10. O evoluție de nota 10 pentru cele două team-uri angrenate în dispută, rugbyștii de pe suprafața verde oferind un joc în care au depus multă risipă de energie, oferind un spectacol care a făcut cinste sportului cu balonul oval.
Timișoara a avut prima situație de a înscrie, în minutul 2, atunci când Tevita Manumua a executat o lovitură de pedeapsă la buturile adverse, însă nu a reușit să trimită balonul destul de puternic, astfel încât să treacă printre cele două bare. La puține momente de la această ratare, C.S.M. Știința Baia Mare avea să se instaleze în jumătatea de teren a echipei timișorene, iar în minutul 6, „centrul” Jason Tomane a reușit să depășească apărarea team-ului bănățean, să-i paseze lui Paul Popoaia care a culcat balonul în terenul de țintă al adversarilor sportivi din această finală, punctând primul essay al jocului, 5-0. Maravunawasawasa a convertit, iar scorul a devenit 7-0 pentru „zimbri”. Maravunawasawasa avea să ridice scorul la 10-0 în favoarea maramureșenilor în urma conversiei unei lovituri de pedeapsă, în minutul 21.
În minutul 22, Timișoara a revenit în ofensivă, Vaovasa Hinckley a trimis un șut înalt prin care a pus presiune pe defensiva adversă, iar din două pase mingea a ajuns la „centrul” Tevita Manumua care a reușit essay-ul, iar după ce tot el l-a convertit, Timișoara era la doar trei puncte diferență de campioana din Baia Mare, 10-7.
În minutul 31, S.C.M. Rugby Timișoara a obținut o lovitură de pedeapsă, pe care a convertit-o Tevita Manumua, astfel fiind stabilit rezultatul la pauză, 10-10. Lovitura de pedeapsă a fost acordată ca urmare a unui placaj înalt făcut de Maravunawasawasa la unul din rugbyștii timișoreni.
Ultimul moment al acestei prime reprize ar putea fi consemnat cel din minutul 38, atunci când echipa maramureșeană a rămas în inferioritate numerică, după ce Ovidiu Cojocaru a comis un fault asupra unui adversar, arbitrul jocului acordându-i rugbystului din Baia Mare cartonașul galben și eliminare 10 minute.
Așadar, C.S.M. „Știința” Baia Mare avea să încheie prima repriză cu 14 rugbyști pe terenul de joc, iar cea de-a doua repriză a început-o tot în „14”.
În minutul 45, C.S.M. „Știința” a preluat conducerea, 13-10, după ce Maravunawasawasa a reușit conversia unei lovituri de penalitate executată de la aproximativ 22 metri de buturile team-ului bănățean.
În minutul 47, Vald Neculau este eliminat de pe terenul de joc, temporar, arbitrul considerând că a placat întârziat. „Flanker”-ul a primit și cartonașul galben.
În minutul 50, „zimbrii” maramureșeni, cu avantajul întregii echipe pe teren au reușit un nou essay, marcat de Jason Tomane, Maravunawasawasa a convertit, iar diferența de 10 puncte a fost refăcută, 20-10.
Odată cu reintrarea pe terenul de joc a lui Vlad Neculau, echipa bănățeană a împins jocul spre „22” advers, iar în minutul 60, Tevita Manumua a culcat balonul în terenul de țintă al echipei maramureșene, Ionel Melinte a convertit, iar Timișoara se afla, din nou, la trei puncte în spatele campioanei, 20-17.
Erorile echipei bănățene aveau să o îndepărteze de un succes în această finală, iar în minutul 70, team-ul din Baia Mare avea să beneficieze de o nouă lovitură de pedeapsă pe care Dorin Manole avea să o convertească, stabilind rezultatul final al acestui joc, C.S.M. Știința Baia Mare-S.C.M. Rugby Timișoara 23-17. Înainte de această reușită, minutul 65, Dorin Manole a ratat conversia unui lovituri de pedeapsă la buturile echipei bănățene.
Ultimele minute ale jocului au fost marcate de ofensiva timișorenilor pentru a se impune, din nou, la limită, dar, de această dată, echipa adversă a fost una disciplinată, pragmatică și a reușit să țină de rezultatul înregistrat în minutul 70, până la ultimul fluier al arbitrului de centru.
C.S.M. „Știința” Baia Mare păstrează titlul de Campioană a României la Rugby în Maramureș a doua ediție, consecutiv și reușește, pentru prima dată într-o finală de SuperLiga, să câștige în fața echipei de rugby a Timișoarei. Până la această finală, cele două echipe s-au mai confruntat de cinci ori în finalele campionatului, de fiecare dată Timișoara ieșind victorioasă.
Pentru team-ul de rugby timișorean au fost acordate, la finalul acestei ediții de campionat, medaliile de argint, echipa bănățeană fiind astfel la cel de-al doilea titlu de Vicecampioană a României, după cel din anul 1973.
În Finala Mică a ediției 2019/2020 din SuperLiga C.E.C. Bank s-au confruntat C.S. Dinamo București și C.S.A. Steaua București, iar la finalul celor 80 de minute ale disputei, victoria a revenit echipei militare 33-13.

Cornel Seracin
Foto: prelucrate de pe www.facebook.com/rugbyromania