
În deschiderea celei de-a XV-a etape a campionatului național de handbal masculin, Liga „Zimbrilor”, pe parchetul din Sala „Romeo Iamandi” din Buzău a avut loc jocul dintre A.C.S. H.C. Buzău și S.C.M. Politehnica Timișoara. A fost ultimul meci din acest an pentru cele două echipe, odată cu disputarea ultimului joc al etapei, echipele vor intra în vacanță, întrecerea reluându-se în luna februarie a anului 2023.
Meciul de la Buzău a fost unul în care echipa gazdă, antrenată de Gabriel Armanu, a condus scorul în cea mai mare parte a timpului de joc, însă, „Poli” Timișoara, cu „veteranii” Cristian Fenici și Marius Sadoveac în mare formă, dar și cu o poartă bine ferecată de tânărul portar Claudiu Pál, care a avut câteva intervenții importante, s-a impus la capătul celor 60 de minute, antrenorul principal al echipei timișorene, Mihai Rohozneanu, bifând primul succes de la preluarea echipei.
La cinci minute de la startul jocului, gazdele conduceau, 3-0, primul gol al lui „Poli” în acest joc fiind marcat de Filip Marjanović, în minutul 6, iar în minutul 8, când echipa A.C.S. H.C. Buzău se afla în inferioritate numerică, Luka Mitrović fiind eliminat două minute, Marius Sadoveac înscria golul doi pentru team-ul bănățean, 3-2.
În minutul 13, gazdele conduceau cu o diferență de trei goluri, 9-6, dar prin golurile marcate de Marius Sadoveac, Benjamin Szabo și Flavius Cîmpan, echipa vizitatoare a restabilit egalitatea scorului, 9-9, din minutul 17.
Până în minutul 22, A.C.S. H.C. Buzău a revenit la trei goluri în fața team-ului bănățean, 12-9, Sérgio de Barros, Luka Mitrović și Cristian Tcaciuc, reușind golurile pentru gazde, la scorul de 11-9, fostul handbalist ce a evoluat pentru „Poli” Timișoara, Sérgio de Barros, a ratat o aruncare de la 7 metri.
Până la finalul jocului, „Poli” avea să mai înscrie de patru ori, gazdele, de trei ori, astfel că, la pauză, A.C.S. H.C. Buzău se afla în avantaj, 15-13, team-ul bănățean încheind prima repriză în inferioritate numerică.
La două minute de la reluarea jocului, „Poli” Timișoara restabilea egalitatea scorului, 15-15, iar din minutul 37, pentru prima dată în acest meci, se afla în avantaj, 17-18, din minutul 47, avantajul oaspeților creștea la două goluri, 19-21, Marius Sadoveac reușind să înscrie în poarta gazdelor în situația de inferioritate numerică a echipei bănățene, Santiago Mosquera aflându-se în cele două minute de eliminare. Căpitanul echipei timișorene, Cristian Fenici, punea diferența de trei goluri, din minutul 52, 21-24, iar cu două minute înainte de finalul jocului, Marius Sadoveac aducea „Poli” la patru goluri în fața Buzăului, 24-28.
Prin Sérgio de Barros și Luka Mitrović, A.C.S. H.C. Buzău a redus diferența la două goluri, 26-28, Sabin Ignat a marcat ultimul gol din acest joc pentru „Poli” Timișoara, iar Sérgio de Barros înscria pentru gazde și consfințea rezultatul final al acestei partide din deschiderea etapei a XV-a, A.C.S. H.C. Buzău-S.C.M. Politehnica Timișoara 27-29.
Pentru „Poli” Timișoara, în acest joc, au marcat, Marius Sadoveac (8 goluri), Filip Marjanović (5 goluri), Flavius Cîmpan (5 goluri), Cristian Fenici (4 goluri), Albert Cristescu (3 goluri), Benjamin Szabo (două goluri), Robert Furak (un gol), Sabin Ignat (un gol). Pentru A.C.S. H.C. Buzău, cele mai multe goluri de-a lungul acestui joc au fost marcate de Luka Mitrović (7 goluri), Sérgio de Barros (6 goluri), Liviu Mironescu (6 goluri).
În urma acestui joc, S.C.M. Politehnica Timișoara se află pe locul 12 al clasamentului, cu un total de 10 puncte, golaveraj negativ, 421-457, însă, dacă în partida de la Vaslui, gazdele de la C.S.M., vor suferi o înfrângere în fața echipei C.S.M. Oradea, la mai mult de două goluri diferență, „Poli” ar putea urca pe locul 11 și să încheie anul 2022 pe acest loc.
Tot în această etapă a XV-a, după jocul de la Buzău, s-a mai disputat, la București, partida dintre C.S.M. București și C.S. Minaur Baia Mare, team-ul maramureșean impunându-se, 29-27. Din această etapă au mai rămas de disputat, C.S.M. Vaslui-C.S.M. Oradea, A.H.C. Potaissa Turda-C.S.M. Odorheiul Secuiesc, C.S.M. Bacău-C.S.M. Focșani, C.S. Dinamo București-C.S. Universitatea din Suceava, C.S.M. Constanța-C.S.A. Steaua București. Aceste partide se vor juca sâmbătă, 10 decembrie și duminică, 11 decembrie.
Foto: arhivă, ziarul TIMIȘOARA

