Echipa de handbal masculin a Timișoarei, S.C.M. Politehnica, a încheiat anul competițional 2020/2021, odată cu eliminarea din Cupa României. Cu un nou antrenor principal pe banca tehnică, fostul lor secund din perioada Pero Milošević, ex-handbalistul timișorean Atilla Horvath, handbaliștii lui S.C.M. Politehnica s-au oprit în această ediție a Cupei, în sferturile de finală.
În primul joc disputat la București, pe parchetul din Sala „Apollo”, handbaliștii timișoreni au obținut o victorie facilă în fața formației de eșalon secund, C.S. Universitatea Pitești, 33-17 (16-9, la pauză), obținând astfel dreptul de joc în optimile de finală ale competiției.
În această fază, S.C.M. Politehnica Timișoara a întâlnit echipa antrenată de fostul ei tehnician, Pero Milošević, A.C.S. H.C. Buzău.
Echipa bănățeană a început mai greu acest joc, team-ul buzoian având în primele șase minute ale primei reprize un ușor avantaj la scor, 5-3, dar, treptat-treptat, handbaliștii lui „Poli” au restabilit egalitatea, iar din minutul 10 au preluat conducerea scorului și s-au aflat într-un fragil avantaj de două „lungimi”, până în minutul 17, atunci când echipa buzoiană a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, 9-9. A urmat o perioadă de joc echilibrat, dar din minutul 21, „Poli” Timișoara a preluat conducerea scorului, 12-10, 13-10 și nu a mai fost egalată până la finalul primelor 30 de minute ale confruntării.
În repriza secundă, team-ul din Banat a reușit să-și mențină avantajul pe toată durata celor 30 de minute ale disputei, iar la finalul timpului regulamentar de joc, în minutul 60, s-a văzut învingător, 33-29, obținând astfel calificarea în sferturile de finală ale întrecerii.
În această fază, S.C.M. Politehnica Timișoara a întâlnit A.H.C. Dobrogea Sud, într-un meci în care de-a lungul celor 60 de minute de joc nu s-a aflat niciodată la conducerea scorului, timișorenii reușind să restabilească, o singură dată, egalitatea scorului, în minutul 12, 4-4.
La finalul primei reprize, „Poli” era condusă, 11-16, iar la finalul confruntării, după cele 60 de minute de joc, team-ul antrenat de noul „principal” s-a recunoscut învins, 24-29, astfel find eliminat din această ediție a întrecerii.
Odată cu eliminarea din această ediție a Cupei României la handbal, S.C.M. Politehnica Timișoara a încheiat întrecerile interne, în campionat, clasându-se pe locul 9, iar în Cupă, izbândind până în „sferturi”.
Faptul că echipa bănățeană s-a clasat pe un loc sub obiectivul stabilit la începutul întrecerii, a nemulțumit conducerea S.C.M. Timișoara, astfel încât, într-o ședință ce s-a desfășurat în data de 21 mai 2021, clubul de drept public a luat decizia încetării unilaterale a contractului de activitate sportivă pe care l-a încheiat cu profesorul Vlad Caba, antrenorul principal al echipei de handbal S.C.M. Politehnica Timișoara.
Astfel, antrenorul Vlad Caba a fost oprit din continuarea proiectului la secția de handbal a clubului de drept public, proiect sportiv cu o durată de 5 ani, ce avea diferite etape de parcurs, cu termene și obiective. În centrul acestui proiect se afla construirea unei echipe solide, în care tinerii talentați să atingă maturitatea în joc lângă handbaliștii consacrați din echipa bănățeană.
Se pare că, în această demitere, conducerea clubului nu a ținut cont de faptul că la neîndeplinirea obiectivului din această ediție de campionat au fost în prim-plan factori externi de sport, pandemia virusului chinezesc fiind un motiv serios pentru care team-ul din Banat nu a izbândit obiectivul în Liga Națională de Handbal.
Pentru că, în lotul echipei de handbal al lui „Poli”, de-a lungul competiției au fost mai mulți handbaliști infestați cu virusul chinezesc, echipa de handbal masculin a Timișoarei a pierdut 4 meciuri la „masa verde”, 0-10, organizatorii întrecerii nedând posibilitatea echipei, după refacerea handbaliștilor, să dispute meciurile pe care nu a reușit să le joace pe parchet, sigur, din motive cât se poate de obiective.
Ediția 2020/2021 a campionatului intern a fost una lipsită de participarea suporterilor în tribune, desfășurată sub formă de turnee în diferite orașe, putem spune, una atipică, campionatul desfășurându-se fără fazele următoare, play-off și play-out, totul rămânând doar la faza sezonului regulat.

Cornel Seracin