„Leii” din Banat au încheiat cantonamentul efectuat la Poiana Brașov. În timpul desfășurării acestuia, baschetbaliștii au făcut zece antrenamente în stațiunea montană, cinci tehnico-tactice și cinci de pregătire fizică. Echipa în alb-violet s-a antrenat la sala din Brașov și chiar la Sf. Gheorghe, pentru ședințele tehnico-tactice.
„Am folosit toate utilitățile, sălile de baschet din Brașov și Sf. Gheorghe, stadionul și sala de forță din Poiana Brașov și ne-am adaptat condițiilor meteo, care au început să fie destul de vitrege. Punem bazele pregătirii fizice, dar începem să lucrăm și pe terenul de baschet, astfel încât să aducem echipa cât mai repede la un nivel bun de joc. Cel mai important este că toți jucătorii sunt sănătoși”, a declarat, potrivit site-ului oficial al S.C.M. Timișoara, scmtimișoara.ro, antrenorul principal al echipei timișorene, Dragan Petričević.
În continuare, „leii” din Banat vor efectua pregătirile la Timișoara, iar în zilele de 5 și 6 septembrie vor participa la un turneu amical, la Sibiu, Memorialul „Elemer Tordai” 2021, în Sala „Transilvania”, la acest turneu mai fiind invitate și echipele S.C.M. Universitatea Craiova și S.C.M. V.S.K.C. Miercurea Ciuc, echipelor invitate fiindu-le alături gazdele de la B.C. C.S.U. Sibiu. Elmer Tordai a jucat la mijlocul anilor ̓90 și pentru Elba Timișoara.
Programul acestui turneu este următorul:
- duminică, 5 septembrie: S.C.M. Timișoara - S.C.M. U. Craiova (ora 17, în direct, la DigiSport3);
B.C. C.S. U. Sibiu - S.C.M. V.S.K.C. Miercurea Ciuc (ora 19:45, în direct, la DigiSport4);
- luni, 6 septembrie: finala mică (ora 17, în direct, la DigiSport2);
finala mare (ora 19:30, în direct, DigiSport2).
În continuarea pregătirilor, baschetbaliștii timișoreni vor participa, în 10 și 11 septembrie, la Memorialul „Georgel Ziguli”, la Pitești, un nou turneu amical la care se vor mai afla echipele B.C. C.S.U. Sibiu, C.S.M. Ploiești și B.C.M. U. Pitești. Va urma Cupa „Timișoara”, cu un nou partener, turneu amical ce se va desfășura la Timișoara, între 16 și 18 septembrie.
Startul meciurilor oficiale va avea loc în 24 septembrie, cu primul tur al noii ediții din Cupa României, tur în care, S.C.M. Timișoara va întâlni, mai întâi în deplasare, S.C.M. V.S.K.C. Miercurea Ciuc, apoi, în prima etapă a campionatului, noua ediție urmând să ia startul în două octombrie, „leii” din Banat urmând să efectueze deplasarea pentru jocul împotriva echipei C.S.O. Voluntari.
Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/baschetscmtimisoara

