Cea de-a zecea rundă a ligii secunde de fotbal a debutat joi, 14 octombrie, pe gazonul stadionului Municipal din Miercurea Ciuc, unde gazdele, A.F.K. Csikszereda, s-au impus cu scorul de 3-1 în fața echipei A.C.S.M. Politehnica Iaşi. Vineri, 15 octombrie, pe gazonul Arenei „Dan Păltinișanu” din Timișoara, s-a disputat cel de-al doilea joc al rundei, meci în care au fost față în față, gazdele de la Ripensia și echipa ardeleană Universitatea Cluj.
Meciul nu a fost unul spectaculos de-a lungul desfășurării lui, fazele electrizante la cele două porții lipsind total, dar, totuși, „pe ici pe colo”, prin unele minute ale disputei, cele două formații au arătat că nu au uitat de gol, însă ofensiva lor a fost una destul de lentă, lăsând spectatorului impresia că asistă la reluări de pe micul ecran. Mai insistentă în ofensivă a fost echipa clujeană, care a ținut mai mult balonul în posesie, a fost mai mult prezentă în jumătatea adversă de teren, chiar în preajma porții Ripensiei, iar la finalul celor 90 de minute, rezultatul i-a surâs, fiindu-i favorabil, Universitatea Cluj administrând gazdelor, lipsite total de inspirație în acest joc, un scor de neprezentare, 3-0.
Începutul modest de partidă caracterizează întreaga ei desfășurare, dar, bucuria spectatorilor, mai ales a celor clujeni (prezenți în număr mic la peluza nord) a fost mare la cele trei goluri marcate de favoriți, goluri care au salvat spectacolul sportiv . Din partea galeriei lui „Ripi” au venit sporadice încurajări, mai ales după ce echipa a primit primul gol și, din când în când în minutele ce au urmat, în rest, atmosferă liniștită în tribunele „Marelui Oval”, unde au luat loc aproximativ 250, 300 de spectatori.
Deși oaspeții au fost în cea mai mare parte a primei reprize în terenul advers, amenințând poarta Ripensiei, sporadica ieșire în ofensivă a lui „Ripi” s-a dovedit decisivă, provocând un henț la fundașul Denis Ispas, după ce atacantul Ripensiei, Denis Golda, a intrat în careul de 16 metri advers și a încercat să centreze, mingea lovindu-se de mâna fotbalistului clujean. Arbitrul jocului, aproape de fază, a dictat, fără ezitare, lovitură de la 11 metri pentru gazde. Denis Golda a executat, însă a făcut-o previzibil, în dreapta portarului clujean, iar Andrei Gorcea a plonjat și a respins în corner, în minutul 36.
Oaspeții și-au continuat ofensiva, iar în minutul 38, în urma unei lovituri libere, bine executată de mijlocașul Sérgio Ribeiro, de la aproximativ 25-30 metri de poarta gazdelor, ușor lateral stânga, mingea este trimisă de acesta în bara transversală a porții lui „Ripi”. Eforturile ofensive ale team-ului ardelean au fost mișcătoare de tabelă de marcaj, în minutul 43, când, după o centrare a lui Florinel Mitrea de pe banda stângă, după ce fundașul clujenilor l-a depășit lejer pe Mădălin Sturzu, aflat, nemarcat, la aproximativ 7-8 metri de poarta gazdelor, atacantul Albert Hofman a reluat, din prima, în plasa porții lui Octavian Moșoarcă. Universitatea deschidea scorul, la pauză intrând în avantaj.
În repriza a doua, abia a început jocul, abia s-au așezat în defensivă fotbaliștii lui „Ripi”, că a și căzut golul. A fost un gol venit la capătul unei acțiuni individuale aproape de kinogramă, începută de la aproximativ 30-35 metri (foto 5) de poarta gazdelor, de mijlocașul Florian Haită, care a preluat un balon și a pornit cu el la picior, în dribling, spre poarta adversă, a driblat toată apărarea gazdelor, hăituind-o bine, a intrat în careul de 16 metri al lui „Ripi”, iar de acolo, aproximativ 14 metri de poartă, a trimis puternic, un șut pe contre-pied. Un gol spectaculos (foto 6), în urma căruia oaspeții conduceau cu 2-0, din minutul 47.
În contul Ripensiei, am putea bifa o singură ocazie de gol în această repriză a doua, în minutul 62, în urma unei lovituri libere executată bine de pe stânga, în careul oaspeților, de Alexandru Piftor (foto 10), însă de acolo, Nenad Lalić a trimis balonul peste poartă, iar portarul clujean, Andrei Gorcea, care a sărit să oprească acest balon, a rămas, timp de câteva secunde, agățat cu mâna de bara transversală a propriei porți (foto 11).
În minutul 72, oaspeții aveau să stabilească rezultatul final (foto 18) al jocului, prin Albert Hofman, care a primit pasa de la un adversar (greșeală mare a mijlocașului Andrei Macrițchii) și, aflat în careul de 16 metri al gazdelor, de la aproximativ 14 metri de poarta lui Octavian Moșoarcă, a expediat, cu piciorul stâng, mingea în dreapta portarului Ripensiei, care, deși a atins balonul nu a mai putut să-l devieze din a intra în plasa porții sale.
Ripensia pierde, așadar, meciul etapei a zecea a ligii secunde, la capătul unui joc submediocru, cu scor de neprezentare, 0-3, bifează cea de-a patra înfrângere din această ediție a competiției (a doua, consecutiv, pe teren propriu), iar cu 10 puncte adunate în etapele precedente, coboară, momentan, pe locul 14 al clasamentului, cu un golaveraj negativ, 10-15.
Etapa viitoare, „Poli” și „Ripi” se vor afla față în față, într-un meci ce va conta pentru cea de-a XI-a rundă a ligii secunde de fotbal, partida având gazdă echipa în alb-violet, sâmbătă, 23 octombrie, ora 11, pe gazonul Arenei „Dan Păltinișanu”.
La startul jocului etapei a X-a, pe teren a fost prezenți următorii fotbaliști:
Fotbal Club Ripensia Timișoara: Octavian Moșoarcă - Mădălin Sturzu (Robert Stoica, minutul 87), Darius Țieranu, Nenad Lalić, Andrei Macrițchii - Valerii Macrițchii, Raul Vidrăsan (Zoran Mitrov, minutul 60), Stephane Coulibaly (cpt.) - Alexandru Piftor (Răzvan Morariu, minutul 87), Denis Golda (Emmanuel Ernest, minutul 76), Mihai Ion (Gabriel Stoi, minutul 76). De pregătirea echipei timișorene se ocupă, în continuare, sub coordonarea preparatorului sportiv Iulian Muntean, Călin Mada (antrenor secund), Călin Frunză (antrenor cu portarii).
A.S. F.C. Universitatea Cluj: Andrei Gorcea - Alexandru Gîț, Denis Ispas, Costinel Gugu (cpt.), Florinel Mitrea - Cristian Balgiu (Victor Dican, minutul 83), Sérgio Ribeiro, Dragoș Tescan (Andrei Blejdea, minutul 62) - Florian Haită (Charles Acolatse, minutul 77), Alexandru Boiciuc (Nicolae Pîrvulescu, minutul 83), Albert Hofman (Marius Ciobanu, minutul 77). Antrenori, Erik Lincar (principal), Viorel Domocoș (secund), Alexandru Chirilov (antrenor cu portarii).
Au arbitrat, bine, acest meci, Szabolcs Kovacs (centru), Răzvan Soponar (asistent), Casian Băla (asistent). Au fost arătate cartonașe galbene, pentru gazde, Alexandru Piftor, Stephane Coulibaly, Zoran Mitrov, Emmanuel Ernest, pentru oaspeți, Albert Hofman, Costinel Gugu, Cristian Balgiu.
În cadrul celei de-a X-a etape a ligii secunde de fotbal, urmează să se mai dispute jocurile, A.F.C. Dunărea Călăraşi-F.C. Metaloglobus Bucureşti, A.C.S. Viitorul Pandurii Târgu Jiu-A.F.C. Unirea Constanţa, A.F.C. 1919 Dacia Unirea Brăila-A.S. Fotbal Club Buzău, A.F.C. Unirea 04 Slobozia-Politehnica Timișoara (sâmbătă, 16 octombrie, ora 11), Clubul Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr-C.S. Concordia Chiajna, Clubul Sportiv al Armatei Steaua-A.F.C. Astra, Fotbal Club Braşov-A.C.S. Petrolul 52, F.C. Unirea Dej-A.F.C. Hermannstadt.
Cornel Seracin
Foto: ziarul TIMISOARA

