Cu câteva noutăți în lotul de jucători, echipa de fotbal A.S.U. Politehnica Timișoara a început, vineri, 15 ianuarie 2021, stagiul de pregătire fixat pe plan local, stagiu ce se va întinde până în 26 ianuarie. Fotbaliștii lui „Poli” sunt cazaţi la Casa Politehnicii 2 şi vor continua antrenamentele pe terenul din Baza Sportivă nr. 2.
Printre noutățile de la Politehnica Timișoara se află mijlocașul Romario Rus și atacantul Pavle Radunović.
Romario Rus s-a născut în anul 1994, la Dej și a învățat fotbal la clubul local, Unirea, după care a jucat timp de patru ani pentru Olimpia Satu Mare la nivelul eşalonului secund. De la începutul anului 2018 a evoluat pentru A.C.S. Fotbal Comuna Recea, iar în prima parte a ediției actuale a eșalonului secund a marcat două goluri pentru echipa maramureşeană.


„Mă bucur foarte mult că am ajuns la o echipă cu un nume foarte mare în fotbalul românesc. Un club cu istorie, de tradiţie şi foarte iubit. Eu m-am simţit bine la toate echipele la care am jucat. Îmi place stabilitatea şi sper să fie la fel şi aici. Mi-ar face mare plăcere pentru că e un oraş frumos şi o echipă frumoasă. Ar fi extraordinar pentru mine să promovăm, mai ales pentru că nu am jucat până acum în Liga I. Să sperăm că ne îndeplinim obiectivul, eu voi ajuta cât pot de mult”, a declarat, potrivit www.sspolitehnica.ro, Romario Rus.


Atacantul Pavle Radunović completează ofensiva echipei timișorene. Noul sosit provine de la din SuperLiga Serbiei, a evoluat pentru formația F.K. Rad Belgrad în prima parte a sezonului şi a semnat cu echipa timișoreană, din postura de jucător liber, un contract valabil până în vara acestui an, cu drept de prelungire.
Pavle Radunović s-a născut la Belgrad, în anul 1996, a efectuat junioratul la echipa F.K. Rad, măsoară 1,91 metri înălţime și a înscris un gol în nouă jocuri la nivelul SuperLigii şi un alt gol în Cupa Serbiei.
De-a lungul carierei sale, fotbalistul a mai evoluat pentru F.K. Sinđelić Belgrad, O.F.K. Belgrad, Baltika Kaliningrad (Rusia) şi O.F.K. Petrovac (Muntenegru).


„Am auzit multe lucruri despre Politehnica. E un club cu o istorie în spate. Am decis să vin imediat după ce am fost sunat. Ştiu că se doreşte promovarea, mă bucur că sunt aici şi voi da totul pentru club. Vreau să mă pregătesc cât mai bine, să evoluez în următoarele jocuri şi să fiu pregătit pentru campionat. Băieţii m-au primit foarte bine şi sunt optimist în privinţa viitorului. Doresc să marchez multe goluri şi să ajut clubul să promoveze în prima ligă, să facem fanii fericiţi!”, a declarat, potrivit www.sspolitehnica.ro, Pavle Radunović.


Din lotul echipei timișorene consemnăm și o nouă plecare, mijlocaşul Raul Vidrăsan va evolua în sezonul de primăvară, sub formă de împrumut, pentru C.S. Unirea Ungheni, în Liga 3, Seria 9.
Luni, 18 ianuarie 2021, echipa timișoreană a disputat primul ei joc amical din 2021, joc în care a avut parteneră de pregătire formația din Liga 4 a județului Timiș, A.C.S. Pobeda Stár Bišnov. Iniaial, acest joc a fost priogramat să se desfășoare la Dudeștii Vechi, dar, din cauza condiţiilor meteorologice, a avut loc pe terenul din Baza Sportivă nr. 2.
La pauză, „Poli” Timișoara a condus, 1-0, prin golul marcat de Petre Ivanovici, iar în repriza secundă, echipa timișoreană a mai înscris de cinci ori, Dorin Codrea, Rareș Bîrlovean, Doru Andrei, Denis Radu și Pavle Radunović. Pentru echipa din comuna Dudeștii Vechi, autorul unicului gol a fost Alexandru Gurguș.
Așadar, rezultatul final al primului meci amical din 2021 al Politehnicii Timișoara i-a fost favorabil, 6-1.


„Ca prim test, am avut ritm, avem probleme în momentul în care trebuie să finalizăm. Din păcate avem aceeaşi problemă, mai sunt lucruri de pus la punct, dar ne interesa foarte mult să pregătim cumva meciul de joi, al doilea amical. Le mulţumim celor de la Dudeştii Vechi pentru că au venit aici. Noi aveam nevoie de un meci, aveam nevoie să închidem un ciclu de pregătire. Am încercat să dau minute tuturor jucătorilor, sunt jucători tineri care m-au mulţumit foarte mult, au crescut foarte mult şi sper să crească în continuare. Mai trebuie să reintre şi Rus (n.r. Romario Rus), el face treptat pregătirea. Lui Pavle Radunović am vrut să-i dăm 30 de minute, oricum la el mai durează cu actele. Ştiţi foarte bine, jucătorii sârbi au problema asta. Încercăm să ridicăm moralul atacanţilor pentru că avem nevoie. Am înscris puţine goluri în prima parte a campionatului şi asta e o problemă reală la noi”, a declarat, la finalul „amicalului”, antrenorul principal al echipei bănățene, Dan Alexa.


Următorul joc amical pentru A.S.U. Politehnica Timișoara va avea loc în compania echipei C.S. Municipal Reșița, conform programării, la Reșița, joi, 21 ianuarie 2021.
Până la finalul stagiului de pregătire, antrenamentele echipei bănățene se vor desfăşura pe terenul din Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii, fotbaliștii urmând să susțină câte două şedinţe de pregătire, în unele zile urmând să susțină câte un antrenament dimineaţa, urmat de un program de vizionare după-amiaza.
Primul meci oficial al echipei A.S.U. Politehnica Timișoara va avea loc în optimile de finală ale Cupei României, la Timișoara, miercuri, 10 februarie, cu începere de la ora 13:30, împotriva echipei de Liga 1, A.F.C. Astra.

Cornel Seracin
Foto: www.sspolitehnica.ro