Echipa de fotbal Politehnica Timișoara a evolua într-un joc ce a contat pentru cea de-a XI-a etapă a sezonului regulat al ligii secunde de fotbal, în deplasare, la Slobozia, aici întâlnind echipa gazdă, A.F.C. Unirea. La capătul unui meci lipsit de spectaculozitate, cu puține ocazii la cele două porți, team-ul timișorean, în reconstrucție acum, a reușit să smulgă un egal prețios echipei care, nu demult, se afla chiar pe primul loc în clasamentul acestei ediții a celui de-al doilea eșalon de fotbal al României, această confruntare fiind începută de gazde de pe locul 5 al clasamentului.
„Poli”, din subsolul ierarhiei, după jocurile desfășurate până acum în această ediție de ligă secundă, penultimul loc, al nouăsprezecelea, a arătat un joc în progres, mai ales din punct de vedere fizic, echipa bănățeană cedând adversarelor pe care le-a întâlnit în această ediție a competiției, mai ales în repriza secundă, când părea că și-a epuizat resursele fizice. De această dată, team-ul antrenat de Octavian Benga și Antonio Foale a rezistat ofensivei gazdelor, care au dominat la capitolul posesie, fiind mereu în preajma porții apărate de Rareș Murariu, însă, dominarea lor a fost una sterilă, fără să aducă vreo schimbare pe tabela de marcaj.
Cele mai clare ocazii de gol ale reprizei întâi au aparținut echipei bănățene, în minutele 17 și 41, Patrick Popescu și Cătălin Oanea (dublă ocazie) nereușind să-l învingă pe fostul portar al Politehnicii, Mario Contra.
În repriza secundă, în dreptul gazdelor bifăm trei ocazii mai clare de gol, în minutul 61, prin Christ Afalna, și în minutele 79 și 82, prin Denis Golda.
În două situații, una în prima repriză și una în repriza a doua, fotbaliștii echipei ialomițene au solicitat lovituri de la 11 metri, însă arbitrul nu a fost de acord cu aceste solicitări.
S-a încheiat la egalitate, 0-0, un meci greu, cu un rezultat de moral pentru „Poli”, rezultat care arată că echipa bănățeană are destule resurse pentru evoluții viitoare care să-i aducă cât mai multe puncte, astfel încât, la finalul competiției să se claseze pe un loc în afara zonei retrogradării.
În lotul echipei bănățene a fost transferat de curând, fiind liber de contract, fotbalistul George Tudoran, care a semnat cu „Poli” până în vara anului 2023. Noul sosit evoluează mijlocaș, a mai jucat pentru echipele Viitorul Constanța, Rapid, Olimpia Satu Mare, Pandurii, Dunărea Călărași, Metaloglobus București și Viitorul Tg. Jiu, de ultima despărțindu-se la finalul trecutului an competițional.
George Tudoran nu a evolua pentru „Poli”, la Slobozia, titular, intrând în joc din minutul 81, în locul lui Cosmin Bârnoi, Patrick Popescu, și el ajuns la „Poli” liber de contract, a fost titular în jocul de la Slobozia, la cea de-a treia lui evoluție pentru echipa bănățeană (primul joc, titular la "Poli", a fost cel din etapa trecută), în fața propriilor suporteri debutând cu gol, etapa trecută, în meciul împotriva Gloriei Buzău. Atacantul a debutat pentru "Poli", în etapa a noua, la Mioveni, într-un joc pe care echipa bănățeană l-a susținut împotriva Stelei București, fiind introdus în teren din minutul 59, în locul lui Adrian Zaluschi. 
În urma rezultatului de la Slobozia, Politehnica Timișoara și-a mai adăugat un punct în clasamentul întrecerii, iar cu un total de 7 puncte, rămâne pe locul 19. Etapa viitoare, „Poli” joacă pe propriul teren, sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 11, împotriva echipei C.S. Minaur Baia Mare.

Cornel Seraci
Foto: arhivă, ziarul TIMIȘOARA